acasă

Decembrie 1, 2015

Oricât de fericit aş fi, supărarea mare-i că ceva acasă n-a fost niciodată cum trebuie. Nici când era bine nu era bine. Şi nu mă poate acuza nimeni de pesimism. Moare dorul de acasă..

 

Gânduri pentru România țara mea

 

 

Cu toamna pe stadion

Octombrie 7, 2015

Stadionul Municipal Bacau

Stadionul Municipal Bacau, Oct 2015

Toata colectia photo)

Toamnă ostilă

Septembrie 30, 2015

romanian-autumn

Septembrie 2015, România

La Bacău.

Problema noastră nu cred că este atât lipsa, cât este dorinţa urmată de nereuşită.

Nici macar un gest de curtoazie? Nu gestul in sine dar nici măcar schiţarea lui.

Dacă nesimţirea etalată faţă de concitadini ar fi pusă în slujba perfecţionării unei atitudini mai detaşate faţă de propriile problemele, românii ar fi mai fericiţi.

Biserici multe, smerenie rară.

Neîncrederea – liantul care angrenează societatea românească.

 

 

 

13 Aprilie 2014. De la Sibiu la Răşinari

Acoperisurile rosii ale Sibiului

Sibiul văzut de la benzinaria Lukoil

Sibiul si muntii sai

Sibiu

Turla bisercii, Sibiu

Sibiul si muntii vazuti de la benzinaria Lukoil

Deasupra Sibiului

poplaca-IMG_5456

 Satul Poplacarasinari-dn106D-P4130108

poplaca-copaci-pe-dealuri-IMG_5472

Dealuri in jurul Rasinarilor la apus de soare

turma-de-oi-si-cioban-pe-dealurile-Rasinarilor-2014-IMG_5468

Turme pe dealurile Răşinarilor, seara 13 Aprilie 2014

Toaca pe dealurile Rasinarilor la apus de soare

 Toaca pe dealurile Răşinarilor la apus de soare

casa-emil-cioran-malul-paraul-caselor-rasinari-P4130150

Casa în care s-a născut Emil Cioran (13 Aprilie 2014)

rasinari-centru-P4130145

 Casa Emil Cioran (seara, Aprilie 2014)

strada-preot-emil-cioran-rasinari-P4130141

casa-emil-cioran-rasinari-P4130131

statuia-emil-cioran-rasinari-P4130129

strada-protopop-emil-cioran-rasinari-P4130119

statuia-de-bronz-emil-cioran-rasinari-P4130137

pensiunea-cioran-rasinari-P4130153

Statuia lui Emil Cioran, Rasinari

casa-cu-iedera-rasinari-P4130143

O casă in Răsinari

Casa memoriala Octavian Goga, RasinariCasa memoriala Octavian Goga, Răsinari

strazi-pietruite-rasinari-P4130194

 S-au aprins luminile în Răşinari

Rasarit de luna la Rasinari, 13 Aprilie 2014

Răsărit de lună la Răşinari

biserica-pictata-sec-18-rasinari-P4130180

Biserica construită în sec. xviii, Răşinari 

roata-vietii-pictura-biserica-rasinari-P4130184

Roata Vieţii (pictură), Răşinari

Cerul seara la Rasinari 13 Aprilie 2014Cer de seară la Răşinari, 13 Aprilie 2014

 

Alte ganduri despre Cioran:

Un om curajos

Cioran si Marea

Ezitare

Germania, Austria, Ungaria, Romania.  Strainii se trezesc cu chef, romanii cu nerabdare.

Povestea ungureasca. Duminica 13 Aprilie 2014, Duminica Floriilor. Activitate agricola destul de intensa in Campia Panoniei mai precis pe campurile dintre Szeged si Nadlac. Irigatii. O apreciere cu ochiul liber din goana masinii,   o suta de metri daca nu doua de instaltie montata pe roti mari de tractor stau parcate undeva la jumatatea distantei dintre parbriz si linia orizontului. Pe marginea soselei asezarile rurale par miniaturi. Parca si TIR-urile ce gonesc catre si dinspre Nadlac devin mai compacte in parcarile lor… compacte. Campurile din afara localitatilor nu au fost invadate de marketingul salbatic. Pistele de bicicleta se incadreaza in peisaj. Am vazut o livada de plopi. As putea jura ca erau plopi. O fi bun la ceva acel puf?

Tractor, Ungaria

Pista de biciclete pe marginea drumului, Ungaria

 

Ei au ramas agricoli dar o fac bine.  Drum… cimitire paralele: catolic pe stanga, evreiesc pe dreapta.

La Mako m-a oprit politia ca nu aveam farurile aprinse. Cei doi agenti rupeau bine romaneste. O mica problema. Farurile nu aprinse. Amenda. 40 Euro. Mi-au aratat o hartie A4 laminata cu contraventiile pentru care iesisera la produs. Cu Vigneta eram in regula, imi luasem inca din Austria. Cat unul imi arata foaia, celalalt mai oprise doua masini pt. acelasi motiv. Intr-o inspiratie de moment m-am uitat in intersectie la traficul ce curgea dinspre autobanda si vad altul fara lumini aprinse pe care ei nu-l vazura pentru ca trecuse deja de punctul de control dar evident stopurile nu erau aprinse. I l-am aratat cu degetul si le-am spus, tot pe romaneste, sa se uite, ca nu e just ca eu sa platesc iar ala nu. Am accentuat cuvantul just, Nu e just! si nu mi-a venit a crede ce-mi aud urechile: „Nu vazut, gata. Farurile merge, nu vazut.” Imi da actele si ma lasa sa plec. onsternat iau actele nu zic nimic ma urc la volan si plec fara a mai aprinde luminile. Contestatia mea si faptul ca deja mai aveau doi in plasa cei doi pareau deja coplesiti de captura. Zic mersi c-am scapat de data asta.

Impresia generala: ordine… liniste… rost.

„Necazurile se termina la Viena.” Sa fi avut Cioran dreptate?

Vama Nadlac in Duminica Floriilor

 O singura linie, personal redus in Vama Nadlac

Calatoria catre si prin „Gradina Carpatica” a rodit ca de fiecare data, ganduri..

In Duminica Floriilor cand Iisus a intrat pe poarta Ierusalimului unde multimea l-a intampinat cu ramuri de salcie dupa care a urmat saptamana patimilor – o stire intamplatoare purtata pe frecventele radioului romanesc la orele amiezii. Radio Romania Cultural.

Prima statie Lukoil anunta hotarul imperiului rusesc. Nadlac. Actele la control. Drum bun! Nu inchid bine pasaportul, pe dreapta un iaz cu pescari. IN VAMA! Nu mai intrasem in tara prin Nadlac. Din 2006.

Camp romanesc. Plopi pe marginea drumului. Catel.  Trei gaini pasc iarba cruda din santul drumului. Recalme. In Arad shoppingul se face la Armonia! Autobanda A1.  De doua ori semnul de circulatie: Raul Muresul Mort. Ce nevoie am sa stiu ca trec peste raul Muresul Mort!?

O râpă.

Romania nu se dezvolta pentru ca soarta ei nu-i clara. La radio, Modern Talking and CCCatch ma arunca inapoi cu 30 de ani. TIRuri multe. Nu as da carnet soferilor sub 40 de ani. La radio se transmite la fiecare jurnal, starea vremii. Bla bla, coloana de mercur. Coloana de mer… Am scapat de cotele apelor Dunarii.

Oameni. Orice afisare de trai ca-n afara pe teritoriul national pare aberant, dislocat.

Tara ca tara, omul face cum stie, da pestele de la cap se’mpute. Ce fac desteptii?

Prima data’i ca prima rata.

 

… alte ganduri prostesti la volan. Sunt pe urmele lui Cioran… acus ajung la Rasinari.

Autostrada A1

Autostrada A1

 

 

Odată se pleca în concediu de acasă, acum se pleacă acasă iar eu mâine plec acasă.

De data asta vreau să trec prin mult vorbita Grădină Carpatică (The Carpathian Garden). O traversez mereu dar nu mi-a trăznit niciodată prin cap că de fapt eu conduc printr-o grădină până când Uniunea Europeană a decis chestia asta. În cazul ăsta ar trebui să o consider cea mai modernă, avansată, multilateral-dezvoltată grădină. Făcând abstracție de starea drumurilor, ați mai văzut grădini asfaltate? Look at the bright side! Sper să reușim și autostrada care să ne poarte peste merii și perii înfloriți și prin care turiștii vor fi martorii unei întoarceri în timp.

Pornind de la această premisă, aștept cu nerăbdare impresiile. Pe curând!

Case pe dealuri Valea Muresului, Ciucea

Misty hills in the Carpathian Garden

Poza din Grădina Carpatică făcută acum 2-3 ani pe Valea Muresului, zona Ciucea, drumul european E60 @ 5am

 Download the Carpathian Garden Official Brochure

O familie…

Ianuarie 24, 2014

Ea, devotată lui;

El, devotat Partidului;

Partidul, devotat Uniunii.

Uniunea, devotată lor.

Cercul năzuințelor.

 
 Cercul (circul?) iubirilor
 
 

O mică seară românească

Ianuarie 23, 2014

În seara asta m-am dat de gol că sunt român. Cu gândul la Bordeaux-ul care mi-a mai rămas în sticlă de ieri seară, am intrat la un magazin turcesc şi mi-am luat seminte. Scuzaţi paharul cam de parastas, e ultimul. Ar trebui să-l sparg şi  mâine să iau un set mai potrivit.

Seminte si vin rosu

Ce să-ți mai spun?

Ianuarie 15, 2014

„Tu rămâi la toate rece, De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece, Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă si socoate  Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate: Vreme trece, vreme vine.”

 

Domnule, ce să-ți mai spun?

Mai existăm
Copii? Se mai nasc. Tot paji.
Aleșii? Cum i-ai lăsat.
Poarta? Chilipiruri. Femeile-s luate.
Ceilalți? Cu drepturi depline.
Cioran? L-ai fi-nțeles.
Teii? Câțiva.
Codrii? Freamătă, îngână vremile.
Iile? Plecat-au.

In rest, cum ai spus tu despre Toate.

Nu-i nimic, nu te-am uitat
Tot ce ai lăsat a rămas adevărat.
Și așa frumos cum ai cântat
Pe-acest chip atemporal
Al tău vers ți l-am aflat.

frumusete-romaneasca-atemporala
Sursa foto: Mulțimea prietenilor necunoscuți
 
Alte gânduri pentru Eminescu:

Întrebare către Eminescu
M. Eminescu
 
 

În ţara mea soarele răsare din mare.

Ţara mea are forma unui peşte tropical

ce înoată spre Atlantic. Aşa s-a hotărât.

În ţara mea Carpaţii au format semnul matematic

care arată că Vestul este mai mare decât Estul.

 
 

„Working men have no country.” – Karl Marx

Prăbusirea economiilor si deschiderea portilor migrării populatiei din Estul Europei către Vest ar fi avut un rezultat neprevăzut fără asigurarea transportului fortei de muncă de la obarsie la sursa de venit și-napoi. Depărtarea siberică de locurile natale ar fi dat impresia muncitorilor salariati că sunt tinuti mai degrabă cu forta in locurile mai prospere ale continentului. Le-ar fi stârnit sentimentul de victime al propriului lor succes in căutarea unui trai mai bun. Totuși, acest sistem care asigura libera circulatie a căutătorilor de joburi nu rezolvă problema dorului. Ba dimpotriva, o amplifică. A putea pleca cand te împinge dorul, a putea da curs impulsului de a vizita un loc de care ți-ai amintit intr-o dupăamiază de Duminică, a putea trăi surpriza plăcută a revederii vreunui cunoscut intr-un colt al orasului in care ai ajuns rătăcind la întâmplare pe străzile nu goale ci pline de amintiri, nu se poate vorbi decat atunci cand trăiesti in microcosmul tău natal.

Azi nu i se mai pare nimănui ciudat să plece in vacanță acasă, cand de fapt ar trebui ca el să călătorească departe de casă spre a reveni și a-si petrece apoi cea mai mare parte a timpului ACASA. Astăzi dorul trebuie planificat, altfel toată logica ta economică de a căuta un job printre străini se cutremură din temelie. Mie, de cateva ori pe săptămană mi se face dor de cate ceva sau de câte cineva de acasă. Verific din instinct singura modalitate convenabila dorului (zborul cu avionul) și, vai! Cateva sute de euro un drum peste câteva zile dar trebuie sa mă si intorc. Mi se uscă gura uitandu-ma la preturi. Înghit în sec. Dacă aș da curs acestor impulsuri, dorul meu nătang m-ar duce la faliment. Mai convenabil ar fi cu autocarul… sau mașina proprie dar stressul drumului îmi va ucide dorul. Un elicopter personal ar fi ideal. De ce nu ne putem telporta încă? Renunț. Mai bine mai cumpăr ceva. În cazul asta ceva alcool, să uit. Și mai e o problemă: n-am concediu cand mi-e dor.

Renunt la jocurile dorului că am învățat sa fiu tare. Mă uit la ce-am realizat. Am nevoie de ceva palpabil altfel intru in panică. Visele, ideile, acel ce-ar fi putut fi mă sperie.

Oare cei care nu s-au adaptat locurilor pe unde au ajuns sunt de invidiat? N-au crezut că o pot face si din cauza asta nici n-au reușit fără nici măcar să-si asume responsabilitatea nereusitei. Ce bine, s-au intors senini si gata. Inflamarea dorului nu a mai avut loc. Trăiesc probabil cu amărăciunea esecului. Cine știe… Oricum, praful romanesc vindecă orice rană. Are puterea asta, e vraci de dor. Șșș, nu mai spuneți la nimeni!

Saptamana trecuta Uniunea Europeana a publicat documentul strategic pe o perioada de 7 ani pentru finantarea proiectelor in domeniile creatiei si culturii. Aceste finantari vizeaza initiativele de pe teritoriul national dar si cele de colaborare intre organizatiile statelor Uniunii Europene.

Antreprenorii cu idei in acest sector pot gasi informatii utile aici:

http://ec.europa.eu/culture/creative-europe/calls/index_en.htm

http://ec.europa.eu/culture/news/20131210-ce-calls_en.htm

 
Alte surse pentru antreprenoriat:
Programul Sirius atrage tineri antreprenori in Marea Britanie
 
 

Faptul ca exploatarea a demarat sub nasul nostru este un mare semnal de alarma. Imi exprim si eu solidaritatea cu cei mai aproape de inima tarii. Cu simtire de roman care ar dori sa se intoarca in tara lui sunt revoltat de ceea ce se intampla in inima Transilvaniei. Nu stiu de ce in momentele astea imi vin in minte versuri din fostul imn al Romaniei „Hai sa dam mana cu mana cei cu inima romana…”, imn inspirat din compozitia lui Ciprian Porumbescu (http://www.youtube.com/watch?v=ImnLXyjTM5s)

De ce nu scriu nimic? Pentru că Nu simt Nimic!

Ar trebui să las penița…

Singurul remediu, exercițiul imaginației, mi se pare inutil. Trăiesc constant, un fir de praf pe filamentul unui bec.

Supărați-mă, enervați-mă, izbiți-mă! Făceți-mi ceva! Vă implor, fară evlavie! Cumințenia voastră mă exasperează!

Sunt de neatins.

Pe urmele lui Bacovia

Mai 23, 2013

Ieri dimineata am revenit la Bruxel dupa periplul meu de aproape o luna pe rutele europene E40 si E60 ticsite cu TIR-uri. Ar trebui sa-mi deschid o firma de coletarie Bruxel-Bacau via Koln, Dresda, Wroclaw,Katowice, Poprad, Miskolc, Debrecen, Oradea, Bacau si return Bacau, Oradea, Budapesta, Viena, Nuremberg, Koln, Bruxel dar cu entuziasmul meu de fotograf amator si drumet care cauta perna cand se lasa noaptea, carnatii ar ajunge stricati.

La Bacau, orasul natal, am avut de indeplinit doua lucruri importante care au si constituit, asa cum orice neplacere constituie samburele unui oftat, bazele acestei si viitoarei publicari. Poate ambele la fel de importante. Au mai fost si altele mai marunte printre picaturi. Am gasit niste oameni sa-mi curete fantana la casa bunicilor, mi-am reinnoit buletinul si am ciocnit oua cu rudele de Pasti. Primul lucru, infiintarea unui PFA despre a carei experienta tulburatoare am simtit nevoia sa scriu si al doilea, vizita la casa memoriala George Bacovia de pe strada cu acelasi nume.

Am trecut de patru ori prin fata acestei casa vechi, oarecum intretinuta prin anumite fonduri Regio, cu speranta ca o voi gasi deschisa. Prima data chiar in momentul in care am revenit in oras pe la orele 16 in Duminica de Pasti. Era inchis. Nu trageam nadejde sa fie deschise tocmai in acea zi de Duminica dar nerabdarea m-a impins sa revad ceea ce am omis nepasator atatia ani. Am inspectat din strada fatada, placa memoriala, poarta, curtea fara flori, semnul din tabla al proiectului Regio, treptele de la usa casei, cablurile economiei digitale care trevarsau curtea, casele din stanga, casele din dreapta si copacii inverziti probabil martori ai amurgului bacovian. Am mai trecut intr-o dimineata dar pesemne aceasta casa nu poate fi fotografiata decat in ultimele clipe ale apusului, cand, intre un echinoctiu si-un solstitiu, aprind pentru cateva minute, ca o torta inchinata geniului, peretele crepuscular al camerei de la strada. Poarta era inchisa si atunci. Am mai trecut o data cu bicicleta pe la amiaza, intr-o zi de sambata. Inchis si atunci. Sant lucruri carora le dai a doua sansa si lucruri carora le-o dai si pe a treia. Bacovia e unul caruia i-am dat  a patra si am revenit intr-o dupa amiaza senina cu aparatul foto pentru cateva poze, singurele amintiri care insotesc acum gandul la dorinta neimplinita de a vedea masa unde-a luat fiinta Plumb.

Gradina pamantie fara flori poate a fost intentionat lasata asa… Macar de-ar fi asa!

Casa memoriala George Bacovia din orasul Bacau

Casa memoriala George Bacovia din orasul Bacau

27.07.2014: Pata gri nu e la intamplare. Mascheaza o masina care era parcata chiar in fata intrarii. Asa functioneaza cenzura comunista Aia capitalista, cu stil, iti scotea elegant masina din peisaj fara sa fi stiut tu vreodata ca acolo ar fi fost ceva.

Casa memoriala George Bacovia din orasul Bacau

Fatada casei memoriale George Bacovia din orasul Bacau

Placa de marmura cu Poema Finala de pe casa memoriala a poetului George Bacovia

Pe placa de marmura a fatadei sta inscris:

“Eu trebuie sa plec, sa uit ceea ce nu stie nimeni.

Mihnit de crimele burgheze fara a spune un cuvant

Singur sa ma pierd in lume nestiut de nimeni,

Altfel, e greu pe pamant…”

                                                            (Poema finala)

Redau mai jos una din poeziile mele favorite si imaginile pe care le-am facut cu speranta ca data viitoare usa va fi deschisa publicului. Si aici, probabil e nevoie de un public care sa bata puternic la poarta. De-ar fi asa!

In 1903 poetul absolva liceul din Bacau. Scrie poezia Liceu ca raspuns la un chestionar adresat de minister absolventilor din acel an, in vederea reformei invatamantului initiate de Spiru Haret. (Din date biografice.)

„Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
Pedanţi profesori
Şi examene grele…
Şi azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare…
Nimic nu mai vreu –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…

Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!”

George Bacovia (Sursa versuri: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/liceu.php)

Statuia poetului George Bacovia din orasul Bacau

Statuia poetului bacauan George Bacovia

Alte link-uri despre Bacovia:

http://www.desteptarea.ro/?s=casa+memoriala+george+bacovia&x=0&y=0

http://melidoniumm.wordpress.com/2013/03/17/stefan-lucian-muresanu-sensul-onomatopeelor-in-creatia-lirica-bacoviana/

..și cum străbăteam culoarul etajului lăsând în urmă birouri părăsite, o foaie albă de hârtie lipită cu scoci pe perete mi-a atras atenţia. Negru pe alb, cu titlu mare şi bullet points: Legile Vikingilor. O mână de legi nescrise transmise din generaţie în generaţie care a ţinut Nordul out of trouble. Mai jos găsiţi varianta în engleză dar traducerea mea le „rotunjeşte” puţin. Adaptarea şi aplicarea lor timpurilor în care trăim poate da rezultate. Fie că este vorba de o conduită personală, fie că vorbim de aplicarea lor la nivel de trib, claritatea şi sâmburele de înţelepciune pe care-l oferă pot aduce schimbări benefice. Astfel:

Fii curajos şi îndrăzneţ (agresiv la nevoie)!

  • Fii direct şi nu-ţi irosi energia umblând cu trucuri ieftine
  • Nu scăpa nici o oportunitate
  • Foloseşte strategii variate de atac
  • Adaptează-te  rapid schimărilor de situatie şi reacţionează corespunzător
  • Atacă fiecare obiectiv pe rând
  • Nu-ţi fă planuri prea minuţioase

Fii mereu pregătit!

  • Ţine-ţi armele în condiţii bune
  • Păstrează-ţi condiţia fizică
  • Caută-ţi tovarăşi de încredere
  • Stabiliţi şi cădeţi de acord în puncte cheie
  • Alegeţi un şef

Fii un bun negustor!

  • Află ce se cere pe piaţă
  • Nu fă promisiuni pe care nu le poţi păstra
  • Nu impune plăţi suplimentare
  • Aranjează-ţi lucrurile asfel încât să te poţi întoarce la nevoie

Păstrează ordinea şi disciplina!

  • Fii organizat, promovează claritatea şi implementează proceduri care să te asiguri că sânt respectate
  • Organizează activitaţi recreative care promovează camaraderia
  • Asigură-te că fiecare individ lucrează eficient
  • Consultă-te cu toţi membrii grupului pentru a obţine informaţii precise şi utile

 

Biroul în care le-am găsit fusese ocupat nu întâmplător de o tipă din management, o tipă de origine daneză. În clădirea Comisiei am mai întâlnit acest tip de „material ajutător”. De pildă, cineva ţinea la intrarea în birou o copertă transparentă din plastic care adăpostea câteva foi A4 colorate fiecare din ele purtând câte o zicală celebră (?). Potrivit stării de spirit a respectivului sau respectivei, din când în când citatele făceau rocada.

”Politicians and diapers should be changed frequently and for the same reason.”

”If opportunity doesn’t knock, build a door.” și, favorita mea,

”Confusion is a word we have invented for an order which is not yet understood.”

Am rugat posesoarea acelor legi strămoşeşti să mă lase să le fotocopiez. Amabilă, mi-a dat foaia jos de pe perete şi zâmbind mi-a zis că astea sânt legi pentru lumea de afară şi să nu incerc să le pun în practică aici, în instituţie. Am asimilat mesajul şi am asigurat-o că nu voi deveni un viking peste noapte.

După ce le-am adus acasă şi le-am citit de câteva ori, am zis că merită postate. În cazul în care faceţi ceva pe cont propriu sau pur şi simplu căutaţi tărie şi înţelepciune ancestrală în aceste timpuri tulburi, vă recomand să reflectaţi puţin asupra acestor principii ale popoarelor din nord, unul câte unul, principiu după principiu, şi să-mi spuneţi în ce măsură le puneţi în aplicare în viaţa de zi cu zi. Eu am încercat deja şi am căzut la multe dar încep să practic.

Oare cum ar fi sunat Legile Dacilor? Propun să le căutăm iar dacă nu le găsim, ce ne opreşte să le scriem?

Legile vikingilor

VÍKING s. m. războinic, navigator și negustor scandinav din evul mediu;

Dă-i în pana mea!

Aprilie 12, 2013

Mi-am lăsat mașina-n drum

Și simt că nu fac bine.

Dă-i în pana mea!

Sânt un tip exuberant

Și spun multe ce n-ar trebui.

Dă-i în pana mea!

Am ajuns, sânt aici acum

Și după mine…

Dă-i în pana mea!

Printre cei tari sânt cel mai tare,

De mult am renunțat la ce-i valoare.

Mușcări de conștiință am dar,

Dă-i în pana mea!

Acum, Aici!

Și asta-nseamnă totul!

Dă-i în pana mea!

Pe scurtături m-am strecurat,

Mai zice unu câteva…

Mai dă-l în pana mea!

Mai nou se cere școală

Dar am văzut cum merge

Eu sânt deja acolo,

Nu-mi fac probleme.

Și pentru ei, tot aurul vorbește.

Dă-i în pana mea!

Nici n-am mai observat

Instinctul meu abrutizat

Că-n lumea mea

Complici tăcuți m-au ajutat,

Formula lor a funcționat.

Nu simt măcar o piedică,

Cu slăbiciune creștinească

Părintele mă  iartă iar, aicea sau acolo,

Mii de lăcașuri noi am ridicat

Pentru spălarea purtărilor de lume nouă.

1000 de cruci

Nu pentru c-ar fi avari și mitocani,

Toți sânt la fel,

Unii poate-au rămas fideli

Și n-au spus niciodată

Scuipând în jos,

Rânjind c-o falcă-n gând măcar:

Mai dă-i în pana mea!

Tiberiu A. Kiss

Aceasta este o reacție adversă pe care mi-a produs-o tăierea teilor din Iași. Mulțumesc lucistei pentru atitudinea de a scrie despre această profanare a spiritului eminescian, românesc până la urmă.)

Continuitate

Martie 7, 2013

Celor mari și celor mici:
 
 

Hai, îndrăznește! Folosește-te de Ei!
Scoate-i de sub piatra care li s-a așezat peste gură,
Iubește-i, urcă-te pe umerii lor și,
Atinge stelele!

Nu te sfii! Și ei au urcat alți umeri dinaintea lor.
Nu trebuie să-i întreci și pentru asta să știi:
Nu vei fi mai prejos, ba chiar ești mai om ca ei!

Folosiți-vă de ei și împliniți-le visul căci,
Numai pentru asta au existat și nu se vor supăra.
N-au existat ca să-i iubiți,
Ca să visați la ei sau ca să-i plângeți.
S-au născut pentru voi
Dar au trăit pentru idealuri!

Au existat și au murit cu speranța că voi, cei din viitor,
Veți înțelege, vă veți urca pe umerii lor și,
Veți atinge cerul!

Tiberiu A. Kiss

 

Inițial, această… cum să-i zic… scânteie?, îndemn?, s-a numit Celor mari și celor mici dar se adresează mai mult celor mici și mi se pare mai potrivit să se numească Continuitate. Îndemnul meu la continuitate dorește să reamintească nevoia de trăinicie, rostul succesivității generațiilor, continuitatea proiectelor, a ideilor, a idealurilor până la urmă, ce ar trebui să existe într-o comunitate sănătoasă.
 

La plăcinte-napoi!

Februarie 20, 2013

Despre eficienţa cu care englezii îşi exercită tacit voinţa.

2005, Croydon.

Plimbarea spre servici se termina de obicei la patiseria amplasată convenient lângă clădirea unde lucram. Era singura din zonă iar plăcintele, în special cele cu mere şi scorţişoară, erau gustoase însă atitudinea vânzătoarelor era sub orice critică. Toate fuseseră alese pe sprânceană şi instruite să respingă (Da, se poate şi în Anglia – ţară a serviciilor.). Buna dispoziţie cu care intram în magazin făcea instantaneu combustie în faţa halatului bej. O fi persoana mea? mă gândeam. Or fi aparţinând vreunei grupări de extremă dreapta şi mă simt străin? Ce fac? Cedez sau nu cedez aversiunii de după tejghea? Comerciantele de aluat îmi strică dimineţile şi va trebui să îmi fac pacheţel de cu seară sau să caut alt loc, mi-am zis. Ajunsesem să detest situaţia dar fără alte posibilităţi la îndemână, mă îndreptam mecanic către acel shop. Evident, stomacul dicta direcţia.

Într-o zi discutam cu Tim, un coleg, situaţia. M-am mai liniştit să aud că nu eram singurul care trăia această traumă şi am exclus astfel posiblitatea obârşiei străineşti. În schimb el, senin, fără nici un resentiment, zâmbind chiar, mi-a spus că renunţase de mult să mai intre în acel magazin. „Terry doesn’t go there either! And for the same reason.” mi-a zis. Nu l-am mai întrebat cum îşi potolea foamea de dimineaţă. Găsise o modalitate şi oricare ar fi fost aceea nu mai conta. Important era faptul că voinţa de a respecta principiul conservării unui anumit standard a învins chemarea pentru confort. Își recâștigase demnitatea! M-am gândit că poate şi în acest aspect constă diferenţa între naţii; în a poseda sau nu capacitatea de a da prioritate principiului în faţa porinirilor primare. Dacă toţi ar urma această cale de a spune Nu!, chiar și legat de o plăcintă pentru început, precis se va schimba ceva şi în patiseria noastră. Precis vânzătoarele îşi vor recăpăta amabilitatea, feţele lor înseninate din te miri ce, te vor face să-ţi fie drag să le cumperi din nou plăcintele. Plimbările de dimineață spre serviciu vor rămâne doar continuări ale unui vis frumos.

Am urmat exemplul englezesc. Am renunţat să mai intru în patiserie şi am căutat alternative. Shop-ul a mai funcţionat dar competiţia şi-a spus cuvântul. Nu foarte târziu, la câteva numere mai jos pe stradă, şi-a făcut apariţia Cafe Tresor, un loc minunat care a reglat conturile. Croisante calde cu gem, sandwich-uri, ceai, cafea şi biscuiţi din abundenţă. „Agonia” renunţării la o plăcintă obţinută confortabil dar înjositor s-a meritat!