shopping

februarie 7, 2016

 

365-2016-038_red-skirt-madou_FUJI4871

Duminica 7 feb ’16 – Bruxelles

As fi ramas mai detasat fata de proiectul meu foto pe care l-am demarat pe 1 Ianuarie printr-o decizie intamplatoare dar exista potential. Nu sunt fotograf, sunt doar un individ care cauta cu vehementa o cale si mai directa de a se exprima. Pascal Bruckner zicea ca scrie ca sa continue sa existe. Eu fac poze ca sa spun ce nu voi scrie.

Reclame

email

ianuarie 17, 2016

Unei colege

 

Programatorule,

 

Mi-e dor sa mai lucrez cu tine la proiect,

eu prost sa ma prefac iar glasul tau

sa-mi spuna ce sa fac.

La ce bun sa le ofer solutii when

gandul meu viseaza rezolutii.

Sunt prins acum,

ceva ce-mi cere mult tutun

rabdarea n-o mai am si sincer,

mi-as pastra-o pentru ceva fara mult DAO.

Limbajul zilelor de azi,

MENSA, design si geometrie

sarma ghimpata ploilor sarate

pumnal in aRGiBiul culorilor adevarate.

Daca proiectul nostru nu mai vede anul

De pe Selena, cea prafuita si pustie,

O sa imi cer transferul, voi face pasul.

Tie, itivoitrimite de la soare

gandul ca poate-am fost odata Fanus Neagu.

 

Regards,

Tiberiu

 

„There are no solutions, only cowardice masquerading as such.” – Emil Cioran

gânduri din Prohab

noiembrie 21, 2015

Într-un loc în care femeia trăieşte emancipat parcă funcționează şi economia. Să fie oare stupul feminin adevăratul motor al unui stat? Să fie oare schimbarea rolurilor între bărbați si femei rețetarul prosperității? O excepție gheişucheată ar face-o Japonia. Aici mă gândesc mai mult la Polonia pentru că am destule exemple în jurul meu care, deşi sunt şi mame, au agățat de mult şorțulețele în cui.

 

As putea presupune ca doua treimi din cei care mai rasfoiesc Jurnalul sunt doamne si domnisoare carora le multumesc pentru vizitele virtuale si le dedic de ziua lor cateva citate dintr-o cartulie achizitionata de curand.Va doresc o zi cu soare si.. La multi Ani!

A woman with a past has no future.

She’ll never love you unless you are always at her heels; women like to be bothered.

One should never give a woman anything she can’t wear in the evening.

If a woman can’t make her mistakes charming, she is only a female.

Women, as some witty Frenchman once put it, inspire us with the desire to do masterpieces, and always prevent us from carrying them out.

Modern women understand everything except their husbands.

A man can be happy with any woman as long as he does not love her.

Men always want to be a woman’s first love. That is their clumsy vanity. Women have a more subtle instinct about things; what they like is to be a man’s last romance.

Men marry because they are tired; women because they are curious; both are disappointed.

In the case of very fascinating women, sex is a challenge, not a defence.

Lady Windermere: I don’t like compliments, and I don’t see why a man should think he is pleasing a woman enormously when he says to her a whole heap of things that he doesn’t mean.”

Texts taken from „The Wit of Oscar Wilde” by  Sean Mc Cann

Pierdut caniș

septembrie 9, 2013

O vecină,
Tânără și cam… senilă
Căreia nu-i plâng de milă,
S-a legat recent la cap
De-o belea maro pătat.
Vrednică ca o căpușă,
Dimineața pe lătrat
Seara se pișă în pat
De nevoie amândouă
Ies acum la blocul 9.
Dar vecina, pricopsită
Și c-o minte stacojită,
Râde cu înverșunare
C-al ei câine nimeni n-are.
Când l-a market a plecat
Și jăvruța a legat
De-un copac cam înclinat,
Mare-i fu supărarea
Că jăvruța nu era,
Unde lațul atârna
O fetiță, coarda o tot țopăia.
A strigat-o, a chemat-o,
Disperată ea plângea
Cățelușa nu zărea.
Când ieși de la metrou,
Consternare, constipare…
Haita mică pe maidan
Cu-n bezmetic de golan.

Găsit caniș

 

Amintiri neîmplinite

martie 26, 2013

26.03.2014

.. o să stăm pe gard sau pe scări la intrare iar tu o să mă refuzi măgulită; o să-ți arăt balansate și flotări la paralele și-o să-ți arăt tricepsii pe care erai prea mică să-i observi; o să fac și abdomene la cauciucuri proptite în ciment, doar pentru tine; să ne plimbăm cu bicicletele și o să fumăm vinovați în curtea școlii; o să ne întoarcem la C 11 rupând ace de brad ca să le molfăim până acasă; la C11 vom trage din cutia poștală Scânteia, introdusă pe jumătate precum azi broșurile cu reduceri de la Practiker; o să ne-ntoarcem printre castanii înfrunziți pe care n-o să-i vedem prea bine pentru că deja e întuneric iar cand m-ai luat de mână eu am închis ochii; o să-ți las la intrare o revistă rebus în care-ai să găsești și-un bilețel; cozonacul o să-l mâncăm uitându-ne la un film cu Jean Claude van Damme din care o să ascultăm doar muzica amintindu-ne ce proști eram în ’80; o să ieșim pe bloc și o să-ți arăt orașul de pe turnul la care stau… acolo ne sărutam; propun alta coloană sonoră: Great Expectations.

Doar muză

februarie 14, 2013

 

Ai apărut aşa, de nicăieri

Şi gânduri mi-ai stârnit. De ieri,

Nu contenesc să te privesc

Străino, eu pe tine te doresc!
 
 
În ochii tăi, a căror taină n-am voie să rostesc,

Mă simt pierdut şi ne-nsemnat

Şi-n nebunia mea ţi-aş spune câte-n stele,

Te-aş lua pe mare,

Acolo unde nu sânt legi iar tainele ne vor lega

Iubirea mea şi frumuseţea ta.
 
 
Acuma, lângă mine eu te vreau

Să-ntineresc sub mângâieri.

Menirea ce ţi-am dat, nu-i grea

N-aştept nimic

Doar lasă-mă să sufăr cum ştiu eu,

Din când în când să-ţi aminteşti

A pune degetul pe rană

Şi-a spune doar cu şagă: Dragul meu.
 
 
Ca orişice bărbat, afemeiat

Sau poate doar nealinat,

Eu ştiu că pacea nefirească ce-o trăim

Desparte lumea ta de-a mea,

Război de-ar fi o şansă tot aş mai avea

O moarte, pe-o zi din viaţa ta.
 
 
Când toate astea nu ți-or mai păsa,

Un singur lucru te-aș ruga:

Taci!

Rămâi în continuare, muza mea.

Tiberiu A. Kiss

4 am

decembrie 12, 2012

O uşă trântită m-a trezit în toiul nopţii. Năpârcile de deasupra se hărţuiau. Când m-am uitat la ceas, am ştiut că ăsta mi-a fost somnul. Am încercat să adorm la loc dar cu cât încerci mai tare, cu atât te trezeşti mai de-a binelea. Ca şi cu scrisul… Când mă gândesc că trebuie să scriu, nu scriu nimic.

La 4 am, cu somnul sărit şi cu faţa rece, că nu dau drumu prea tare la căldură noaptea, m-am dus la dulapul cu ceai. Mentă, earl grey clasic, muşeţel… Muşeţel! În lipsa unei veioze la îndemână, am aprins o lanternă mică şi, aşezat pe marginea patului, am aşteptat în semi-întuneric infuzia. Aş fi preferat să fiu într-un tren, întins pe cele trei locuri ale unui compartiment încins de radiatorul fără rozetă, cu faţa în sus, acoperită cu-o flanea, pentru a nu lăsa lumina galbenă a haltelor să mă trezească.

Becul lanternei începuse să pâlpâie. Atât mi-a trebuit. Primul gând a fost mai greu. Până pe la 6, când am aţipit din nou, mi-a vâjâit capul. Am tras şi telefonul mai aproape, să înregsitrez ceea ce lumina dimineţii avea să şteargă negreşit. Iată ce poti păţi la 4 dimineaţa, când somul ţi-a sărit de-a binelea. Pe urmă, să-mi spuneţi dacă sunt pe ducă.

:

Scurgerea palpabilă a vieţii din baterii mă neliniştea… Această nelinişte încerca să denunţe o zgârcenie falsă, un sentiment de regret atenuat, ca cel pe care-l încerci de fiecare dată când dezumfli salteaua de plajă.

Dacă aş fi fost născut aici, mi-aş fi întrebat aleşii: De ce? De ce i-aţi lăsat în jurul meu? În rezidenţa dumneavoastră, precis nu trebuie să-i suportaţi!

Mi-am adus aminte de o convorbire telefonică cu taică-meu. Trecea prin parcul pe care-l cunosc foarte bine şi m-a întrebat dacă aud ciorile deasupra lui, croncănind. Auzisem ceva în fundal dar mi s-a părut orăcăit de broaşte si am vrut să-l intreb dacă-i la vreo baltă.

Care-i diferenţa între mine şi Cioran? Caracterul! El a îndrăznit să supere pe alţii înainte de a-şi vedea sacii în căruţă. Eu am făcut-o pe urmă.

Cred că am o predispoziţie patologică pentru individualitate. Nu am privit niciodată oamenii în ansamblu, chiar şi după ce s-au hotărât să devină cupluri. Pentru mine, el a rămas el, ea a rămas ea. Chiar mai mult! Diferenţele s-au accentuat.

Sunt nebun? Mă consider norocos că cel putin nu m-au trezit din somn.

Am terminat ceaiul însă debitările şi rostogolirile sub plapumă au continuat. Nu m-am putut lăsa în voia unor imagini cu rating, care să-mi ofere măcar liniştea unui postludiu. La 6, pisica mi-a întrerupt aţipeala că vroia afară. Îi invidiez rezilienţa. Pare imună la rutină. La 7, aşteptam încordat, cu degetul pregătit pe butonul STOP al ceasului deşteptător.

femeilor fara copii

octombrie 8, 2012

Exista ceva sublim in femeile care aleg sa nu procreeze. Unele au devenit erou, altele s-au lecuit de barbati iar altelor le-a trecut timpul. Raman ca un copac drept necunoscand povara fructelor. Neimplinindu-si menirea in societate, au curajul de a infrunta firea omului. In lumea femeilor raman flori rare, pe cale de disparitie, venerate de cei nenascuti. Prin necontributia lor la perpetuarea unei oranduiri suspecte, raman deasupra conditiei de femeie doar om. Refuzul lor de a fi mame ramane un gest sublim de libertate.