la vânătoare de zei

ianuarie 6, 2016

Plecară oaspeții.

Am plecat şi eu,

Pe firul Trotuşului

Spre Asău

În căutarea unui zeu.

Cu mine nu luai multe

O damigeană plată

De pus la buzunar

Nu ca să beau din ea

Ci să mi-o torn pe rană

Şi să răspund pe limba lui

O lamă

Ce-am să i-o trec prin blană.

 

Dor de ducă I

 

Reclame

choice

decembrie 11, 2015

I chose not to work today. I blame this sacred force, unknown to the worldly frowns. It is this little whim that distinguishes me from a regular employee. An external, never internal. Contracts, laws and anxiety vanished hand in hand. I chose no legacy; the chasing cycle broken for one more scattered day. Wear no watch today.

lenin-shipyard-gdansk-2014-bw-P5110309

Gdansk, 2014

buzz

decembrie 3, 2015

..liniştea care ne desparte, care ajută a ne-nchide lumii. O linişte care nu ne mai uneşte.. Liniştea a devenit nelinişte.

Avem nevoie de acel sunet îndulcit de rost şi întâmplare, acel zumzet care nu dă niciodată în zarvă. Un buzz al bucuriei de a fi aici, acum.

(şi n-am vrut niciodată să fiu preot)

 

acasă

decembrie 1, 2015

Oricât de fericit aş fi, supărarea mare-i că ceva acasă n-a fost niciodată cum trebuie. Nici când era bine nu era bine. Şi nu mă poate acuza nimeni de pesimism. Moare dorul de acasă..

 

Gânduri pentru România țara mea

 

 

gânduri din Prohab

noiembrie 21, 2015

Într-un loc în care femeia trăieşte emancipat parcă funcționează şi economia. Să fie oare stupul feminin adevăratul motor al unui stat? Să fie oare schimbarea rolurilor între bărbați si femei rețetarul prosperității? O excepție gheişucheată ar face-o Japonia. Aici mă gândesc mai mult la Polonia pentru că am destule exemple în jurul meu care, deşi sunt şi mame, au agățat de mult şorțulețele în cui.

 

tv

noiembrie 15, 2015

Derulati the freaking news! Elaborati. E real, normal ca e real. Aduceti martori. Nu ma, nu aia care-s morti, altii, aia care au scapat.  Aratati 20 de secunde pianistul ala brunet care canta No Religion. In rest, 3 la 7 secunde.. Si aduceti prezentatoarle alea mumificate pentru ora 7 si jos in dreapta puneti-o pe aia sa faca pantomima. Mergeti si pana-n Nepal si dati niste budisti care aprind niste betisoare parfumate gangurind marseieza. Dar mai intai treceti prin Antalia sa vedem G 20 de fetze grave care planifica revelionul. Aratati-i doar pa-ia cu ceasurile ieftine. Asa, subliminalele. Dati-le copiilor varianta aia noua de Karate Kid cu fetita care seamana cu Barbara Streisand cand avea 11 ani. And don’t mention anything about Charlie. Nu Chaplin ba, Hasbro. Cum? Ah, Hebdo. Lasati oamenii in pace nu le mai solicitati memoria. Aratati-le ce liniste si morcoveala e in Montmartre ca nemernicii astia ataca doar monday to friday. Gata, maine-i luni, toata lumea la munca. Saptamana viitoare-i mai cauta, pana mai uita lumea. Luni. Azi se stiu mai multe. De fapt nu erau teroristi ci kamikaze si pe unu-l  cheama tot Salam. Protagonistul. Inamicul public numéro un. Aratati-l putin si pe ala mai frumusel cu privirea pierduta. Aduceti niste profesori universitari sa ne povesteasca mai multe despre strategia acestor grupe de exterminanti. Asa, si intetiti perchezitiile. Nebarbieritii la urma. Nu uitati sa tremurati putin camera aia, da nu dupa pocnitura. Cand terminati, inainte de starea vremii vreau sa vad copii multi. Luati-le interviu, sa vedem ce vorbesc parintii acasa. Rezervati titlul asta pentru un editorial.. Nu, nu verde, Vineri la Paris.

oh, fuck!

noiembrie 5, 2015

Copilul: Am mâncat um măr de pe jos. Asta înseamnă că sunt vierme?
falling-apple

Cand iubeam pijamaua

septembrie 27, 2015

ghiozdan-sucha-sep-2015

Unii parinti (printre care si eu) traiau cu impresia ca a-ti da copilul la scoala la sapte ani le ofera acestora un atu, atuul de a fi mai precoce, mai maturi, mai stapani pe ei, mai copti decat cei dati la 6 ani. Nu sunt specialist in psihologia copilului dar ca orice parinte imi fac si eu niste ganduri. Aceasta coacere sau maturitate considerata necesara, eu o consider o prea-coacere. Ma uit la copilul meu si fara pretantia ca ar fi mai dotat ca altul, imi face impresia ca la varsta de 7 ani el a depasit de mult inceputul manifestarii a abilitatilor de invatare. Asta nu inseamna ca a pierdut startul. Curiozitatea inocenta se manifesta in continuare dar plictiseala si dezinteresul care survin dupa primele saptamani de viata scolara ma fac sa cred ca sunt rezultatul maturitatii nevalorificate la timp.

In ultimul an de gradinita copilul o lălăie, astfel incat parintelui i se pare cate se poate de oportuna inceperea scolii. Si incepe scoala. Copilul, obisnuit de la gradinita cu lălăiala, o cultiva in continuare. (O fi semanand cu tac-su!) Desi parintii sunt sedusi prea usor de comportamentul imatur al copilului, acesta ar fi capabil de performante scolaricesti de la o varsta mult mai frageda. (Englezii au vrut sa observe asta.) Per total, pana invata sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca, copilul o lălăie cativa ani buni. Cei crescuti de bunici nu o lalalie mai mult, tot cam atata. O lălăie in schimb cu fitze.

class-break-sucha-sep-2015Parintii spun ca e mai bine sa mearga la scoala la 7 ani, sa nu-i furi copilaria. Ati vazut copii care uita sa fie copii!? Plictiseala si detasarea pe care el o afiseaza in ultima lui perioada la camin, e un indiciu ca el e rascopt si ar fi trebuit primenit cu ceva cunostinte mai utile mai de devreme. Eu cred ca in perioada 5-7 ani el invata sa se sustraga activitatilor de camin care nu i se mai par prea interesante adica nu-l mai stimuleaza. Dupa o vacanta de 3 luni pe la bunici, copt de-a binelea, el intra in clasa intai fara nici o tragere de inima. Il irita mai ales orarul – primul sau contact cu Sistemul. Viata structurata, pe zile, pe ore, pe sunet de clopotel, actioneaza asupra lui ca o infectie si toata fiinta incepe sa lupte. Ghiozdanul pe care-l poarta spune ca e pregatit pentru aselenizare. Ca printr-o vraja incepe sa-i placa plapuma, sa aiba probleme cu trezitul si nu trece mult pana ce parintele aude primul Nu vreau sa merg la scoala!

 

Deraiaj

septembrie 20, 2015

Sa te indrepti catre ziua de Luni fara absolut nici o scapare. O locomotiva desprinsa de garnitura, pierduta printre macazuri uitate si semnale nedeslusite. Sa-ti simti talpile destinului insurubate intre da-ul si nu-ul traverselor. Sa existi pe tabela plecarilor si sosirilor fara dreptul la deraiere.  Sa existi cu toate semnalele de alarma consumate invoindu-te impiegatilor ce ti-au iesit in cale. Trecut si prin ultima halta, te vor saluta dirijandu-te pe o linie moarta.

Dar tu nu esti un tren.

Un om liber

(www.nosylens.com)

No Outlook

septembrie 4, 2015

A venit, a venit toamna… acopera-mi inima cu ceva, ar putea fi titlul de astazi. Ploaia fina, frunzele chircite, tipetele subtiri din curtea scolii, freamatul de pe sosea, inca o pagina rupta din calendar, cuiburile parasite din varful stalpilor, toate astea, fara a fi incheiat vreun pact cu timida toamna, imi baga pe gat sentimentul unui nou inceput. Cumva, asta mi se pare contra firii cand anotimpul ploios sopteste parca altceva. Interpusa intre mine si firea lucrurilor, civilizatia ma pune in miscare, ma constringe sa ma mai incordez un an pana cand soarele va incalzi din nou apa si pamantul. Sunt obosit… As vrea o turma de oi. S-o privesc din adapost cum paste in lacustra, sa rumeg sirul anilor, sa ma pot culca odata cu ea.

Chiar daca vor mai fi zile calde, la munte a venit toamna. Culmile s-au incovoiat putin sub pelerina lor verde adancindu-si bocancii in tarana umeda. S-au ungherit pentru taifasul veacului. As vrea sa-mi permit rabdarea lor, nepasarea lor.. De ce m-as justifica vreodata? Barfiti-ma! Umblati-ma cu bocancii vostri! Sapati-ma!

Azi, nu stiu de ce, am deschis Outlook-ul pentru prima data dupa un an. Se implineste exact un an de zile fara corporate email. Am trait si inca mai traiesc acel an biblic care s-a lasat prea mult asteptat. Un an in care firea lucrurilor si-a (c)urmat cursul. O rupere de ritm, desi dorita pe undeva, de neinchipuit pentru multi. Atata timp cand doza te timp liber universal acceptata e intre 14 si cel mult 25 de zile (in cele mai multe cazuri neconsecutive)? Pare infricosator. Este! Si nu pentru ca te gandesti ce vei face dupa acea perioada de „stagnare”, ci pentru gandul ca iti vei iesi din mana si nu vei mai putea functiona la fel de efficient ca inainte; you’re losing your edge cu alte cuvinte. Evident ca-ti pierzi din indemanare stand pe tusa. Odata cu indemanarea dispare si dorinta. Dorinta de a lucra din nou mai ales daca ti se acrise de ceea ce faceai. Acreala asta persistenta te ajuta totusi sa nu-ti mai pese. Intervine „nepasarea muntelui”. Adica o nepasare care nici imacar nu te mai nelinisteste. Stai ferm pe pozitie si ai convingerea ca nici nu se mai numeste nepasare. O vezi ca pe o virtute. Virtutea de ramane pe o pozitie oarecare cand totul pare trecator si umblator. Te reincarci amintindu-ti de meritul de care-ti vorbea marele C., „cioranul cioranilor” (multumim Horatiu!), ca meritul tau nu consta in ceea ce esti ci in faptul ca te-ai dorit sa fi asa.

Deci cum spuneam si eu mi-am dorit sa fiu asa: no email, no meetings, no reporting, no solving other people’s problems, no documents, no boss, no stupid calls. One year, and I don’t think I want to go back to it. Traiesc intr-o zona periculoasa; cea a facerii sau desfacerii cand no Outlook poate insemna chiar no outlook! Sunt pe cale de a deveni altcineva. Palpitaant!

m-am trezit intrebandu-ma de unul singur in timp ce treaba parea terminata si nu mai aveam nimic pe lista de sarcini.

Stiu ca aveam o sumedenie de idei pe care as fi dorit sa le fructific dar din lipsa timpului sau a vointei le-am tot amanat pana le-am ignorat cu desavarsire. As vrea ca fereastra ce mi s-a deschis in fata sa ramana asa mai mult timp, poate zmeiele inaltate odata isi vor cobora din nou cozile si voi prinde si eu din zbor una.

Ce sa faci cand nu stii ce sa faci? Cei care nu au ajuns niciodata in situatia asta nu stiu daca merita felicitati sau compatimiti. Probabil felicitati.

Ca sa mai atenuez din ambiguitatea intrebarii am incercat s-o pun intr-un context si am precizat lista de sarcini dar bineinteles ca ne putem intreba acelasi soi de intrebare si cand suntem pusi in fata undei dileme sau a unei probleme aparent fara solutie.

Dar cel mai interesant sens al ei mi se pare acela in care ai dori cu toata fiinta sa faci altceva decat ceea ce faci acum.

Nu stiti ce sa faceti? Va spun eu. Google! Pe naiba. Tine de intelepciune, de caracter..

Totusi am googalit Ce sa faci cand nu stii ce sa faci? Unii spun fa nimic. Mi se pare cel mai bun raspuns. Voi ce raspuns aveti?

Libertate

mai 7, 2015

Libertatea o găseşti printre lucrurile pe care trebuie să le faci. Acele momente ne definesc destinul.
Tu cum le folosesti?

Macaz de cale ferata (rail switch)

Galben

mai 2, 2015

Ieri, Fluviul Galben părea a-şi fi revărsat vopseaua peste Câmpiile Mazoviei.

Printr-un decret neabrogat numai maşinile de culoare galbenă circulau pe şosea,

Ieri, zebrele privite prin ochelari de ceață purtau dungi galbene.

Ieri când soarele împrăştia gelozie, jambierele celor de la Gloria Buzău păreau cumpărate la IKEA… Era ultima zi a păpădiilor.

Papadii

 

Joc de primăvară

martie 31, 2015

 

Lumina îşi schimbă culoarea.

Umbrele lungi căzură de pe garduri.

 

Nori obraznici rîd în zare,

Vîntul buzna dă prin case,

Rufe roz de fir legate

Dănțuie înspăimîntate.

Muguri tineri şi pufoşi

Zgribuliți, întorşi pe dos

Fulgi năprasnici cad în.. sus,

Glugi umflate-lăbărțate

Peste capete-nclinate

Nostalgii nelegănate… Iarna-i ici,

vara-i departe.

 

Epilog:

Pe ferestrele deschise,

Primăvara a fugit

Şi aleargă descălțată

De un nor înspăimîntată.

..

Cu pisica după gît,

sorb din ceai

rămîn năuc.

TK

 

Eşti

martie 13, 2015

Când ei te vor
pentru ceea ce eşti,
omul lor tu te numeşti;
Idei alese să serveşti,
Continuă! nici nu gândeşti,
tu eşti acela ce greşeşti.
Căci numai peste-acele vise care
ți se potrivesc şi par a tale
eşti liber să domneşti.

T.K.

Factori

februarie 5, 2015

Artificii,

Manşete,

Cutezanță.

Confetti,

Mătăsuri,

Boruri largi.

Cristaluri,

Structuri înalte,

Elocvență.

Baloane de săpun,

Linii elegante,

Lauri.

Gusturi scumpe,

Aprecieri,

Jocuri de lumini.

Spectacole de inteligență,

Ochelari de soare,

Apartenență.

Universiade,

Bijuterii,

Umor.

 

Flori de gheata

Casa de la drum îi atrase de mult timp atenția. În seara asta florile iernii sclipeau la geamuri. Nu trecea prea multă lume. Stătu acolo un timp desluşind mesajul iernii. Nu înțelegea de ce i-ar fi frică de sărăcie la bătrânețe când dorințele par a dispărea cu timpul. Banii de medicamente şi-i strânse renunțând la vacanțele pe care le-ar fi putut avea cu prietenii. Pentru reîntoarcerea în buricul universal nu va deranja pe nimeni, avea a urma calea elefantului. „Linişte şi curățenie” e tot ce şi-ar dori. Îşi aminti acea plăcuță albă scrisă cu litere roşii aplecate, de mână, pe care o vedea uneori în locurile dragi: „Păstrați liniştea şi curățenia!„. Repetă în gând cele două cuvinte…

Vegetația de gheată fremăta atinsă de lumina galbenă a încăperii. Din întuneric o privea ca într-un diascop. Îşi aminti ferestre vii în care suflarea gerului acelor ani picta ferigi exotice de gheață.

Closet

ianuarie 23, 2015

Auzea ecoul tocurilor subțiri lovind sec gresia. Uşa se deschise cu-n scârțâit preludic descriind eternul arc de cerc către zgomotul de clanță trântită. Ridicatul furoului urmat de sunetul jetului cald lovind întârziat emailul toaletei îl stârniseră. Asculta nemişcat imaginându-şi celălalt capăt. Aştepta acum ruptura şervețelului de hârtie şi foşnetul lui în contact cu zona de interes. Atenția îi era îndreptată într-un singur punct. Recunoştea prezența ei. Îi despărțea doar un perete subțire de faianță pe care l-ar fi rupt ca pe un maieu de vară când cei zece litri de apă căzuseră peste urechile lui ca un duş rece.

Aceeaşi paşi eleganți şi se aşternu din nou liniştea.

Plecare

ianuarie 18, 2015

Ar fi trebuit să rămână peste iarnă dar se întreba dacă nu cumva primăvara pretimpurie nu-i un semn că trebuie să plece mai repede. Oamenii, prea împotmoliți în treburi importante, se doreau păsuiți iar el cerea prea mult nemaivoind să facă mare lucru. Îi plăcea să întindă coarda şi se amuza la ideea că va plesni. Nu-i mai păsa de trecerea timpului în raport cu cei din jur şi, necunoscându-şi bine rolul, umbla după un eufemism pentru toleranță. Se considera un norocos să nu fi avut nevoia îmbrățişărilor. Pleca uşor.

Îsi potrivi mai bine rucsacul ridicând în acelaşi timp privirea. În rama celor două trunchiuri de copac ce-şi împreunau crengile abia dezghețate zări conul bisericii acuzând cerul. Răspunsul venea prompt: se anunța o zi frumoasă.

silueta-unei-biserici-catolice-121220141601

La un ceai de măceşe

ianuarie 10, 2015

Se trezi mai devreme decât de obicei. Îi plăcea să facă asta de când nu mai lucra. Privea detaşat timpul care înfăşura acum grumazul altor destine. Stătea la masa pe care şi-o făcuse singur înainte de sărbători. Era mulțumit. Bea un ceai de măceşe care-i aminti de un cioban cu care vorbi pe luncă primăvara trecută. Încercă să-şi amintească o dimineață din copilărie dar nu reuşi. La geam, copilul scânci îndelung când nu mai văzu omul de zăpadă. Ploaia uitase să mai ningă.

Scaunul pe care îşi bea ceaiul dulce-acrişor îi aminti de fotoliul pe care-l văzuse ieri la gunoi. De mult căuta un fotoliu confortabil dar azi marfa i se părea plasată cu pietricică în pantof. Ar fi vrut să-l ia să-l îmbrace cu altă stofă şi să-l pună în camera lui. Se ruşină însă de sine surprins de zgomotul unor paşi prin zăpada fleoşcăită. Apoi îi păru rău.

Graba dimineții începea să se strecoare prin fereastra pe care o închise la loc. Se vârâ înapoi în pat.