Dor de ducă

Februarie 25, 2013

Drumul prăfuit m-a adus la o cotitură unde bate râul. Râpa acoperită cu răchită şi flori mici galbene stă umbrită de arinii împrăştiaţi pe celălalt mal. Până aici apa şi drumul au şerpuit împreună.

Praful drumului nisipit de arşiţi fuge-ncoace şi-n colo iscat de vântul fierbinte. În depărtare, firul neputincios al râului mai coteşte o dată spre dreapta, către pădure.peisaj-desen-sepia-old-style

Drumul continuă drept înainte prelungind voinţa omului spre orizontul încins al amiezii. Plopii drepţi au luat locul arinilor. Soarele, incitat parcă de perversitatea jocului ce şi-l permite, e când la râpă, când liber în mijlocul vreunui luminiş, când ascuns printre trunchiurile copacilor.

Iz de iarbă cosită la roua dimineţii.
Pietrele râului ies acum din praf ca nişte capuri de oase julite. Nimeni în faţă, nimeni în spate. Doar greieri, lăcuste şi clipocitul înfundat al apei jos la râpă. Aerul tremură încins în depărtarea albastră. Nici o casă, nici o mişcare. Numai tendinţa timpului de a sabota peisajul.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: