La un ceai de măceşe

Ianuarie 10, 2015

Se trezi mai devreme decât de obicei. Îi plăcea să facă asta de când nu mai lucra. Privea detaşat timpul care înfăşura acum grumazul altor destine. Stătea la masa pe care şi-o făcuse singur înainte de sărbători. Era mulțumit. Bea un ceai de măceşe care-i aminti de un cioban cu care vorbi pe luncă primăvara trecută. Încercă să-şi amintească o dimineață din copilărie dar nu reuşi. La geam, copilul scânci îndelung când nu mai văzu omul de zăpadă. Ploaia uitase să mai ningă.

Scaunul pe care îşi bea ceaiul dulce-acrişor îi aminti de fotoliul pe care-l văzuse ieri la gunoi. De mult căuta un fotoliu confortabil dar azi marfa i se părea plasată cu pietricică în pantof. Ar fi vrut să-l ia să-l îmbrace cu altă stofă şi să-l pună în camera lui. Se ruşină însă de sine surprins de zgomotul unor paşi prin zăpada fleoşcăită. Apoi îi păru rău.

Graba dimineții începea să se strecoare prin fereastra pe care o închise la loc. Se vârâ înapoi în pat.

Anunțuri