Speranţe strămutate (La târg II)

Septembrie 22, 2014

Gândindu-mă la ziua de ieri, îmi este mai lesne să afirm că Bacăul este un loc fără trecut. Dacă nu l-aş cunoaste mi-ar fi aproape imposibil să-i determin vârsta. E cea a unui copil îmbătrânit înainte de vreme sau cea a unui bătrân pe care senilitatea l-a scutit de eforturile existenţiale? Trăieşte o soartă curioasă.. ca cea a lui Benjamin Button. Nu ştii ce e sub aerul călduţ şi lumina melancolică de toamnă. Parc-ar aştepta un eveniment extraordinar care să-i îngăduie curajul de a spera în ceva nou.

Ieri, prin praful târgului, am trăit la scară redusă experimentul unei orbecăieli milenare în care oamenii şi-au legat soarta de-un picior lăsând dâre insignifiante. Stiţi cine lipsea ieri de la târg? Nebunul. Nu am văzut nebunul care, căţărat pe-un dâmb,  să desţeleneasca cugetele . Să mute speranţele priponite în nimicuri ruginite, să vorbească aşa ca să se încălzească la soare berea din pahare, să se ardă micii pe grătar, să se oprească om lângă om, să închidă gurile şi să deschidă urechile.

 

oameni-pe-podul-de-la-serbanesti-bacau-duminica-la-targ-DSCF7623

 

Anunțuri