Evidența populației în orașul pișoar

Aprilie 5, 2013

Pentru că-i Vineri…

Mi se pare cel puțin ciudată rutina Poliției din Bruxelles să umble din ușă-n ușă să verifice locatarii.

Am exagerat ușor formularea ca să subliniez acest concept legal. Nu cred că sună la ușă. Probabil verifică dacă numele de pe listele evidenței populației corespund cu cele afișate pe etichetele soneriilor la intrarea în clădire. Nu știu nici dacă ăsta e un exercitiu de rutină sau poliția caută pe cineva anume. Cert e că aruncând întâmplător ochii pe fereastră, am surprins această activitate de două ori în decursul a câtorva luni. Ultima oară s-a întâmplat chiar săptămana asta, Miercuri, pe la orele amiezii.

În Belgia , pentru a-și intra pe deplin în drepturile (și obligațiile) cetățenesti, noii sosiți trebuie să se declare la Poliție. Și la Politie! Pentru că Comuna cere să treci pe la ea mai întâi.

Într-un stat liber, mie mi se pare o măsură cel puțin înjositoare dacă nu chiar abuzivă. Cred că e și cam târzie dacă ai scăpat nu numai criminalitatea dar și imigrația de sub control.

România, nu deveni o Belgie!  Asta nu-i ideea mea ci a lui Eminescu. Eu doar asist la repetarea istoriei. (A se vedea Mihai Eminescu, lucrările jurnalistice. Dacă-mi amintesc bine  Statul: Funcțiile și misiunea sa.)

Pentru mine nu ar fi primul aspect negativ în ceea ce privește Poliția belgiană. Fumatul pe stradă în timpul serviciului, blocarea circulației într-un mod cam macho  pentru a purta o conversație șoferescă, de la geam la geam, nu-i conferă o imagine prea măgulitoare. Dar să nu generalizez. Poate în alte zone decât ale Bruxelului poliția își păstreaza demnitatea și ține la imaginea ei.

Dacă tot au intrat în balon, nu pot să nu remarc costumul lor tip salopetă de un albastru muncitoresc și faptul că vestele portocaliu fosforescent pe care le poartă cei de la Circulație sânt îmbrăcate în Anglia de măturători. Dar la cât de mizerabile găsesc străzile Bruxelului, aș propune  salopeta  ca uniformă de oraș. Aici includ și dalele de piatră, adevărate capcane sub care se adună apa și în care, dacă ai norocul să calci cu dreptul, te-ai udat pe tot stângul. Includ și colturile de stradă unde găsești câte unul care se pișă pe sau între containerele de reciclare. (De-acum voi face poze!) Nu mai spun nimic despre scăpăul întins pe trotuare și a cărui masă îl face greu de catalogat. Treci mai departe respingând ideea că ar putea fi a unui biped… Ah, tocmai s-a deschis o ușă! Un cățelus a țâșnit afară și-și caută impacientat o porțiune de trotuar nefolosită.

Știi, uneori parcă i se potrivește… Orașul Pișoar. Ghici care-i unul dintre cele mai vizitate puncte de atracție ale orașului? Băiețelul care face pipi.

La o biserică în centru am văzut amenajat pe unul din pereții exteriori un pișoar. O soluție ieftină oferită enoriașilor prezentată ca atracție în pliantele turistice.

În unele garaje publice, colțurile mai întunecate s-au transformat în adevărate saline cu miros înțepător. Aici, pereții prezintă liniile filoanelor de sare marcate după statura nesimțiților.

Nu știu cum am ajuns de la poliție la pipi dar veniți și vedeți! Apoi plecați, că nu învingeți decât amărăciunea că trăiți într-o țară unde câinii se ușurează la tufă.

Agent de politie belgiana

(Trebuie să spăl puțin geamurile că încep să nu mai iasă pozele.)

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: