La plăcinte-napoi!

Februarie 20, 2013

Despre eficienţa cu care englezii îşi exercită tacit voinţa.

2005, Croydon.

Plimbarea spre servici se termina de obicei la patiseria amplasată convenient lângă clădirea unde lucram. Era singura din zonă iar plăcintele, în special cele cu mere şi scorţişoară, erau gustoase însă atitudinea vânzătoarelor era sub orice critică. Toate fuseseră alese pe sprânceană şi instruite să respingă (Da, se poate şi în Anglia – ţară a serviciilor.). Buna dispoziţie cu care intram în magazin făcea instantaneu combustie în faţa halatului bej. O fi persoana mea? mă gândeam. Or fi aparţinând vreunei grupări de extremă dreapta şi mă simt străin? Ce fac? Cedez sau nu cedez aversiunii de după tejghea? Comerciantele de aluat îmi strică dimineţile şi va trebui să îmi fac pacheţel de cu seară sau să caut alt loc, mi-am zis. Ajunsesem să detest situaţia dar fără alte posibilităţi la îndemână, mă îndreptam mecanic către acel shop. Evident, stomacul dicta direcţia.

Într-o zi discutam cu Tim, un coleg, situaţia. M-am mai liniştit să aud că nu eram singurul care trăia această traumă şi am exclus astfel posiblitatea obârşiei străineşti. În schimb el, senin, fără nici un resentiment, zâmbind chiar, mi-a spus că renunţase de mult să mai intre în acel magazin. „Terry doesn’t go there either! And for the same reason.” mi-a zis. Nu l-am mai întrebat cum îşi potolea foamea de dimineaţă. Găsise o modalitate şi oricare ar fi fost aceea nu mai conta. Important era faptul că voinţa de a respecta principiul conservării unui anumit standard a învins chemarea pentru confort. Își recâștigase demnitatea! M-am gândit că poate şi în acest aspect constă diferenţa între naţii; în a poseda sau nu capacitatea de a da prioritate principiului în faţa porinirilor primare. Dacă toţi ar urma această cale de a spune Nu!, chiar și legat de o plăcintă pentru început, precis se va schimba ceva şi în patiseria noastră. Precis vânzătoarele îşi vor recăpăta amabilitatea, feţele lor înseninate din te miri ce, te vor face să-ţi fie drag să le cumperi din nou plăcintele. Plimbările de dimineață spre serviciu vor rămâne doar continuări ale unui vis frumos.

Am urmat exemplul englezesc. Am renunţat să mai intru în patiserie şi am căutat alternative. Shop-ul a mai funcţionat dar competiţia şi-a spus cuvântul. Nu foarte târziu, la câteva numere mai jos pe stradă, şi-a făcut apariţia Cafe Tresor, un loc minunat care a reglat conturile. Croisante calde cu gem, sandwich-uri, ceai, cafea şi biscuiţi din abundenţă. „Agonia” renunţării la o plăcintă obţinută confortabil dar înjositor s-a meritat!

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: