Alergare eşuată

Februarie 16, 2014

Mai devreme am simtit rostul parcului in peisajul citadin. La 9:30 alergam pasul pe loc in fata portilor inchise aruncand o moneda imaginara daca sa continui alergarea pe trotuar in jurul lui sau s-o apuc pe strazi. Am ales pajura in speranta ca cineva le deschide inainte de-a-mi termina eu alergarea.  Cum la nici una din cele 12 porti nu exista vreo nota explicativa, am tras concluzia ca paznicilor le-a fost dulce somnul dupa un Valentin dionisiac.

In dimineata asta de Duminica, trei tipuri de oameni dadeau tarcoale portilor incuiate: turisti, cei cu cainii iesiti la plimbarea de nevoie si alergăreţii. Toti priveam incurcati portile masive din fier forjat cu varfuri tintite spre cerul albastru de data asta.

O dumincă cu accesul interzis la acest colt de paradis?

Lanturi grele infasurau strans de cate doua-trei ori gatul portilor. Lacatele atarnate pe dinafara mi-au spus ca stapanii nu-s acasa, asa ca, dupa doua ture in jurul parcului, am schimbat directia si am iutit pasul spre casa. Vantul de Februarie imi intepa hanoracul deja ud.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: