Fără bunuri

Februarie 27, 2013

Sărac, şi indignat pe deasupra. Născut într-un arbore de esenţă moale, perpetuez status-quo-ul. Fac în continuare ce-am învăţat că trebuie făcut. Nu e bine. Ştiu şi nu fac nimic. Gândul că nu stiu ce trebuie făcut mă satisface. Nu scormonesc. Merg aşa. Plămădit cum sânt, prefer complacerea. Îmi este aproape imposibil să stau de-a curmezişul. Am tot ce-mi trebuie, chiar prea mult, atât cât trăiesc. Urmaşii mei să facă la fel! Să servească în continuare cu ora pentru că eu n-am clădit nimic pentru ei. Nu am jurat loialitate bunicilor şi părinţilor sau pentru ce-a fost al nostru. Am jurat în schimb loialitate eOnului, Romtelecom’ului, Nokiei, Orangeului, Marlboroului… Ele îmi sânt acum înaintaşii. Si urmaşii. Se poate face ceva pentru a slăbi condamnarea propusă la naştere? Bunicii au crezut într-o idee. N-au crezut în proprietate. Au predat-o şi au preferat să aibă statul grijă de ei. La umbra grămezii se trăieşte uşor. Nu-i condamn pentru ca nu e cazul lor, doar constat. E rândul meu să întorc situaţia. Eu nu cred decât în ce am. În mâini şi-n cap. Luaţi-le şi nu veţi mai fi serviţi!

Dor de ducă

Februarie 25, 2013

Drumul prăfuit m-a adus la o cotitură unde bate râul. Râpa acoperită cu răchită şi flori mici galbene stă umbrită de arinii împrăştiaţi pe celălalt mal. Până aici apa şi drumul au şerpuit împreună.

Praful drumului nisipit de arşiţi fuge-ncoace şi-n colo iscat de vântul fierbinte. În depărtare, firul neputincios al râului mai coteşte o dată spre dreapta, către pădure.peisaj-desen-sepia-old-style

Drumul continuă drept înainte prelungind voinţa omului spre orizontul încins al amiezii. Plopii drepţi au luat locul arinilor. Soarele, incitat parcă de perversitatea jocului ce şi-l permite, e când la râpă, când liber în mijlocul vreunui luminiş, când ascuns printre trunchiurile copacilor.

Iz de iarbă cosită la roua dimineţii.
Pietrele râului ies acum din praf ca nişte capuri de oase julite. Nimeni în faţă, nimeni în spate. Doar greieri, lăcuste şi clipocitul înfundat al apei jos la râpă. Aerul tremură încins în depărtarea albastră. Nici o casă, nici o mişcare. Numai tendinţa timpului de a sabota peisajul.

La plăcinte-napoi!

Februarie 20, 2013

Despre eficienţa cu care englezii îşi exercită tacit voinţa.

2005, Croydon.

Plimbarea spre servici se termina de obicei la patiseria amplasată convenient lângă clădirea unde lucram. Era singura din zonă iar plăcintele, în special cele cu mere şi scorţişoară, erau gustoase însă atitudinea vânzătoarelor era sub orice critică. Toate fuseseră alese pe sprânceană şi instruite să respingă (Da, se poate şi în Anglia – ţară a serviciilor.). Buna dispoziţie cu care intram în magazin făcea instantaneu combustie în faţa halatului bej. O fi persoana mea? mă gândeam. Or fi aparţinând vreunei grupări de extremă dreapta şi mă simt străin? Ce fac? Cedez sau nu cedez aversiunii de după tejghea? Comerciantele de aluat îmi strică dimineţile şi va trebui să îmi fac pacheţel de cu seară sau să caut alt loc, mi-am zis. Ajunsesem să detest situaţia dar fără alte posibilităţi la îndemână, mă îndreptam mecanic către acel shop. Evident, stomacul dicta direcţia.

Într-o zi discutam cu Tim, un coleg, situaţia. M-am mai liniştit să aud că nu eram singurul care trăia această traumă şi am exclus astfel posiblitatea obârşiei străineşti. În schimb el, senin, fără nici un resentiment, zâmbind chiar, mi-a spus că renunţase de mult să mai intre în acel magazin. „Terry doesn’t go there either! And for the same reason.” mi-a zis. Nu l-am mai întrebat cum îşi potolea foamea de dimineaţă. Găsise o modalitate şi oricare ar fi fost aceea nu mai conta. Important era faptul că voinţa de a respecta principiul conservării unui anumit standard a învins chemarea pentru confort. Își recâștigase demnitatea! M-am gândit că poate şi în acest aspect constă diferenţa între naţii; în a poseda sau nu capacitatea de a da prioritate principiului în faţa porinirilor primare. Dacă toţi ar urma această cale de a spune Nu!, chiar și legat de o plăcintă pentru început, precis se va schimba ceva şi în patiseria noastră. Precis vânzătoarele îşi vor recăpăta amabilitatea, feţele lor înseninate din te miri ce, te vor face să-ţi fie drag să le cumperi din nou plăcintele. Plimbările de dimineață spre serviciu vor rămâne doar continuări ale unui vis frumos.

Am urmat exemplul englezesc. Am renunţat să mai intru în patiserie şi am căutat alternative. Shop-ul a mai funcţionat dar competiţia şi-a spus cuvântul. Nu foarte târziu, la câteva numere mai jos pe stradă, şi-a făcut apariţia Cafe Tresor, un loc minunat care a reglat conturile. Croisante calde cu gem, sandwich-uri, ceai, cafea şi biscuiţi din abundenţă. „Agonia” renunţării la o plăcintă obţinută confortabil dar înjositor s-a meritat!

Doar muză

Februarie 14, 2013

 

Ai apărut aşa, de nicăieri

Şi gânduri mi-ai stârnit. De ieri,

Nu contenesc să te privesc

Străino, eu pe tine te doresc!
 
 
În ochii tăi, a căror taină n-am voie să rostesc,

Mă simt pierdut şi ne-nsemnat

Şi-n nebunia mea ţi-aş spune câte-n stele,

Te-aş lua pe mare,

Acolo unde nu sânt legi iar tainele ne vor lega

Iubirea mea şi frumuseţea ta.
 
 
Acuma, lângă mine eu te vreau

Să-ntineresc sub mângâieri.

Menirea ce ţi-am dat, nu-i grea

N-aştept nimic

Doar lasă-mă să sufăr cum ştiu eu,

Din când în când să-ţi aminteşti

A pune degetul pe rană

Şi-a spune doar cu şagă: Dragul meu.
 
 
Ca orişice bărbat, afemeiat

Sau poate doar nealinat,

Eu ştiu că pacea nefirească ce-o trăim

Desparte lumea ta de-a mea,

Război de-ar fi o şansă tot aş mai avea

O moarte, pe-o zi din viaţa ta.
 
 
Când toate astea nu ți-or mai păsa,

Un singur lucru te-aș ruga:

Taci!

Rămâi în continuare, muza mea.

Tiberiu A. Kiss

Hackeri si pamanteni

Februarie 9, 2013

Weekendul trecut, cu o saptamana inaintea summit-ului european pentru reanalizarea bugetelor, s-a tinut in Bruxelles un eveniment major in lumea hackerilor: FOSDEM 2013. Adica: Free and open source software developers’ Europeans meeting.

Program FOSDEM

Am aflat depsre acest eveniment de la un coleg, entuziast al sistemelor de operare Open Source (Unix/Linux) si va invit sa cititi mai mult pe site-ul lor oficial daca doriti www.fosdem.org. Democratia in lumea software-ului este frageda dar cel putin nu mai miroase a o utopie.

Putin intimidat de grupul tinta al acestui eveniment, hackers, geeks, nerds si alti martieni ale caror abilitati de comunicare (Ce lucrezi? Computers. Ce hobby ai? Computers ….? Computers!) si cooperare cu alte grupuri sociale i-ar plasa usor intr-un muzeu la sala Neanderthal (Sorry guys, you do not lack brains, only human interaction skills!), mi-am aranjat fata de geek si am descins si eu inspre-acolo, mai mult din curiozitate sociala decat tehnica. Am mai spus ca nu ma mai pasioneaza problemele computerelor pentru ca au inceput sa ma preocupe mai mult problemele oamenilor. Ca atare, am vrut sa observ si eu acest grup social la el acasa si sa ma lamuresc o data si pentru totdeauna. Dar ce ma fac daca problemele oamenilor devin doar computerele?

Evenimentul s-a tinut la ULB (Universite Libre Bruxelles) si a ocupat toate cele cateva corpuri ale institutiei, amfiteatre si laboratoare IT. Unele sali de clasa au servit drept cafenea iar coridoarele mai spatioase au fost transformate in iarmaroc de catre negustorii de carti in domeniu, gadgets, insigne, sticker-e si tricouri imprimate.

ULB Brussels

Intr-adevar un eveniment major! Judecand prin prisma mea, a unui neavizat, poate de dimensiuni olimpice pentru hacker. Pe parcusrul a doua zile, de dimineata pana seara, s-au tinut conferinte, colocvii, laboratoare, examene, toate urmate de discutii pana tarziu in barurile improvizate la fata locului. Atmosfera evenimentului, asa cum am gasit-o eu Duminica pe la orele 13 cand am ajuns acolo, mi-a sugerat un fel de uni-campus-vama-hipi-shelter. Toate la un loc! Se manca pizza, se butonau calculatoare, se bea bere. Pe coridoare, grupuri grupulete discutau biti,baiti, clouds, procesoare, kerneluri, arhitecturi de hardware si software. Nu cred ca se vorbea despre femei. Eram pe Marte! Nevoit, rataceam pe coridoarele inguste care faceau trecerea dintr-un corp de universitate in altul, in cautarea unui colt mai pamantean. Am ajuns la iesire in parcare. Am tras o gura de aer rece in piept si m-am intrebat ce caut eu acolo in acea mare familie, in care fiecare se stie cu fiecare si toti vorbesc aceeasi limba. Adica alta.

M-am uitiat in programul manifestarii si am gasit o conferinta destul de interesanta. Beyond Operating Systems. Incepea in cateva minute, asa ca, am traversat in graba parcarea imensa si plina si m-am indreptat spre acel amfiteatru. Planul ad-hoc pe care mi-l facusem in timp ce trageam gura de aer pamantean era sa asist la acea conferinta de cincizeci de minute, sa ma intorc la standul cu carti unde vazusem ceva interesant (ceva IT dar la pol opus subiectelor devorate de hackeri) si pe urma s-o sterg repede spre casa.

FreedomBoxLa conferinta, vorbitorii au atins doua aspecte interesante. Pentru ele si venisem de fapt la acest eveniment gratis, bazat pe donatii. Principiul donatiilor fiind unul din aspectele cheie al filozofiei militantilor pentru raspandirea libera a informatiei.

S-a atins aspectul over-productiei de hardware si poluarea mediului cu componente electronice de care lumea se dabaraseaza mult prea repede si mult prea usor. S-a mentionat binecunoscutul siretlic al corporatiilor ce detin monopolul pe piata software in care suntem cu totii prinsi, ca la fiecare doi sau trei ani sa schimbam computerul. Ca un facut, cand tocmai a expirat garantia, incep sa apara si problemele. Computerul devine inoperabil. A cui e vina? A consumatorului ca incarca vrute si nevrute iar systemul de operare (windows in majoritatea pamantenilor – pentru ca am stabilit deja ca avem doua grupuri sociale care impart hackarii de restul lumii) inghite toate resursele calculatorului. Cum majoritatea utlizatorilor nu au nici interesul si nici inclinatia de a-si buchisi calculatorul pentru a-l pastra in parametri omptimi de functionare, dupa 2 ani incepe sa-si sune prietenii care lucreaza in domeniu sa vina sa-l curete ca merge greu si crapa. Uneori, acestia, chiar daca lucreaza in IT, nu au nici o treaba cu repararea calculatoarelor. Datorita meseriei legate de tehnologia informatiei si a simtului profesiei, cu siguranta se vor pricepe sa aduca acea masina la parametri optimi dar perspectiva de a-si petrece Duminica in fata calculatorului vecinului a carui baiat e plecat la facultate si nu-l poate ajuta, nu suna prea interesant. Da, in cazul in care o formatare si o reinstalare a tot ce se cheama software e singurul raspuns la problema vecinului ghinionist, rezerva-ti o bucata buna de timp. (Buna de altceva!) Nu uita sa ceri pranzul, ca te va prinde acolo!Fosdem. Beyomd operating systems

Asta a fost o usurare! Dar ca sa revin la ideea acelui vorbitor (american), alternativa viabila, morala daca vreti, ar fi downgrade-ul nu upgrade-ul! Sistemele de operare Open Source cum ar fi Linux-ul in toate variantele lui: Debian, Ubuntu, Suse, Redhat etc. pot transforma orice computer sau laptop care si-a trait traiul si si-a mancat malaiul intr-o masina perfect operabila si sanatoasa. Adica de ce sa cheltui alte sute de euro pe ceva nou, care, oricum va avea aceeasi soarta peste doi ani? Cu putin efort necesar deprinderii cu tot ce este nou, cu dorinta de nu mai fi folosit – practic de a spune NU! statutului de consumator dependent de un singur produs, de cobai, de sucker, de sobolan pacalit cu bucatica de branza mutata la fiecare doi ani, faci un pas spre…independenta. Spre suveranitate ar fi cam mult spus dar cel putin catre ideea de libertate in posibilitiatea de alegere a unui produs in locul altuia si dobandirea sentimetelor furate de a fi stapan pe destinul tau de beneficiar (dar si victima in acelasi timp) al progresului. (Daca se permite aceasta nota paralela, dependenta de nicotina hraneste aceeasi aviditate guvernamentala si/sau corporatista.)

Fosdem. Market hall.Alt aspect imbucurator ce s-a mentionat, a fost legat de efortul comunitatii Free Open Source Software ce va fi indreptat mai mult catre utilizator. Ceea ce inseamna ca, acei nerds vor incerca sa dezvolte systeme de operare cat mai accesibile, intuitive, usor de configurat si operat pentru utilizatorul neavizat. (Oare!? Nu va ramane Linux o lume a ghichilor?)

Aici as fi vrut sa aud mai mult despre efortul comunitatii de a-si vinde marfa, de a sprijini pe cei nestiutori sau descurajati dar dornici de a face tranzitia, de a renunta la Microsoft sau Apple la Linux. Parerea mea este ca deja ofera existsa Linux ofera cateva produse excelente (Ubuntu e varianta mea favorita. Daca vorbesti cu-n gheek poate iti spune altceva) iar acum, de cand cu Windows 8, ar fi moment cel mai propice pentru o asemenea schimbare in viata noastra de utilizatori

La aceasta conferinta am gasit totusi ceva! Spirtul hackerului! Dorinta de a nu se conforma, de aspune Nu!, de a persista in cautatea unor alternative, de a nu urma o cauza pe care o simte straina sau chiar nociva ideii lui de libertate individuala. Dar mai mult, efortul hackerului de sabotare a acumularii si concentrarii de putere si avutie in doar cateva puncte, fapt ce carcterizeaza societatea capitalisto-democratica, trebuie sprijinit. Am mai gasit spiritul activistului tacut care, in joaca lui intensa, tese panza unei lumi din nefericire (sau fericire!?) accesibila numai celor initiati.

Fosdem 2013

Pentru satisfacerea curiozitatii ce alimenteaza o minte harnica, extrag din ghidul lor (al hackerilor martieni) doar cateva subiectele abordate discutiile sau conferintele forumului lor. Pe urma sa-mi spuneti de pe ce planeta veniti voi.

  • Porting Fedora to 64-Bit ARM systems

  • Maintaining a kernel subsystem

  • Keccak, More than just SHA3SUM

  • How to build an Identity Management System on Linux

  • Free, open, secure and convenient communications

  • Scaling PHP with HipHop

  • FreedomBox 1.0 (Asta-i prezentarea de care am vorbit mai sus)
    Vorbitori: Eben Moglen, Bdale Garbee

Fosdem. Mozilla standAu fost o mie si mai multe altele. Uitandu-ma mai bine pe ghid, am gasit o prezentare a unui roman (l-a tradat numele): Coping with proliferation of tools within your comunity. Vorbitor: Sergiu Dumitriu. (Nu putea fi altceva!) Imi pare rau ca nu am ajuns acolo dar ar fi insemnat sa renunt la cina mea de la Restaurantul Romanesc, pentru ca prezentarea a inceput la 18:35 dar cina nu se putea rata. In mintea mea de pamantean, sarmalele mi s-au parut o prioritate desi, dupa titlu, prezentarea romanului parea un subiect interesant. Daca ar fi sa interpetez in necunostinta de cauza, un roman s-a decis sa faca curat in ograda. Not bad!

Fosdem 2013. Open Source

Demonstranti

Demonstranti

Demonstranti pe strazi

Demonstranti pe strazi

Demonstranti in ploaie

Demonstranti in ploaie

Demonstranti la Ministerul Finantelor Bruxelles

Demonstranti la Ministerul Finantelor Bruxelles

Anglie mătușă bună

Februarie 5, 2013

Presa europeană fierbea acum câteva zile iar eu nu puteam privi indiferent, mai ales când „joacă” România – Anglia. Mă privește direct! Așa o știre nu putea rămâne nemolfăită și de mine.

Am pomenit într-o publicare mai recentă că, am pornit acest blog cu gândul de a scrie despre anii mei în Anglia. Cumva, am reușit „să evit”’ acest subiect lăsând pana-n voia ei dar, în urma vâltorii produse de cotidianele (parcă sună mai bine decât cotidienele) britanic The Guardian și Gândul românesc, mi-a venit apa la moară. Am să spun și eu trei vorbe pe tonuri românești și acorduri englezești.

Tower Bridge. Photo taken with my camera phone in 2005 standing on London Bridge

Tower Bridge. Photo taken with my camera phone in 2005 standing on London Bridge

Mă bucură că românii și-au depășit handicapul psihologic răspunzând „provocării”… englezește. Adică cu clasă, profesionalism și diplomație.

Trăind viața la ambele extremități ale spațiului european (chiar dacă englezii nu se simt europeni  – și nu-i condamn), am început să fac o comparație, nu între români și englezi, dar între englezitate și românitate.

Englezii, dintr-un anumit unghi, sânt înaintea europenilor cu „o mie de ani” totuși, în primitivitate, există o asemănare între stoicismul caracterului lor și cel al țăranului român cum îl știam: om simplu, respectuos, dintr-o bucată la nevoie, curat, econom, inconspicuous, direct și fără fițe. Puțin idealizată, această imagine a lor o prefer frivolității, neglijenței și impertinenței latine. Percepută cu sarcasmul tipic amestecăturii europene, englezitatea este interpretată ca snobism. Este un snobism inerent victoriilor succesive. Un snobism produs de anumite calități morale ce au făcut dovada superiorității în timp. Un snobism desprins din înțelepciunea de a păstra și apăra anumite principii sau valori la nivel de individ nu numai de stat și care și-au dovedit în timp justețea.

Sesizând subtilitățile și înțelepciunea de care a dat dovadă, nu poți să nu apreciezi această națiune care cred, are mai multe în comun cu Japonia decât cu Europa.  Am trăit destul în Anglia ca să pot spune că-s acasă. Sosit în ’94 când expansiunea europeana era încă un plan de culise, am fost primit cu „red carpet” aș putea spune. Așa-și primea Anglia emigranții! Cazare, bonuri de mâncare, bani de buzunar. La propriu vorbind, toate birourile lor publice aveau pe jos carpeta în care ți se afundau tocurile. Mai târziu (de fapt chiar acum, amintindu-mi acest detaliu), am descoperit că rolul carpetei ar putea fi unul dublu: primul, de a da intimitatea locului yearned by the english, iar al doilea (e foarte posibil cunoscând the english mind), atenuarea intenționată a zgomotului autoritar, intimidant, self-flattering al tocurilor izbite pe culoarele instituțiilor, altfel, din ciment. Acest fapt m-a intrigat de când am intrat în contact cu lumea lor, la ambasada din București. Lăsând în urma mea o lume de beton, birourile lor carpetate, acest detaliu burghez permis maselor, mă intimida. Experiența a fost și mai abruptă când mi s-a spus că nu trebuia să mă descalț.

Din afinitatea (sau slăbiciunea) mea pentru această țară „adoptivă”, public Anglia mătușă bună luându-i într-un fel apărarea și, fără polemică, răspund articolului flatant scris la adresa României de ziarista britanică Tessa Dunlop. Într-un fel, afinitățile și slăbiciunile noastre așezate la extremități adiacente, se aseamănă. Intenționat, am presărat câteva cuvinte englezești printre cele românești, considerând că vor pune mai bine în lumină sensul spuselor.

Linkuri relevante:

http://www.gandul.info/news/romania-incepe-sa-fie-vazuta-cu-alti-ochi-mesaj-catre-britanici-in-huffington-post-dupa-campania-gandul-romania-e-o-tara-cu-care-merita-sa-ramai-prieten-10542581

http://www.huffingtonpost.co.uk/tessa-dunlop/romania-is-a-country-worth-staying-friends-with_b_2598362.html

http://www.guardian.co.uk/uk/gallery/2013/jan/29/immigration-britain-ministers-gallery#/?picture=403153052&index=0

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2143796/Tessa-Dunlop-reveals-met-future-husband-19-teaching-12.html

Transfer de bloguri. Un ghid

Februarie 3, 2013

Am avut odata si de demult un sef. Capitanul Pilat. Un caracter interesant a carui vorba „celebra” mi-a ramas bine intiparita in minte undeva deasupra fruntii lui: „Sa marcam momentul! In acea perioada indepartata si deja inghesuita de multe alte amintiri, marcarea momentului avea loc de obicei la crasma. Marchez si eu acest moment in care blogul vechi a devenit cel nou, printr-o postare (deh, vremurile bune au trecut!) cu experienta traita in timpul acestei migrari de continut dintr-o parte in alta. Poate va fi de folos vreunui nemuritor ce vrea sa-si mute „cuibul”.

Ma asteptam ca transferul unui blog pe alt blog in WordPress sa decurga lin, fara dureri prea mari dar, am trait bucuriile muzicii. Procesul in sine a mers snur, insa, urmarile au fost mai durerose. Inainte de a incepe, imi facusem si un plan de actiune in care am inclus previzibilul si am lasat loc, asa cum scrie la carte, imprevizibilului. Cred ca aici se deosebesc profesionistii de amatori. Cu cat „al saselea simt” dobandit prin practica indelungata e mai dezvoltat, cu atat cel in cauza apreciaza mai bine imprevizibilul. Adica, simte mai cu exactitate surprizele ce pot aparea pe parcurs. Iar geniile, stiu ce sa faca cand nu stiu ce sa mai faca. Dar asta e alta poveste.

In primul meu transfer de bloguri pe WordPress am dat dovada de amatorism dar am invatat cateva lucruri. Daca alcatuiam un plan mai riguros, poate beam sampanie acum.

Pentru cei interesati in a-si muta blogul de la o adresa la alta, ca sa stie ce-i asteapta, am alcatuit aici o lista, un fel de traseu pe care l-am urmat eu si care bineinteles, include surprizele de care trebuie stiut. Trebuie sa precizez ca pasii de mai jos reprezinta Ce trebuie facut si nu precizeaza Cum trebuie facut. Las asta pe seama celor cu mai multa rabdare de a oferi suportul necesar.

Aici trebuie sa fac o precizare importanta! Prin mutarea continutultui unui blog de la o adresa la alta, Like-urile, Rating-ul si, foarte important, Statisticile blogului original, nu vor fi transferate automat la blogul nou, deci se vor pierde! Dpdv tehnic, acesta este un aspect explicabil si acceptabil dar pentru utlizator, it sucks! Asemenea schimbare in viata unui blogger nu e recomadata. Am contactat WordPress Support sa vad daca ma pot ajuta sa recuperez informatia pierduta. Inca nu a raspuns nimeni pe forum. Daca cel in cauza o doreste, e bine s-o faca inainte ca blogul sa ajunga la maturitate prin popularitate si trafic si sa se fi gandit bine la motivele pentru care face acest transfer, chiar daca ar fi o modalitate eleganta de a scapa de vizitatori. Lol! Bineinteles, nu cred ca acesta este scopul dar decizia ii apartine.

Deci, nu intru in detalii tehnice si presupun ca cel care incearca aceasta migrare de bloguri, este deja familiarizat cu interfata de administrare WordPress Dashboard si ca, adresa noua dorita a fost deja inregistrata.

Iata pasii, treisprezece la numar:

 

  1. Pune blogul nou in invizibilitate.
    Invizibilitate pentru vizitatori. Invizibilitatea pentru motoarele de cautare as considea-o optionala.

 

  1. Transfera setarile blogului original.
    Aplica blogului nou toate setarile blogului vechi, pentru ca nu vor fi pastrate dupa transferul continutului. Theme, Widgets, Users etc.
    La optiunea Users, asigurati-va ca numele ce va fi afisat in publicarile pe care le veti face pe blogul nou, nu vor fi semnate cu un alias ce are legatura cu numele blogului vechi. In cazul meu a trebuit sa schimb ceaicafeasibiscuiti in jurnaldecafenea dar am ales in schimb un nume mai generic si am optat pentru numele personal.
    Daca aveti un cont la Polldady, il puteti importa tot acum in noul blog.

 

  1. Extrage continutul blogului original.
    In blogul vechi, folositi comanda Export pentru a extrage continutul intr-un document xml, pe care-l veti descarca in computerul cu care lucrati.

 

  1. Incarca continutul in blogul nou.
    In blogul nou, folositi comanda Import pentru a incarca acel document xml.

 

  1. Primeste email de confirmare.
    Wordpress va trimite un email de confirmare a finalizarii importului (in maxim 10 – 20 minute in cazul in care totul decurge OK).

 

  1. Creeaza pagina de Informare.
    In blogul vechi, puteti crea o pagina (nu post) in care veti informa vizitatorii faptul ca v’ati mutat blogul la o adresa noua. O explicatie a motivelor cu scuzele de rigoare pentru inconvenientele create cred ca sant binevenite.

 

  1. Actualizeaza profilul public.
    In aplicatia Gravatar care gazdueste profilele publice ale utilizatorilor, asigurati-va ca aveti informatiile relevante noului blog. Aici, a trebuit sa-mi creez o adresa de email mai generica, pentru ca cea in uz facea referinta la blogul cel vechi.

 

  1. Revizuirea continutului asa cum va arata pe noul blog.
    Dupa primirea confirmarii de la WordPress (in cazul in care nu ati primit emailul trebuie sa-i contactati), faceti o trecere in revista a paginilor si postarilor si actualizati link-urile care trimit utilizatorii la paginilie propriului blog. Acestea nu vor fi actualizate automat in timpul importului cu adresa noua. Daca aveti pagina de contact, asigurati-va ca e actualizata.
    Pozele, clipurile si tot ce poarta semnatura blogului vechi, trebuie actualizat. Aici am invatat ca orice material trebuie marcat cu ceva generic cum ar fi semnul Copyright sau numele autorului ar fi de ajuns. Astfel, materialul poate fi transferat fara nici un efort aditional in cazul unui viitoare modificari de adrese si nume.

 

  1. Deschide noul blog.
    Cand sunteti multumiti cum arata siteul cel nou, deschideti-l publicului si motoarelor de cautare. In cazul meu, selectasem optiunea mozaic a afisarii pozelor in blogul cel nou iar cand am verificat Tescanii lui Enescu nu se mai vedea nici o poza. La fel si cu Marea.

 

  1. Activarea mesajului de redirectionare pe blogul original.
    Inapoi la blogul vechi, in optiunea Settings/Reading, setati pagina nou creata cu mesajul dv. ca fiind incarcata din oficiu ori de cate ori cineva intra pe site. Tot acum puteti deactiva toate modalitatile de navigare pentru ca directionarea vizitatorilor catre noul site sa fie mai eficienta si mai clara.

 

  1. ToateBlogurile.
    In cazul in care intentionati sa fiti vizibili pe acel site, nu uitati sa inregistrati noul blog.

 

  1. Inchide blogul original.
    Cand v-ati asigurat ca redirectionarea traficului se face cum trebuie verificand Stats-urile, opriti blogul vechi.

 

  1. Post de instiintare pe blogul vechi.
    Este foarte probabil ca multi dinte followers-ii dumneavoastra sa va viziteze doar cand ati publicat un articol nou si cand apare in Reader. In cazul acesta ei nu vor fi instiintati de faptul ca blogul vechi este deja inchis (Am impresia ca in Reader apar numai post-urile nu si paginile dar nu sant sigur.). Ca masura de precautie, un articol de instiintare care sa contina chiar mesajul pe care l-ati afisat in pagina de redirectionare sau ceva adaptat, nu strica.

 

Cam aceastia au fost pasii pe care i-am urmat eu, numarul 12 fiind putin prematur pentru a fi implementat la momentul scrierii, la numai cateva zile de la “migrare”. Sper ca nu mi-a scapat nimic.

 

Sugestia pe care as face-o celor interesati, este sa verifice optiunea Change blog address inainte de a inregistra noul nume. In cazul meu, inregistrasem deja adresa noua si astfel, am fost nevoit sa merg pe optiunea Export / Import. Am impresia ca urmand prima modalitate, eviti efortul ulterior de copiere manuala a setarilor de la blogul original la cel nou.

 

 

PS: S-a vazut pana ca pot scrie si cu diacritice as ca l-am scris pe asta fara. Anumite articole parca „cer” de la sine diacriticele. (!?) Scuza pe care am gasit-o este faptul ca l-am considerat pe acesta ca fiind putin desprins din lumea tehnologiei informatiei unde diacriticele nu sunt „dorite”. Auzisem ca nefolosind diacritice, articolul devine mai „prietenos” motoarelor de cautare. Dar parca am stabilit deja ca acest blog este destinat umanoizilor nu robotilor si deci nu pot spune ca urmaresc neaparat un loc mai bun la Google. Desi, ca sa nu dau dovada de ipocrizie, un loc pe prima pagina nu mi-ar displace.