Copacul

iulie 19, 2014

o vesnicie trecatoare. Cred c-am mai vorbit despre gradina mea dar nu cred ca am mentionat Copacul. Cand m-am mutat in Bruxel am fost binecuvantat cu un copac a carui coroana umple careul locuintelor, le incanta, le imbata, le alina, le sopteste, le vrajeste, le umbreste, le inspira. Tot privindu-l, dimneata, pranz si seara, nu mi-a amintit deloc de salcamul nefericit sau de teii inodori, mi-am amintit in schimb de Copacul lui Aurelian Andreescu.

Mi s-a facut dor de nucul bunicilor…

Din copac in copac am fost pe rand:  maimuta, pasare, pisica.

Iulie

Copacul din gradina frematand in boarea verii.

Aici cred ca am reusit sa-i surprind freamatul. Unele crengi sugereaza miscare in timp ce altele, neatinse de boarea calda a verii raman nemiscate. (Poza facut azi dimineata)

Aprilie

Copacul din gradina, primavara

 

Noiembrie

Copacul din gradina, toamna tarziu in Noiembrie

Decembrie

Copacul din gradina, iarna in Decembrie

Ianuarie

Copacul din gradina in miezul iernii in Ianuarie

Reclame

Paşii prin zăpadă

ianuarie 20, 2013

Pe bună dreptate, iarna inspiră! Dezgheaţă spiritul. Aşa că, voi scrie şi eu din colţul meu de stradă două rânduri. Poate trei.

Iarna pe strada mea

Iarna pe strada mea

Pisica, mult mai meditivă în ultimul timp, a sesizat căldura radiatorului vechi, din fontă, de sub geam şi s-a aşezat la pervaz să privească zăpada care se aşterne, se aşterne, se aşterne şi nu se mai opreşte. Vecinii, fie mai harnici, fie mai grijulii, fie împinşi de la spate, au ieşit la curăţat trotuarul. Le (eu şi pisica) studiam activitatea.

După cinci minute, trotuarul de vis-a-vis devenise negru. Contrastul aproape că stârnea repulsie. Al meu era alb cu urme de paşi răzleţi: 35, 37, 28, 42, 43 (da, ar putea servi ca numere la loterie, nu numai numere la pantofi) şi două urme ale vreounei sănii sau valize pe rotile.

Poate ar trebui să ieşi si tu la deszăpezit! m-a mustrat uşor conştiinţa. Nu există mână de bărbat în casa asta!? M-am gândit puţin la bătrânul care, într-o zi de iarnă, va ieşi pe trotuarele înzăpezite pentru o sticlă de lapte… Nu! am preferat să răspund, neinteresându-mă stropul de pe manşeta ego-ului, sfidând singurătatea bătrâneţilor. Prefer trotuarul alb! Astfel, lumea nu-şi va mai toci tocurile şi nu-şi va mai sufla nasul pe trotuarul din faţa geamului meu, preferând trotuarul curat, trotuarul safe. M-am înşelat! Alte cinci minute şi am observat că lumea preferă paşii prin zăpadă. Mă bucur că nu am ieşit.