Adio frizerie!

Iulie 11, 2013

Nu m-am mai tuns la frizerie de mai bine de zece ani. (Ati banuit probabil.) Ma tund singur cu masina. Cu numerele doi si trei nu-ti trebuie talent ci doar putina coordonare. Inceputul a fost mai greu; privitul cefei in oglinda dubla imi sabota coordonarea. Dupa cateva sedinte masina se plimba prin par nestingherita. Trecute prin prisma optica a celor doua onglinzi, ochiul, ceafa si masina se intalnesc acum cu precizie.

La 30 am acceptat cu ingrijorare rarirea parului. Dupa cateva tentative patetice de prevenire am acceptat cu stoicism realitatea si am cumparat o masina de tuns. Incurajat si de moda de atunci, am a optat si eu pentru freza deținut. Pentru multi masina de tuns era un moft, pentru mine o necesitate. Mi se parea ca neavand nici un fir de par in cap, constituia cea mai buna metoda de a-mi ascunde chelia ce se contura. In scurt timp m-am pricopsit cu practicalitatea tunsorii zero. Adio frizerie!

Renuntand la frizerie, am pierdut totusi ceva. Am pierdut asteptarea linistita din salon ciopartita de sunetul incisiv al foarfecelor. Lame reci al caror plimbare de la o ureche la alta iti transmit fiori de placere – o placere vecina cu senzualitatea – in toropeala amiezilor de vara. Acele atingeri metalice intrerupte si ele de contactul strict involuntar a degetelor calde ale frizeritei ca o reamintire linistitoare ca esti totusi pe mana unui om. Acest dans de rece si cald in jurul capului ma determina sa asez frizeria undeva pe drumul spre salonul de masaj.  Un loc de vizitat cand cauti pace si confort sau… cand te deranjeaza parul.

Mi s-a facut asa deodata  dor de frizerie si asta-i tot ce mi-am putut aminti.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: