Fără bunuri

Februarie 27, 2013

Sărac, şi indignat pe deasupra. Născut într-un arbore de esenţă moale, perpetuez status-quo-ul. Fac în continuare ce-am învăţat că trebuie făcut. Nu e bine. Ştiu şi nu fac nimic. Gândul că nu stiu ce trebuie făcut mă satisface. Nu scormonesc. Merg aşa. Plămădit cum sânt, prefer complacerea. Îmi este aproape imposibil să stau de-a curmezişul. Am tot ce-mi trebuie, chiar prea mult, atât cât trăiesc. Urmaşii mei să facă la fel! Să servească în continuare cu ora pentru că eu n-am clădit nimic pentru ei. Nu am jurat loialitate bunicilor şi părinţilor sau pentru ce-a fost al nostru. Am jurat în schimb loialitate eOnului, Romtelecom’ului, Nokiei, Orangeului, Marlboroului… Ele îmi sânt acum înaintaşii. Si urmaşii. Se poate face ceva pentru a slăbi condamnarea propusă la naştere? Bunicii au crezut într-o idee. N-au crezut în proprietate. Au predat-o şi au preferat să aibă statul grijă de ei. La umbra grămezii se trăieşte uşor. Nu-i condamn pentru ca nu e cazul lor, doar constat. E rândul meu să întorc situaţia. Eu nu cred decât în ce am. În mâini şi-n cap. Luaţi-le şi nu veţi mai fi serviţi!

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: