Cinci zile

Iulie 29, 2013

Saptamana mi se parea prea lunga. Cinci zile astfel aranjate incat sa nu-mi mai ramana timp pentru mimic mai serios. Dimineata cand sucurile creatiei ar fi curs nestingherite, semnez condica.
Pana si taranului ii ramaneau cateva luni libere pe ani, ale lui, in care sa-si bea vinul resemnat cu ce i-o lasat toamna. Revin la lucru derutat de cele 48 de ore libere scrutand vise nascute inoportun tocmai cand trebuie s-o iau de la capat. Marti prestez servicii evaluate la 8 unitati de timp. Miercuri sant prea prins in problemele altora pentru a ma ocupa de ale mele. Joi, zi de targ la unii, nu vand mimic. Vineri, ajuns la buza prapastiei, aceleasi unintati de timp – opt. Cum ies din acest tipar, pentru ca cine si de ce l-a introdus nu cred ca mai are rost sa mai intreb. E clar ca cineva are nevoie de abilitatile mele si i s-a permis sa ma foloseasca in mod sistematic. Continui asa?

Continuitate II

Iulie 20, 2013

 

Continuitate I

4 generatii

De ce nu scriu nimic? Pentru că Nu simt Nimic!

Ar trebui să las penița…

Singurul remediu, exercițiul imaginației, mi se pare inutil. Trăiesc constant, un fir de praf pe filamentul unui bec.

Supărați-mă, enervați-mă, izbiți-mă! Făceți-mi ceva! Vă implor, fară evlavie! Cumințenia voastră mă exasperează!

Sunt de neatins.

Adio frizerie!

Iulie 11, 2013

Nu m-am mai tuns la frizerie de mai bine de zece ani. (Ati banuit probabil.) Ma tund singur cu masina. Cu numerele doi si trei nu-ti trebuie talent ci doar putina coordonare. Inceputul a fost mai greu; privitul cefei in oglinda dubla imi sabota coordonarea. Dupa cateva sedinte masina se plimba prin par nestingherita. Trecute prin prisma optica a celor doua onglinzi, ochiul, ceafa si masina se intalnesc acum cu precizie.

La 30 am acceptat cu ingrijorare rarirea parului. Dupa cateva tentative patetice de prevenire am acceptat cu stoicism realitatea si am cumparat o masina de tuns. Incurajat si de moda de atunci, am a optat si eu pentru freza deținut. Pentru multi masina de tuns era un moft, pentru mine o necesitate. Mi se parea ca neavand nici un fir de par in cap, constituia cea mai buna metoda de a-mi ascunde chelia ce se contura. In scurt timp m-am pricopsit cu practicalitatea tunsorii zero. Adio frizerie!

Renuntand la frizerie, am pierdut totusi ceva. Am pierdut asteptarea linistita din salon ciopartita de sunetul incisiv al foarfecelor. Lame reci al caror plimbare de la o ureche la alta iti transmit fiori de placere – o placere vecina cu senzualitatea – in toropeala amiezilor de vara. Acele atingeri metalice intrerupte si ele de contactul strict involuntar a degetelor calde ale frizeritei ca o reamintire linistitoare ca esti totusi pe mana unui om. Acest dans de rece si cald in jurul capului ma determina sa asez frizeria undeva pe drumul spre salonul de masaj.  Un loc de vizitat cand cauti pace si confort sau… cand te deranjeaza parul.

Mi s-a facut asa deodata  dor de frizerie si asta-i tot ce mi-am putut aminti.