arborele genealogic cotit

februarie 16, 2016

Ramuri răsfirate,

Muncă păstrată în clepsidrele Saharei.

Ce formă are coroana lui?

Fructe oprite.

 

Reclame

Deraiaj

septembrie 20, 2015

Sa te indrepti catre ziua de Luni fara absolut nici o scapare. O locomotiva desprinsa de garnitura, pierduta printre macazuri uitate si semnale nedeslusite. Sa-ti simti talpile destinului insurubate intre da-ul si nu-ul traverselor. Sa existi pe tabela plecarilor si sosirilor fara dreptul la deraiere.  Sa existi cu toate semnalele de alarma consumate invoindu-te impiegatilor ce ti-au iesit in cale. Trecut si prin ultima halta, te vor saluta dirijandu-te pe o linie moarta.

Dar tu nu esti un tren.

Un om liber

(www.nosylens.com)

Plecare

ianuarie 18, 2015

Ar fi trebuit să rămână peste iarnă dar se întreba dacă nu cumva primăvara pretimpurie nu-i un semn că trebuie să plece mai repede. Oamenii, prea împotmoliți în treburi importante, se doreau păsuiți iar el cerea prea mult nemaivoind să facă mare lucru. Îi plăcea să întindă coarda şi se amuza la ideea că va plesni. Nu-i mai păsa de trecerea timpului în raport cu cei din jur şi, necunoscându-şi bine rolul, umbla după un eufemism pentru toleranță. Se considera un norocos să nu fi avut nevoia îmbrățişărilor. Pleca uşor.

Îsi potrivi mai bine rucsacul ridicând în acelaşi timp privirea. În rama celor două trunchiuri de copac ce-şi împreunau crengile abia dezghețate zări conul bisericii acuzând cerul. Răspunsul venea prompt: se anunța o zi frumoasă.

silueta-unei-biserici-catolice-121220141601

La un ceai de măceşe

ianuarie 10, 2015

Se trezi mai devreme decât de obicei. Îi plăcea să facă asta de când nu mai lucra. Privea detaşat timpul care înfăşura acum grumazul altor destine. Stătea la masa pe care şi-o făcuse singur înainte de sărbători. Era mulțumit. Bea un ceai de măceşe care-i aminti de un cioban cu care vorbi pe luncă primăvara trecută. Încercă să-şi amintească o dimineață din copilărie dar nu reuşi. La geam, copilul scânci îndelung când nu mai văzu omul de zăpadă. Ploaia uitase să mai ningă.

Scaunul pe care îşi bea ceaiul dulce-acrişor îi aminti de fotoliul pe care-l văzuse ieri la gunoi. De mult căuta un fotoliu confortabil dar azi marfa i se părea plasată cu pietricică în pantof. Ar fi vrut să-l ia să-l îmbrace cu altă stofă şi să-l pună în camera lui. Se ruşină însă de sine surprins de zgomotul unor paşi prin zăpada fleoşcăită. Apoi îi păru rău.

Graba dimineții începea să se strecoare prin fereastra pe care o închise la loc. Se vârâ înapoi în pat.

Zori

decembrie 7, 2014

Privea rugina mormanelor de fier şi se simtea mai treaz ca niciodată. Viața curgea în el. Astăzi se trezi cu mult înaintea zorilor şi parcă în acea văgăună a nopții găsea definiția de om. La acea oră culegea rodul frământărilor sale. Tăcerea celor care i-au ascuns timpul i se părea acum o trădare iar motivele ei îl enervau. Se înfrupta din senzația de a fi treaz.
Femeia încă dormea. O privea. Surprindea pentru prima oară o dâră de noapte care-i întuneca chipul cu fiecare minut. Veneau zorile! Ar fi vrut să fie trează, ca el, să privească împreună bestia. Acum ar fi fost momentul s-o lase însă ceva îi turna în suflet o admirație care lui i se părea suspectă. În cele din urma era o persoană bună, doar compania ei lăsa de dorit. Absurditatea eforturilor de care o ştia în stare săpa la temelia indivdualismului pe care şi-l apăra dogmatic. Aşa se explica acum nevoia de a se înconjura de fier. Zâmbi. În briza timpului călătoreau înspre acelaşi punct.

Zori de zi

O zi ?

Fier

noiembrie 25, 2014

Absența ei  s-a materializat într-o poftă nebună de a lucra cu fierul. Ar fi vrut să stea ucenic pe lângă vreun sudor dar nu cunoştea pe nimeni. Nu vorbea nici limba. Credea că tocmai asta îl apropia atât de mult de fierul mut. Vedea un singur punct, incandescent, pe care se vedea lovindu-l cu bătăi de ciocan însetat. Simțea nevoia să ardă electrod după electrod, să sudeze ore în şir cea mai lungă conductă de gaze care a existat vreodata. Locul care-i pria cel mai mult acum era la REMAT. Rătăcea printre mormanele de fiare ruginite şmirgheluind cu privirile dezordinea olimpică în care zăcea fierul. Deşi nu-i aparținea, îl agasa totuşi chestia asta. S-ar fi apucat să separe cornierul de țeavă, bara de arcuri, utilajele desfigurate de butoaie golite de ulei. Altfel, curtea era pustie.. Paznicul avea cel mai prietenos chip. S-ar fi angajat la sortat fier.

O zi

septembrie 18, 2012

Vineri, 29 Iulie 2011. Azi aș lăsa înghesuiala, m-aș închide intr-o grădină cu iarbă și copaci și aș crăpa lemne cu toporul până mi-ar cădea mâinile ca nişte cioate sparte. Sub lama toporului aş reuşi să ciopârțesc şi o parte din fibra care mă străbate.  Crește din ce în ce mai rigidă ca o cumpana de fântână. Măcar de mi-ar tine de foame. fantana-cu-cumpana

Azi aș înlocui buretele scaunului c-o buturugă mică noduroasă. Aș înlocui pe cei din jur cu merele pădurețe de pe marginea drumului ca să le smulg pe rând de pe creangă, să muşc din ele o singura dată și să le arunc în șanț. Aş înlocui strada şi pereții de ciment cu drumul către-o moară de măcinat gărgăuni. Aş lua apoi coasa şi i-aş asculta suspinul pentru fiecare fir de iarbă lăsat in urmă. M-aş aşeza obosit pe buturugă privindu-mi mâinile înveninate şi m-aş simți eliberat pentru un timp. Triumful fierului în carnea vegetației domestice m-a liniştit. N-ar trebui să mai judec dacă victoria a fost dreaptă. A fost una dorită! Dar de ce nu mi-au sărit aşchii de clorofilă în ochi? Carne vegetală docilă şi proastă sfidează cu zel creştin orice ostilitate. Tăiată de coasă sau rumegată îi e tot una. Ştie că va creşte la loc si nu-i pasă. Aici stă fericirea şi puterea ei. Asta-i iarba! Trunchiurile au murit demult. Stau capitulate sub un şopron în drum spre cenuşă.

Sătul de lemne moarte mă uit în sus. Vântul mă răcoreşte şi mă încurajează să continui.