4 am

Decembrie 12, 2012

O uşă trântită m-a trezit în toiul nopţii. Năpârcile de deasupra se hărţuiau. Când m-am uitat la ceas, am ştiut că ăsta mi-a fost somnul. Am încercat să adorm la loc dar cu cât încerci mai tare, cu atât te trezeşti mai de-a binelea. Ca şi cu scrisul… Când mă gândesc că trebuie să scriu, nu scriu nimic.

La 4 am, cu somnul sărit şi cu faţa rece, că nu dau drumu prea tare la căldură noaptea, m-am dus la dulapul cu ceai. Mentă, earl grey clasic, muşeţel… Muşeţel! În lipsa unei veioze la îndemână, am aprins o lanternă mică şi, aşezat pe marginea patului, am aşteptat în semi-întuneric infuzia. Aş fi preferat să fiu într-un tren, întins pe cele trei locuri ale unui compartiment încins de radiatorul fără rozetă, cu faţa în sus, acoperită cu-o flanea, pentru a nu lăsa lumina galbenă a haltelor să mă trezească.

Becul lanternei începuse să pâlpâie. Atât mi-a trebuit. Primul gând a fost mai greu. Până pe la 6, când am aţipit din nou, mi-a vâjâit capul. Am tras şi telefonul mai aproape, să înregsitrez ceea ce lumina dimineţii avea să şteargă negreşit. Iată ce poti păţi la 4 dimineaţa, când somul ţi-a sărit de-a binelea. Pe urmă, să-mi spuneţi dacă sunt pe ducă.

:

Scurgerea palpabilă a vieţii din baterii mă neliniştea… Această nelinişte încerca să denunţe o zgârcenie falsă, un sentiment de regret atenuat, ca cel pe care-l încerci de fiecare dată când dezumfli salteaua de plajă.

Dacă aş fi fost născut aici, mi-aş fi întrebat aleşii: De ce? De ce i-aţi lăsat în jurul meu? În rezidenţa dumneavoastră, precis nu trebuie să-i suportaţi!

Mi-am adus aminte de o convorbire telefonică cu taică-meu. Trecea prin parcul pe care-l cunosc foarte bine şi m-a întrebat dacă aud ciorile deasupra lui, croncănind. Auzisem ceva în fundal dar mi s-a părut orăcăit de broaşte si am vrut să-l intreb dacă-i la vreo baltă.

Care-i diferenţa între mine şi Cioran? Caracterul! El a îndrăznit să supere pe alţii înainte de a-şi vedea sacii în căruţă. Eu am făcut-o pe urmă.

Cred că am o predispoziţie patologică pentru individualitate. Nu am privit niciodată oamenii în ansamblu, chiar şi după ce s-au hotărât să devină cupluri. Pentru mine, el a rămas el, ea a rămas ea. Chiar mai mult! Diferenţele s-au accentuat.

Sunt nebun? Mă consider norocos că cel putin nu m-au trezit din somn.

Am terminat ceaiul însă debitările şi rostogolirile sub plapumă au continuat. Nu m-am putut lăsa în voia unor imagini cu rating, care să-mi ofere măcar liniştea unui postludiu. La 6, pisica mi-a întrerupt aţipeala că vroia afară. Îi invidiez rezilienţa. Pare imună la rutină. La 7, aşteptam încordat, cu degetul pregătit pe butonul STOP al ceasului deşteptător.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: