Zori

decembrie 7, 2014

Privea rugina mormanelor de fier şi se simtea mai treaz ca niciodată. Viața curgea în el. Astăzi se trezi cu mult înaintea zorilor şi parcă în acea văgăună a nopții găsea definiția de om. La acea oră culegea rodul frământărilor sale. Tăcerea celor care i-au ascuns timpul i se părea acum o trădare iar motivele ei îl enervau. Se înfrupta din senzația de a fi treaz.
Femeia încă dormea. O privea. Surprindea pentru prima oară o dâră de noapte care-i întuneca chipul cu fiecare minut. Veneau zorile! Ar fi vrut să fie trează, ca el, să privească împreună bestia. Acum ar fi fost momentul s-o lase însă ceva îi turna în suflet o admirație care lui i se părea suspectă. În cele din urma era o persoană bună, doar compania ei lăsa de dorit. Absurditatea eforturilor de care o ştia în stare săpa la temelia indivdualismului pe care şi-l apăra dogmatic. Aşa se explica acum nevoia de a se înconjura de fier. Zâmbi. În briza timpului călătoreau înspre acelaşi punct.

Zori de zi

O zi ?

Reclame

4 am

decembrie 12, 2012

O uşă trântită m-a trezit în toiul nopţii. Năpârcile de deasupra se hărţuiau. Când m-am uitat la ceas, am ştiut că ăsta mi-a fost somnul. Am încercat să adorm la loc dar cu cât încerci mai tare, cu atât te trezeşti mai de-a binelea. Ca şi cu scrisul… Când mă gândesc că trebuie să scriu, nu scriu nimic.

La 4 am, cu somnul sărit şi cu faţa rece, că nu dau drumu prea tare la căldură noaptea, m-am dus la dulapul cu ceai. Mentă, earl grey clasic, muşeţel… Muşeţel! În lipsa unei veioze la îndemână, am aprins o lanternă mică şi, aşezat pe marginea patului, am aşteptat în semi-întuneric infuzia. Aş fi preferat să fiu într-un tren, întins pe cele trei locuri ale unui compartiment încins de radiatorul fără rozetă, cu faţa în sus, acoperită cu-o flanea, pentru a nu lăsa lumina galbenă a haltelor să mă trezească.

Becul lanternei începuse să pâlpâie. Atât mi-a trebuit. Primul gând a fost mai greu. Până pe la 6, când am aţipit din nou, mi-a vâjâit capul. Am tras şi telefonul mai aproape, să înregsitrez ceea ce lumina dimineţii avea să şteargă negreşit. Iată ce poti păţi la 4 dimineaţa, când somul ţi-a sărit de-a binelea. Pe urmă, să-mi spuneţi dacă sunt pe ducă.

:

Scurgerea palpabilă a vieţii din baterii mă neliniştea… Această nelinişte încerca să denunţe o zgârcenie falsă, un sentiment de regret atenuat, ca cel pe care-l încerci de fiecare dată când dezumfli salteaua de plajă.

Dacă aş fi fost născut aici, mi-aş fi întrebat aleşii: De ce? De ce i-aţi lăsat în jurul meu? În rezidenţa dumneavoastră, precis nu trebuie să-i suportaţi!

Mi-am adus aminte de o convorbire telefonică cu taică-meu. Trecea prin parcul pe care-l cunosc foarte bine şi m-a întrebat dacă aud ciorile deasupra lui, croncănind. Auzisem ceva în fundal dar mi s-a părut orăcăit de broaşte si am vrut să-l intreb dacă-i la vreo baltă.

Care-i diferenţa între mine şi Cioran? Caracterul! El a îndrăznit să supere pe alţii înainte de a-şi vedea sacii în căruţă. Eu am făcut-o pe urmă.

Cred că am o predispoziţie patologică pentru individualitate. Nu am privit niciodată oamenii în ansamblu, chiar şi după ce s-au hotărât să devină cupluri. Pentru mine, el a rămas el, ea a rămas ea. Chiar mai mult! Diferenţele s-au accentuat.

Sunt nebun? Mă consider norocos că cel putin nu m-au trezit din somn.

Am terminat ceaiul însă debitările şi rostogolirile sub plapumă au continuat. Nu m-am putut lăsa în voia unor imagini cu rating, care să-mi ofere măcar liniştea unui postludiu. La 6, pisica mi-a întrerupt aţipeala că vroia afară. Îi invidiez rezilienţa. Pare imună la rutină. La 7, aşteptam încordat, cu degetul pregătit pe butonul STOP al ceasului deşteptător.