Jurnal de campanie la gradina

August 29, 2013

De mult tineam sa ma reintorc la casa unde-mi petreceam vacantele de vara si sa stau cateva nopti pentru a simti ce a devenit acest loc dupa atatia ani. Atatia ani in care memorii intinate de cursul vietii revin la matca.

Ca sa sarbatoteresc cumva faptul ca am terminat cea mai mare parte a lucrarilor de renovare a casei bunicilor i-am luat pe cei apropiati sa petrecem cateva zile, patru la numar, in conditii „vitrege”, de campanie. Vicisitudinile au constat in scosul apei din fantana, transferul in bidoane de plastic si distribuirea ei in doua directii: bucataria de vara si WC.

Fantana, desi neterminata, era aproape pregatita pentru functionare, adica avea butucul si roata. Am cumparat o galeata zincata, speciala pentru fantana, si opt metri de lant care s-au dovedit a fi prea multi. L-am taiat si am ramas cu vreo 5 metri cam cat are fantana, plus galeata. Chiar si acoperisul era la locul lui. Tigla pe care au folosit-o mesterii bate cu culoarea tiglei de pe casa si este proportionata cu dimensiunea acoperisului pe care a fost montata. Pentru fii-mea, turnatul apei din galeata in bidoane era o joaca nemaipomenita. Cand ma vedea cu bidoanele goale era prima la fantana. Chipurile ma ajuta sa trag lantul pe butuc impingand si ea roata. Apoi, mare show mare. Curgea apa mai mult pe langa gura bidonului pana ce am luat o planie pe care tinea mortis sa mi-o tina. Toata ziua eram uzi.

In gradina, langa porumbul de 1.90, am incropit un cuptor din piterele de rau scoase de prin santurile sapate pentru instalatia de apa. Acolo am gatit vreo doua ciorbe, supa si omleta. Gratarul il faceam separat. Tot timpul ne miscam. La inceput ca gainile fara cap, apoi, incet incet ne-am gasit rosturile. Deveneam eficienti gandind mai repede cu o secunda incercand pe cat posibil sa ne economisim energia. Un drum pana in casa avea in vedere o incursiune in beci dup cate ceva, mutarea unui bidon gol la fantan iar la intoarcere aveam in vedere ca galeata cu apa de la fantana sa fie plina. Aici mi-am data seama ce diferit cresc copiii la tara, la curte. „Frecarea” constanta cu ei care exaspereaza orice parinte care traieste la bloc este aproape inexistenta. Spatiul da omului pacea necesara.

Ziua am gatit la foc (femeile, dragele de ele) iar eu cu tata faceam ordine prin curte sau reparam ce mai era de reparat. Mi-a batut niste ochiuri de geam care lipseau sau fusesera crapate in timpul lucrarilor. Fara frigider mancarea si bautura s-au pastrat destul de bine in beciul de piatra de sub casa.

Seara cadea peste puterile noastre indemnandu-ne spre reculegere si odihna. Totusi gaseam energie, nu stiu de unde, sa mai stam cate o ora de vorba sub sopron la lumina felinarului la un pahar de vin sau o cana cu ceai si o prajitura de casa pe care ne-au adus-o rudele cand le-am spus ca facem campanie pe paturi gonflabile si saci de dormit.

Copilul dormea. Sapa ascutita cu coada scurta cu care curatasem peste zi buruiana din jurul fantanii se odihnea intre grinzile late ale sopronului. Ascultam cantul greierilor si admiram porumbul care impanzea falnic gradina. A fost un an bun.

Oraseni cu gene coplesite de aceasta viata regasita, ocupam fiecare pe unde puteam cate un loc pe cerdacul casei si cufundati in linistea serii contemplam muti finele acestui spectacol maret a carui protagonisti fuseseram chiar noi.

Am mers pe jos prin sat, la rude sau fara tinta. Am mers pe ulite largi, prafuite. Am trecut raul Uzului prin apa calcand pe pietre. Copii se scaldau intr-un ochi mai la deal. Soarele asfintea dar aerul pastra caldura zilei. Intr-o zi am fost cu tata la o gospodarie mai apropae de Trotus, in Joseni, din care n-a ramas mai nimic si ne-ar apartine dar actele nu au fost facute la timp. Umblam noi acum incercand sa reparam greselile parintilor. Un frate din flori de-al bunicului a ramas acolo dupa ce toti s-au stins. E sarac cu duhul, schilod dar sanatos de altfel. Il cheama Stefan. Statul i-a pus ingrijitor dar ii e teama ca-l vor da afara. Am stat de vorba cu el si zice ca vrea sa fie inmormantat in curte. Nu-l intereseaza ce va fi dupa el. Bucataria de lut in care traieste iarna-vara nu valoreaza mare lucru.

Am ajuns la malul Trotusului unde un cioban cu cateva capre ne-a spus ca la 3o de ani a avut infarct si de atunci bea ceai de maces. Gaseste floarea peste tot, primavara, cand iese cu caprele. Cica ar fi foarte bun pentru circulatia sangelui. Si el, ca si multi alti darmanesteni, regreta caderea fostului regim. A ajuns din nou cioban pe malul apei, ca in copilarie, dar e mai linistit zice.

Darmanestiul e un loc mort. Se traieste din bani trimisi de copiii plecati la munca in afara si ajutoare sociale dar ca zona defavorizata are prioritate la atragerea fondurilor europene. Lipsesc insa oamenii. Cei cu initiativa nu sunt destui. Care-s acolo au gospodarii si fac ce au facut din totdeauna, adica cresc animale, au gradini, vii iar unii si-au incropit mici afaceri de prelucrare a lemnului. Sunt si care au servici in orasele din vecinatate Targu Ocna, Onesti sau Comanesti.

Darmanestiul nu a scapat nici el de marlania inflamata si prost gust. Transformarea fortata a taranului in muncitor de oras a fost o mare eroare ale carei consecinte le suportam astazi cu totii. Desi declarat oras, numarul blocurilor din centru se rezuma din fericire la trei si pastreaza caracterul rural.

Oamenii sunt linistiti, ca la tara, iar vanzatoarele si personalul de la Primarie este amabil si chiar zambeste. Venind de la Bacau acest fapt reprezinta o gura de aer curat dandu-mi imbolduri sa-mi mut resedinta. Mai am totusi de lucru la casa. Poate la primavara voi reusi sa fac incercarea.

In gradina:

Gradina cu porumbul plantat de nea Ion

Terasa dinspre gradina in spatele anexei

Masa sub sopron

Porumb pe gratar

Cuptorul de campanie

Barbieritul in porumb

 

Seara peste gradina

Sub sopron la lumina felinarului

Mai multe articole despre Casa Bunicilor:

De la grajd la anexa locuibila

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: