La iarba verde de'ntai Maiu

Parinti in plimbare la Gheraesti

Fotograful

Reclame

La Bacău.

Problema noastră nu cred că este atât lipsa, cât este dorinţa urmată de nereuşită.

Nici macar un gest de curtoazie? Nu gestul in sine dar nici măcar schiţarea lui.

Dacă nesimţirea etalată faţă de concitadini ar fi pusă în slujba perfecţionării unei atitudini mai detaşate faţă de propriile problemele, românii ar fi mai fericiţi.

Biserici multe, smerenie rară.

Neîncrederea – liantul care angrenează societatea românească.

 

 

 

13 Aprilie 2014. De la Sibiu la Răşinari

Acoperisurile rosii ale Sibiului

Sibiul văzut de la benzinaria Lukoil

Sibiul si muntii sai

Sibiu

Turla bisercii, Sibiu

Sibiul si muntii vazuti de la benzinaria Lukoil

Deasupra Sibiului

poplaca-IMG_5456

 Satul Poplacarasinari-dn106D-P4130108

poplaca-copaci-pe-dealuri-IMG_5472

Dealuri in jurul Rasinarilor la apus de soare

turma-de-oi-si-cioban-pe-dealurile-Rasinarilor-2014-IMG_5468

Turme pe dealurile Răşinarilor, seara 13 Aprilie 2014

Toaca pe dealurile Rasinarilor la apus de soare

 Toaca pe dealurile Răşinarilor la apus de soare

casa-emil-cioran-malul-paraul-caselor-rasinari-P4130150

Casa în care s-a născut Emil Cioran (13 Aprilie 2014)

rasinari-centru-P4130145

 Casa Emil Cioran (seara, Aprilie 2014)

strada-preot-emil-cioran-rasinari-P4130141

casa-emil-cioran-rasinari-P4130131

statuia-emil-cioran-rasinari-P4130129

strada-protopop-emil-cioran-rasinari-P4130119

statuia-de-bronz-emil-cioran-rasinari-P4130137

pensiunea-cioran-rasinari-P4130153

Statuia lui Emil Cioran, Rasinari

casa-cu-iedera-rasinari-P4130143

O casă in Răsinari

Casa memoriala Octavian Goga, RasinariCasa memoriala Octavian Goga, Răsinari

strazi-pietruite-rasinari-P4130194

 S-au aprins luminile în Răşinari

Rasarit de luna la Rasinari, 13 Aprilie 2014

Răsărit de lună la Răşinari

biserica-pictata-sec-18-rasinari-P4130180

Biserica construită în sec. xviii, Răşinari 

roata-vietii-pictura-biserica-rasinari-P4130184

Roata Vieţii (pictură), Răşinari

Cerul seara la Rasinari 13 Aprilie 2014Cer de seară la Răşinari, 13 Aprilie 2014

 

Alte ganduri despre Cioran:

Un om curajos

Cioran si Marea

Ezitare

Ezitare

aprilie 8, 2014

Articol dedicat împlinirii a 103 ani de la naşterea lui Emil Cioran.

I-am ratat centenarul… Pe atunci nu scriam. Nici acum nu scriu, bloghez.

Ce-aş mai putea adăuga şi eu la tot ce s-a spus deja despre el? Nu prea multe. Poate întrebarea asta şi-ar avea şi ea rostul: Ce-am mai putea adăuga noi la tot ce a spus el deja. Retoric, nici nu încerc un asemena răspuns. În schimb voi încerca a pune în cuvinte de ce tocmai el. Pe scurt, pentru că „ne-am găsit” în exil când eu căutam un mentor. Şi pentru că sufăr de aceeaşi oboseală probabil.

L-am găsit neştiind ce caut, şi asta miroase a regăsire. Pe el care m-a ajutat să nu mă mai simt vinovat c-am plecat fără să mă mai uit în urmă, l-am găsit si nostim la un momentdat, umorul său bine scornit.

Cred că în fiecare dintre noi locuieşte un Cioran care-i păzeşte bine abisul ființei. Când viața-i atât de tentantă ce rost are să treci pe la poarta portarului? Odată trecut, nu mai esti acelaşi.

Mă bucur că nu l-am descoperit la o vârstă prea fragedă pentru că mi-ar fi dat toate planurile peste cap şi nu mai construiam capitalismul. Dacă era dupa mine m-aş fi oprit după ce aflam cum se căleşte fierul. Chiar şi numai ideea acestei posibilităti e destul de reconfortantă.

Meritul lui e că s-a vrut aşa. Al meu… n-am nici unul, doar norocul că nu sunt el. Meritul lui adevărat e că mi-a semnalat posibilitatea dobândirii unei demnității absolute… Prin el, ispita de a fi un om liber prinde contur.

Nu-l revendic astăzi că oricum nu i-ar mai fi păsat cine-o face. Românii, eschimoşii… Vreau doar să-i mulțumesc c-a existat şi ne-a tras cumva în universalitate.

Îi dedic această fortografie făcută recent la fereastra dinspre grădină şi pe care am numit-o Ezitare. De ce Ezitare? Pentru că mi-am imaginat că reprezintă destul de fidel filonul temelor lui Cioran, anume, punctul de trecere din neant în lumină şi invers, punct la care Cioran ar fi trădat o ezitare.

Ezitare in fata pacatului originar

Ezitare (în fața păcatului originar)

Alte ganduri legate de Emil Cioran:

Cioran si marea
Un om curajos

Pe urmele lui Cioran (Răşinari)

The Etterbeek Man

februarie 21, 2014

One beautiful spring day last year, I crossed roads in central Brussels with this man. He was wearing what you see in the image, except his top. He was not wearing a t-shirt either. Bare from the waste up, with his jacket in one hand, he was marching up the road leading into Parc Royal . It must have been around April. People were still wearing coats and hats. The lingering winter gusts didn’t seem to bother him. His full head of hair added to his sphinx like expression. His face was the resemblance of the joint figures of an orchestra director and a former Iron Man contender. One could assume that his sunken cheeks were slimmed by decade-long, persistent city wanders. His image stuck in my mind. He was such a contrast in the habitat of European Commission and Parliament quarters. A random, unexplainable question came to mind: Has he ever used any vehicle for transportation?

About two or three month ago, I was blessed again with his rare appearance. I was walking to the office after a late lunch when he suddenly appeared from a side road and  walked right into the street I was walking. Trembling I reached for the small camera I carry with me most of the time nowadays thinking that this fascinating rare species had to be immortalised. Unfortunately he was quite far in front of me and I could not catch his face. Maybe next time.

The Etterbeek Man

The Etterbeek Man

„Etterbeek man ” on 5th of march 2014

 

 

La mulți ani!

februarie 18, 2014

Mamo,

mă bucur că citești ce mai scriu și te uiți la ce poze mai fac. Chiar dacă prefer hâtia hârtia, asfel m-ai scutit de un drum pentru felicitare si timbru. De ziua ta îți trimit această fotografie pe care am făcut-o sâmbăta trecută la un teren de rugbi și pe care te rog s-o primeti primești în locul felicitării pe versoul căreia ti-aș fi urat sănătate și multi ani fericiti și de acum înainte.

Rugby boyMicul rugbist

La mulți ani! *

Tibi

Beginning

februarie 14, 2014

Young couple in Parc Royal, Brussels

Beginning

I let you imagine the ending…

 
 

Turiști prin viață

noiembrie 22, 2013

Am ieșit să facem câțiva pași împreună să vedem orașul, fără să cumpărăm nici un suvenir și totuși să fim întrebați dacă suntem turiști. După nouăsprezece ani ai mei și cinci ai tăi aveam aerul unor turiști. E mai palpitant și oricum nu mai contează, pentru tine tot moldovean am rămas, doar că vorbesc mai puțin. Mergeam tăcuți și fiecare se întreba dacă mai are nevoie de rădăcini. La un moment dat strada devenise interesantă și ne-am oprit amândoi să facem poze.

 hanging-plant-house-brussels-DSCG3207Cladirea cu iedera in centrul orasului

Grand Place, BrusselsGrand Place

Vitrina art shopVitrina

Stand cu picturi in acuarela in Grand PlaceStand cu picturi in acuarela in Grand Place

„Some birds are not meant to be caged.” – monolog din filmul Shawshank Redemption

Un gand pentru cei inchisi sau marginalizati dar si pentru cei care se simt inchisi.

Shawshank redemption poster(Sursa imagine: www.imdb.com)

Ati vazut filmul Shawshank Redemption? Nu e un film nou dar mi s-a parut exceptional iar coloana sonora a fost aleasa cu foarte multa inspiratie.
Derulati (numai in cazul in care l-ati vizionat deja) la pasajul in care Andy Dufresne (Tim Robins) se inchide in biroul penitenciarului si transmite prin statia de radio un pasaj din Norma (Casta Diva). In acel moment cateva sute de detinuti raspanditi prin toata institutia penitenciarului, treziti parca dintr-un somn cotidian, asculta cu rasuflarea taiata aceasta voce divina desprinsa dintr-o lume straina pentru multi dintre ei.
In cazul in care vi se permite, va invit si pe voi sa vedeti filmul si sa ascultati aceasta muzica.  Imaginea de mai sus reprezinta momentul evadarii. Privind-o si ascultand muzica e posibil sa nu mai aveti nevoie de film.

Din motive deja mentionate in Explicatie comentariile pe blog nu au fost activate dar acum fac o exceptie pentru ca as vrea sa aud gandul vostru, al celor care sunteti in afara de rand.

Filmul il puteti gasi aici (sper ca nu va dau idei!) iar mai jos am selectat cinci soprane, toate cantand aceeasi arie, Casta Diva. Faceti o comparatie si gasiti vocea care va alina soarta.

Casta Diva

Maria Callas

Angela Gheorghiu

Joane Sutherland

Montserrat Caballe

Renée Fleming

La inchisoare, in penitenciar, la munca silnica, la casa de corectie, oriunde v-ati afla sper sa va fi luminat cateva minute existenta.

Update 9.11.2014: http://www.mansfieldtourism.com/what-to-do/the-shawshank-trail

 

Marti, 11am

octombrie 8, 2013

Azi dimineata am iesit pe la 11 sa beau o cafea. Soarele stralucea frumos. Maturatorii maturau, constructorii schimbau pavele(le). Intr-un gang cineva fara prea mult rost statea intins pe saltele si se incalzea la soare. Bruxelles.  Trecatorii treceau. Doua strazi mai jos cineva vindea un aprtament. 260 000 de Euro… Ceva miroase.

Om fara acoperis intins in gang la soare

Apartament de vanzare la Bruxelles

Cum cea mai mare parte a timpului mi-o consum la munca, ma lovesc vrand nevrand de tot felul de situatii si lucrez cu tot felul de lume de prin Europa adunata: polonezi, francezi, englezi, italieni, greci, romani chiar si cate un turc.  Fiecare cu specificul si apucaturile sale. In acest buchet multicolor, italianul ne surprinde cel mai mult dar ne-am invatat cu el.

De ceva timp sunt martorul acestui nas suflat de cel putin cinci ori pe zi in hartia igienica si a carui zgomot cutremura biroul. Eram cam la vreo doi metri de el cand l-am inregistrat cu telefonul. Nu-i frumos dar a trebuit sa-l inregistrez pentru ca nu am mai rezistat.

Daca inregistrarea nu porneste din prima incercati sa dati click pe sageata Start de doua ori.

Discrepanțe

septembrie 26, 2013

Eu mă gândesc la Ea

Ea se gândește  la El

El se gândește la ale lui.

Cercul iubirilor.

 
 

Găsit caniş

septembrie 15, 2013

( Pierdut caniş )

Acu, că şi-a luat câine toamna,

N-a băgat de seamă doamna

Că cu vremea nu-i de şagă

Şi în loc să ias’afară

Pe balcon mi-l scoasă iară.

Eu, câine de companie,

I-aş fi făcut ş-o bucurie

Însă,

Juvenilă, aiurită,

De singurătate

Nu le-a mai ştiut pe toate;

Liniştea şi libertatea au speriat-o…

Ea a vrut acea potaie!

Singură, cu multi prieteni,

Şi-a făcut un rost al ei,

Deservind printre lachei

Renta o plăteşte-n trei.

Nici nu ştie ce mai doare,

Ea căţelul a’ndrăgit

Pe iubit a părăsit.

Are timp,

E ocupată,

Nici nu vede că-i’e-scris

Să rămâie… fată.

Pierdut caniș

septembrie 9, 2013

O vecină,
Tânără și cam… senilă
Căreia nu-i plâng de milă,
S-a legat recent la cap
De-o belea maro pătat.
Vrednică ca o căpușă,
Dimineața pe lătrat
Seara se pișă în pat
De nevoie amândouă
Ies acum la blocul 9.
Dar vecina, pricopsită
Și c-o minte stacojită,
Râde cu înverșunare
C-al ei câine nimeni n-are.
Când l-a market a plecat
Și jăvruța a legat
De-un copac cam înclinat,
Mare-i fu supărarea
Că jăvruța nu era,
Unde lațul atârna
O fetiță, coarda o tot țopăia.
A strigat-o, a chemat-o,
Disperată ea plângea
Cățelușa nu zărea.
Când ieși de la metrou,
Consternare, constipare…
Haita mică pe maidan
Cu-n bezmetic de golan.

Găsit caniș

 

Continuitate II

iulie 20, 2013

 

Continuitate I

4 generatii

Fără perdele

iunie 25, 2013

Daca mai stau mult in acest apartament  – simpatic de altfel dar la parter si cu vedere la strada – ma voi transforma intr-o baba curioasa. Zgomot de pasi, tocuri scumpe apoi silueta cate unui trecator grabit. Asezat pe canapea, am in stanga doua geamuri mari ca doua diafragme ce ma despart de lumea de afara facand din intimitatea caminului singura pelicula ce s-ar putea voala. Unul din ele,  cel mai apropiat de mine, are jaluzelele din lemn ridicate doar un sfert, cat sa pot citi la lumina naturala fara sa fiu observant prea lesne din afara. M-am dezobisnuit de perdele la geamuri si, cum nici nu umblu in chiloti prin casa, am reusit sa ma debarasez de sentimentul de jena alimentat de nevoia unei intimitati excesive. Cand lumea inca se ascunde dupa trei randuri de perdele, mi-a luat ceva timp pana sa pot trata pe cei de-afara la fel cu cei dinauntru. Insa, odata eliberat de povara acelei discretii patologice caracteristice lumii de unde provin, am inceput ma simt mai stapan pe mine, mai liber, mai linistit in propria-mi piele.

Aparentele si intuitia m-au ajutat sa impart trecatorii in cateva categorii.

Cei curiosi, am observat sunt de doua feluri: curiosi obraznici si curiosi bine crescuti. Cei obraznici strapung semi-intunericul in speranta divulgarii vreunui cuib atins de promiscuitate.  Un ecran de televizor aprins, o raza ratacita prin ferestrele cartierului rasfranta in final pe vreun obiect incident ar prezenta  tot atata interes trecatorului amator de imagini furate. Pasajul lor dureaza doua secunde. Doua secunde in care fereastra mea devine vortexul imaginatiei lor hartuite. Nu raman nici eu imun. Fenomenul se produce si de o parte si de cealalta a geamului. Inghitit de vartej alunec circular spre punctul zero… Si desfraul imaginatiei se plateste!

Cei curiosi dar bine crescuti, majoritatea de altfel, nu prezinta interes. Ei reusesc cumva sa-si domoleasca curiozitatea. Probabil, prin infranari repetate obiectul atentiei isi pierde din valoare. Ei trec oarecum nepasatori stiind ca acolo nu e nimic din ce n-au mai vazut. Mai stiu ca privirile iscoditoare nu-si gasesc locul intr-o lume privata. Ei trec  mai departe exersandu-si nepasarea.

Absentii plutesc prin fata geamurilor. Unii se uita dar nu vad nimic. Simularea uitatului este efectuata prin intoarcerea aleatoare a capului. Afundati in ale lor, reusesc sa treaca invizibil de la un geam la altul pana instinctul ii atentioneaza ca au ajuns undeva.

Unele femei mai cochete, care probabil au descoperit o functie identica si in ecranul ipad-ului, gasesc geamul meu fara perdea si jaluzele o oglinda bine plasata la jumatatea distantei dintre casa si birou. Acest geam le ofera increderea ca-si pot verifica tinuta nestingherite. Uneori, trebaluind prin camera ma aflu chiar in dreptul acelui geam. Ce fac? Ma retrag discret pentru a nu le spulbera momentul narcisist? Nicicum! Invaluit de penumbra le urmaresc privirea blocata pe suprafata oglinzii. Aceasta privire vazuta de dupa sticla mi-e greu s-o descifrez. Nu e nici cea a omului pierdut, nici fixa, nici pierduta in gol. E totul la un loc. O fi privirea vanitatii…

In sfarsit, categoria celor mai putini, foarte putini, a celor care chiar se opresc sa se uite inauntru. Turtindu-si nasurile de geam si umbrindu-si colturile ochilor cu palmele, acestia scaneaza interiorul de la un colt la altul al camerei. Desi construita in stil vechi cu tavanul ridicat la patru metri si cufundata intr-o umbra ambientala atenutata de reflexiile soarelui in cladirea de peste drum, trecerea in revista a posesiilor nu dureaza prea mult.  Cateva momente mai tarziu, dupa ce misterul camerei s-a spulberat, pleaca mai departe in cautarea altor ferestre fara perdele.  Acestia sant copiii.

Vestea morţii unui cunoscut e ca o palmă după cap ce te aruncă într-o realitate pe care, prin orice mijloace, încerci s-o evadezi. Când Timpul nu i-a fost prieten și de acel om te leagă amintirile vârstelor fragede, vestea te zdruncină. Astăzi, prietenul Dan Botezatu, campion naţional şi internaţional la Karate – Shotokan, ar fi împlinit 41 de ani şi în amintirea prieteniei noastre și ca foști colegi, practicanţi ale aceleiași discipline, îmi permit să scriu aceste câteva rânduri pentru a comemora cu mult regret cinci ani de la moartea sa neașteptată.
Cu ani în urmă, prin ‘87, pe vremea când stadionul din Parcul Libertăţii (astăzi Cancicov) era „sanctuarul” practicanţilor de karate din Bacău, mă întâlneam cu Dan si discutam karate. La 15 ani era pasiunea noastră iar muscatul din fructul interzis ne aţâţa inconștient ardoarea. În perioada comunistă, disciplinele menite să formeze nu numai aducători de medalii dar și caractere mai puternice (Ce forţă revoluţionară de a persevera ani la rând ca să te alegi la urmă doar cu o centură colorată. Învingerea instinctului de a întoarce capul când eşti atacat frontal, ba chiar mai mult, de a păşi înainte înspre adversar când atacul este iminent sau deja evident, sunt lecţii ale căror rezultat se vede numai după multă practică uneori însoţită şi de câte un ochi vânăt, monturi julite şi tibii deformate. Cei mai dedicaţi dintre practicanţi ridică antrenamentul şi la nivel mental trăind şi meditând zilnic aceste principii de artă marţială. Se pregătesc sufleteşte cum s-ar spune. Cei mai nefericiţi sfârşesc prin a le pune în aplicare pe stradă sub formă de golănisme. Aceştia sunt şi cei care renunţă după 1 an sau 2 de practică când un sentiment de falsă încredere în propriile puteri pune stăpânire pe mintea lor fragedă.), erau considerate un pericol al societăţii și puneau semne serioase de întrebare autorităţilor.
Pe Dan îl admiram mult, și de ce să nu recunosc, îl și invidiam puţin pentru flexibilitatea și eleganţa cu care executa loviturile de picior. Dedicat întru totul acestei activităţi, a transformat-o într-un mod de viaţă. După obținerea centurii negre s-a angajat la Jandarmi cărora le-a oferit, cu talentul și priceperea sa, tainele acestei discipline. Aş putea spune că viețile jandarmilor băcăuani nu mai sunt la fel de când Dan nu mai este printre noi. În cinstea și amintirea lui, ei au numit sala în care se antrenează Sala Dan Botezatu iar clubul unde antrena se numește acum Clubul Dan Botezatu.
Dan fost mai mult decât un tehnician si un perfecţionist. A fost un om a cărui modestie și bunătate sufletească se îmbinau desăvârșit cu calităţile de sportiv iar mai târziu de antrenor. Drumurile ni s-au separat după terminarea liceului dar i-am urmărit cu admiraţie de-a lungul anilor evoluaţia dintr-un talent promiţător într-o stea de primă clasă a acestei discipline. Cei care l-au cunoscut și cei pe care i-a antrenat poartă in suflete acest simbol al pasiunii, perfecțiunii și dedicației neclintite pentru calea aleasă, care a fost Dan Botezatu. Dedicația exemplară pe care a arata-o s-a meterializat și prin cele doua manuale de autoapărare pentru jandarmi pe care le-a creat împreună cu un alt coleg al său, Iulian Anghel. Îi mulţumesc aici mamei lui Dan pentru a mi le fi înmânat la ultima mea vizită în ţară ca venind din partea lui.
Cu oarece îndrăzneală îndreptăţită să zicem unui fost coleg de suferinţă în dojo-urile Bacăului, privesc dispariţia sa fulgerătoare ca pe una din lecţiile nepredate, profund regretabile, ale acestei discipline adusă la nivel de artă de către luptătorii samurai. Aceea care ne reamintește că între viaţă și moarte stă doar ascuţisul unei săbii. Conștientizarea acestei stări de spirit trebuie sau ar trebui să facă parte nu numai din antrenamentul celor care o iau în serios dar și a noastră, a tuturor.
Vara trecută am făcut o vizită la mormântul lui Dan și am fost impresionat de grija care i-o arată în continuare cei care-l poartă-n inimi ca antrenor, soţ, tată sau fiu.

Odihnească-se în pace!

La mormantul lui Dan. Bacau

 

Mai multe despre Dan Botezatu:

Omagiu Dan Botezatu

Aer cald si, somn usor!

iunie 12, 2013

Dupa o sedere destul de indelungata, Bruxelul continua sa ma surprinda.

Duminca dimineata, inainte de ora 8, am surprins acest grup de homeless care dormeau pe grilajele gurilor de extractie a aerului cald de la metrou. Iarna, tot aici se incalzesc gugustiucii.

Homeless dormind in parc

Sunday morning – Homeless sleeping in the park on the grills of the underground heating extractors

 

Homeless sleeping in the park in Central Brussels

Homeless sleeping in the park in Central Brussels

 

http://madalinagramatoma.blogspot.com

Anul trecut, cam pe vremea asta, un orăşean stresat de ştirile despre „boala muşcăturii de căpuşă”, fiind în vizită la noi, văzând iarba mare şi deasă prin care mă jucam împreună cu copiii din sat „de-a piatra rostogolită-n iarbă”, mă întreabă mirat şi îngrijorat dacă nu mi-e frică de căpuşe. Îmi este, normal! Anul trecut am şi găsit una pe mine… Bleah! Mi-e frică, şi? Ce să fac?! Să stau în beton dat cu dezinfectant şi insecticid la bloc?
Când ne-am mutat aici, la ţară, mă speriau toate, eram ca un animal ţinut în captivitate căruia îi dai deodată drumul în libertate, în sălbăticie. Şi sărmanul animal, neînţelegând universul străin în care e aruncat, se piteşte la pământ înfricoşat…
Daaa…
Prinşi, striviţi între betoane, crescând fără verde sub un cer lăptos, uităm că noi suntem natură şi că n-avem a ne teme de nimic!

DSCN6299

Vezi articolul original

Pe urmele lui Bacovia

mai 23, 2013

Ieri dimineata am revenit la Bruxel dupa periplul meu de aproape o luna pe rutele europene E40 si E60 ticsite cu TIR-uri. Ar trebui sa-mi deschid o firma de coletarie Bruxel-Bacau via Koln, Dresda, Wroclaw,Katowice, Poprad, Miskolc, Debrecen, Oradea, Bacau si return Bacau, Oradea, Budapesta, Viena, Nuremberg, Koln, Bruxel dar cu entuziasmul meu de fotograf amator si drumet care cauta perna cand se lasa noaptea, carnatii ar ajunge stricati.

La Bacau, orasul natal, am avut de indeplinit doua lucruri importante care au si constituit, asa cum orice neplacere constituie samburele unui oftat, bazele acestei si viitoarei publicari. Poate ambele la fel de importante. Au mai fost si altele mai marunte printre picaturi. Am gasit niste oameni sa-mi curete fantana la casa bunicilor, mi-am reinnoit buletinul si am ciocnit oua cu rudele de Pasti. Primul lucru, infiintarea unui PFA despre a carei experienta tulburatoare am simtit nevoia sa scriu si al doilea, vizita la casa memoriala George Bacovia de pe strada cu acelasi nume.

Am trecut de patru ori prin fata acestei casa vechi, oarecum intretinuta prin anumite fonduri Regio, cu speranta ca o voi gasi deschisa. Prima data chiar in momentul in care am revenit in oras pe la orele 16 in Duminica de Pasti. Era inchis. Nu trageam nadejde sa fie deschise tocmai in acea zi de Duminica dar nerabdarea m-a impins sa revad ceea ce am omis nepasator atatia ani. Am inspectat din strada fatada, placa memoriala, poarta, curtea fara flori, semnul din tabla al proiectului Regio, treptele de la usa casei, cablurile economiei digitale care trevarsau curtea, casele din stanga, casele din dreapta si copacii inverziti probabil martori ai amurgului bacovian. Am mai trecut intr-o dimineata dar pesemne aceasta casa nu poate fi fotografiata decat in ultimele clipe ale apusului, cand, intre un echinoctiu si-un solstitiu, aprind pentru cateva minute, ca o torta inchinata geniului, peretele crepuscular al camerei de la strada. Poarta era inchisa si atunci. Am mai trecut o data cu bicicleta pe la amiaza, intr-o zi de sambata. Inchis si atunci. Sant lucruri carora le dai a doua sansa si lucruri carora le-o dai si pe a treia. Bacovia e unul caruia i-am dat  a patra si am revenit intr-o dupa amiaza senina cu aparatul foto pentru cateva poze, singurele amintiri care insotesc acum gandul la dorinta neimplinita de a vedea masa unde-a luat fiinta Plumb.

Gradina pamantie fara flori poate a fost intentionat lasata asa… Macar de-ar fi asa!

Casa memoriala George Bacovia din orasul Bacau

Casa memoriala George Bacovia din orasul Bacau

27.07.2014: Pata gri nu e la intamplare. Mascheaza o masina care era parcata chiar in fata intrarii. Asa functioneaza cenzura comunista Aia capitalista, cu stil, iti scotea elegant masina din peisaj fara sa fi stiut tu vreodata ca acolo ar fi fost ceva.

Casa memoriala George Bacovia din orasul Bacau

Fatada casei memoriale George Bacovia din orasul Bacau

Placa de marmura cu Poema Finala de pe casa memoriala a poetului George Bacovia

Pe placa de marmura a fatadei sta inscris:

“Eu trebuie sa plec, sa uit ceea ce nu stie nimeni.

Mihnit de crimele burgheze fara a spune un cuvant

Singur sa ma pierd in lume nestiut de nimeni,

Altfel, e greu pe pamant…”

                                                            (Poema finala)

Redau mai jos una din poeziile mele favorite si imaginile pe care le-am facut cu speranta ca data viitoare usa va fi deschisa publicului. Si aici, probabil e nevoie de un public care sa bata puternic la poarta. De-ar fi asa!

In 1903 poetul absolva liceul din Bacau. Scrie poezia Liceu ca raspuns la un chestionar adresat de minister absolventilor din acel an, in vederea reformei invatamantului initiate de Spiru Haret. (Din date biografice.)

„Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
Pedanţi profesori
Şi examene grele…
Şi azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare…
Nimic nu mai vreu –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…

Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!”

George Bacovia (Sursa versuri: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/liceu.php)

Statuia poetului George Bacovia din orasul Bacau

Statuia poetului bacauan George Bacovia

Alte link-uri despre Bacovia:

http://www.desteptarea.ro/?s=casa+memoriala+george+bacovia&x=0&y=0

http://melidoniumm.wordpress.com/2013/03/17/stefan-lucian-muresanu-sensul-onomatopeelor-in-creatia-lirica-bacoviana/