Toamnă ostilă

Septembrie 30, 2015

romanian-autumn

Septembrie 2015, România

Cand iubeam pijamaua

Septembrie 27, 2015

ghiozdan-sucha-sep-2015

Unii parinti (printre care si eu) traiau cu impresia ca a-ti da copilul la scoala la sapte ani le ofera acestora un atu, atuul de a fi mai precoce, mai maturi, mai stapani pe ei, mai copti decat cei dati la 6 ani. Nu sunt specialist in psihologia copilului dar ca orice parinte imi fac si eu niste ganduri. Aceasta coacere sau maturitate considerata necesara, eu o consider o prea-coacere. Ma uit la copilul meu si fara pretantia ca ar fi mai dotat ca altul, imi face impresia ca la varsta de 7 ani el a depasit de mult inceputul manifestarii a abilitatilor de invatare. Asta nu inseamna ca a pierdut startul. Curiozitatea inocenta se manifesta in continuare dar plictiseala si dezinteresul care survin dupa primele saptamani de viata scolara ma fac sa cred ca sunt rezultatul maturitatii nevalorificate la timp.

In ultimul an de gradinita copilul o lălăie, astfel incat parintelui i se pare cate se poate de oportuna inceperea scolii. Si incepe scoala. Copilul, obisnuit de la gradinita cu lălăiala, o cultiva in continuare. (O fi semanand cu tac-su!) Desi parintii sunt sedusi prea usor de comportamentul imatur al copilului, acesta ar fi capabil de performante scolaricesti de la o varsta mult mai frageda. (Englezii au vrut sa observe asta.) Per total, pana invata sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca, copilul o lălăie cativa ani buni. Cei crescuti de bunici nu o lalalie mai mult, tot cam atata. O lălăie in schimb cu fitze.

class-break-sucha-sep-2015Parintii spun ca e mai bine sa mearga la scoala la 7 ani, sa nu-i furi copilaria. Ati vazut copii care uita sa fie copii!? Plictiseala si detasarea pe care el o afiseaza in ultima lui perioada la camin, e un indiciu ca el e rascopt si ar fi trebuit primenit cu ceva cunostinte mai utile mai de devreme. Eu cred ca in perioada 5-7 ani el invata sa se sustraga activitatilor de camin care nu i se mai par prea interesante adica nu-l mai stimuleaza. Dupa o vacanta de 3 luni pe la bunici, copt de-a binelea, el intra in clasa intai fara nici o tragere de inima. Il irita mai ales orarul – primul sau contact cu Sistemul. Viata structurata, pe zile, pe ore, pe sunet de clopotel, actioneaza asupra lui ca o infectie si toata fiinta incepe sa lupte. Ghiozdanul pe care-l poarta spune ca e pregatit pentru aselenizare. Ca printr-o vraja incepe sa-i placa plapuma, sa aiba probleme cu trezitul si nu trece mult pana ce parintele aude primul Nu vreau sa merg la scoala!

 

Blue „egg”

Septembrie 23, 2015

Have you found a blue egg? the child asked.

Blue egg - www.nosylens.com - Tiberiu A. Kiss Photography

 

Deraiaj

Septembrie 20, 2015

Sa te indrepti catre ziua de Luni fara absolut nici o scapare. O locomotiva desprinsa de garnitura, pierduta printre macazuri uitate si semnale nedeslusite. Sa-ti simti talpile destinului insurubate intre da-ul si nu-ul traverselor. Sa existi pe tabela plecarilor si sosirilor fara dreptul la deraiere.  Sa existi cu toate semnalele de alarma consumate invoindu-te impiegatilor ce ti-au iesit in cale. Trecut si prin ultima halta, te vor saluta dirijandu-te pe o linie moarta.

Dar tu nu esti un tren.

Un om liber

(www.nosylens.com)

Fără titlu

Septembrie 16, 2015

autumn-leaves-sucha-sep-2015

Sucha, Septembrie 2015

At the playground

Septembrie 13, 2015

As a parent I get to see the playground quite often. More often in the past and not so often now.  „Babysitting” can offer some fun moments if you are into photography. As long as you don’t forget too long about your own child, you can walk away with a few shots from this fast-paced realm.

playground-jump

playground-dogs

playground-bride

(www.nosylens.com)

No Outlook

Septembrie 4, 2015

A venit, a venit toamna… acopera-mi inima cu ceva, ar putea fi titlul de astazi. Ploaia fina, frunzele chircite, tipetele subtiri din curtea scolii, freamatul de pe sosea, inca o pagina rupta din calendar, cuiburile parasite din varful stalpilor, toate astea, fara a fi incheiat vreun pact cu timida toamna, imi baga pe gat sentimentul unui nou inceput. Cumva, asta mi se pare contra firii cand anotimpul ploios sopteste parca altceva. Interpusa intre mine si firea lucrurilor, civilizatia ma pune in miscare, ma constringe sa ma mai incordez un an pana cand soarele va incalzi din nou apa si pamantul. Sunt obosit… As vrea o turma de oi. S-o privesc din adapost cum paste in lacustra, sa rumeg sirul anilor, sa ma pot culca odata cu ea.

Chiar daca vor mai fi zile calde, la munte a venit toamna. Culmile s-au incovoiat putin sub pelerina lor verde adancindu-si bocancii in tarana umeda. S-au ungherit pentru taifasul veacului. As vrea sa-mi permit rabdarea lor, nepasarea lor.. De ce m-as justifica vreodata? Barfiti-ma! Umblati-ma cu bocancii vostri! Sapati-ma!

Azi, nu stiu de ce, am deschis Outlook-ul pentru prima data dupa un an. Se implineste exact un an de zile fara corporate email. Am trait si inca mai traiesc acel an biblic care s-a lasat prea mult asteptat. Un an in care firea lucrurilor si-a (c)urmat cursul. O rupere de ritm, desi dorita pe undeva, de neinchipuit pentru multi. Atata timp cand doza te timp liber universal acceptata e intre 14 si cel mult 25 de zile (in cele mai multe cazuri neconsecutive)? Pare infricosator. Este! Si nu pentru ca te gandesti ce vei face dupa acea perioada de „stagnare”, ci pentru gandul ca iti vei iesi din mana si nu vei mai putea functiona la fel de efficient ca inainte; you’re losing your edge cu alte cuvinte. Evident ca-ti pierzi din indemanare stand pe tusa. Odata cu indemanarea dispare si dorinta. Dorinta de a lucra din nou mai ales daca ti se acrise de ceea ce faceai. Acreala asta persistenta te ajuta totusi sa nu-ti mai pese. Intervine „nepasarea muntelui”. Adica o nepasare care nici imacar nu te mai nelinisteste. Stai ferm pe pozitie si ai convingerea ca nici nu se mai numeste nepasare. O vezi ca pe o virtute. Virtutea de ramane pe o pozitie oarecare cand totul pare trecator si umblator. Te reincarci amintindu-ti de meritul de care-ti vorbea marele C., „cioranul cioranilor” (multumim Horatiu!), ca meritul tau nu consta in ceea ce esti ci in faptul ca te-ai dorit sa fi asa.

Deci cum spuneam si eu mi-am dorit sa fiu asa: no email, no meetings, no reporting, no solving other people’s problems, no documents, no boss, no stupid calls. One year, and I don’t think I want to go back to it. Traiesc intr-o zona periculoasa; cea a facerii sau desfacerii cand no Outlook poate insemna chiar no outlook! Sunt pe cale de a deveni altcineva. Palpitaant!

Toamna aurie

Sursa: http://ussrpainting.blogspot.com