Anglie mătușă bună

Februarie 5, 2013

Presa europeană fierbea acum câteva zile iar eu nu puteam privi indiferent, mai ales când „joacă” România – Anglia. Mă privește direct! Așa o știre nu putea rămâne nemolfăită și de mine.

Am pomenit într-o publicare mai recentă că, am pornit acest blog cu gândul de a scrie despre anii mei în Anglia. Cumva, am reușit „să evit”’ acest subiect lăsând pana-n voia ei dar, în urma vâltorii produse de cotidianele (parcă sună mai bine decât cotidienele) britanic The Guardian și Gândul românesc, mi-a venit apa la moară. Am să spun și eu trei vorbe pe tonuri românești și acorduri englezești.

Tower Bridge. Photo taken with my camera phone in 2005 standing on London Bridge

Tower Bridge. Photo taken with my camera phone in 2005 standing on London Bridge

Mă bucură că românii și-au depășit handicapul psihologic răspunzând „provocării”… englezește. Adică cu clasă, profesionalism și diplomație.

Trăind viața la ambele extremități ale spațiului european (chiar dacă englezii nu se simt europeni  – și nu-i condamn), am început să fac o comparație, nu între români și englezi, dar între englezitate și românitate.

Englezii, dintr-un anumit unghi, sânt înaintea europenilor cu „o mie de ani” totuși, în primitivitate, există o asemănare între stoicismul caracterului lor și cel al țăranului român cum îl știam: om simplu, respectuos, dintr-o bucată la nevoie, curat, econom, inconspicuous, direct și fără fițe. Puțin idealizată, această imagine a lor o prefer frivolității, neglijenței și impertinenței latine. Percepută cu sarcasmul tipic amestecăturii europene, englezitatea este interpretată ca snobism. Este un snobism inerent victoriilor succesive. Un snobism produs de anumite calități morale ce au făcut dovada superiorității în timp. Un snobism desprins din înțelepciunea de a păstra și apăra anumite principii sau valori la nivel de individ nu numai de stat și care și-au dovedit în timp justețea.

Sesizând subtilitățile și înțelepciunea de care a dat dovadă, nu poți să nu apreciezi această națiune care cred, are mai multe în comun cu Japonia decât cu Europa.  Am trăit destul în Anglia ca să pot spune că-s acasă. Sosit în ’94 când expansiunea europeana era încă un plan de culise, am fost primit cu „red carpet” aș putea spune. Așa-și primea Anglia emigranții! Cazare, bonuri de mâncare, bani de buzunar. La propriu vorbind, toate birourile lor publice aveau pe jos carpeta în care ți se afundau tocurile. Mai târziu (de fapt chiar acum, amintindu-mi acest detaliu), am descoperit că rolul carpetei ar putea fi unul dublu: primul, de a da intimitatea locului yearned by the english, iar al doilea (e foarte posibil cunoscând the english mind), atenuarea intenționată a zgomotului autoritar, intimidant, self-flattering al tocurilor izbite pe culoarele instituțiilor, altfel, din ciment. Acest fapt m-a intrigat de când am intrat în contact cu lumea lor, la ambasada din București. Lăsând în urma mea o lume de beton, birourile lor carpetate, acest detaliu burghez permis maselor, mă intimida. Experiența a fost și mai abruptă când mi s-a spus că nu trebuia să mă descalț.

Din afinitatea (sau slăbiciunea) mea pentru această țară „adoptivă”, public Anglia mătușă bună luându-i într-un fel apărarea și, fără polemică, răspund articolului flatant scris la adresa României de ziarista britanică Tessa Dunlop. Într-un fel, afinitățile și slăbiciunile noastre așezate la extremități adiacente, se aseamănă. Intenționat, am presărat câteva cuvinte englezești printre cele românești, considerând că vor pune mai bine în lumină sensul spuselor.

Linkuri relevante:

http://www.gandul.info/news/romania-incepe-sa-fie-vazuta-cu-alti-ochi-mesaj-catre-britanici-in-huffington-post-dupa-campania-gandul-romania-e-o-tara-cu-care-merita-sa-ramai-prieten-10542581

http://www.huffingtonpost.co.uk/tessa-dunlop/romania-is-a-country-worth-staying-friends-with_b_2598362.html

http://www.guardian.co.uk/uk/gallery/2013/jan/29/immigration-britain-ministers-gallery#/?picture=403153052&index=0

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2143796/Tessa-Dunlop-reveals-met-future-husband-19-teaching-12.html

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: