Deraiaj

septembrie 20, 2015

Sa te indrepti catre ziua de Luni fara absolut nici o scapare. O locomotiva desprinsa de garnitura, pierduta printre macazuri uitate si semnale nedeslusite. Sa-ti simti talpile destinului insurubate intre da-ul si nu-ul traverselor. Sa existi pe tabela plecarilor si sosirilor fara dreptul la deraiere.  Sa existi cu toate semnalele de alarma consumate invoindu-te impiegatilor ce ti-au iesit in cale. Trecut si prin ultima halta, te vor saluta dirijandu-te pe o linie moarta.

Dar tu nu esti un tren.

Un om liber

(www.nosylens.com)

Reclame

Ce faci?

ianuarie 6, 2014

Ce faci? Ce faci!?

Banal, ridicol si sentimental

Nu-i aşa? 

Tăcerea ta e incomodă.

Nimicuri nerostite în clipele virgine

Vitraliile noastre – cioburi căzute-n catedrală

Unde copii ne-au aşteptat şi ne-au cântat

Iar noi, pierduţi, nemângaiaţi,

O lacrimă de  ceară am vărsat.

 
 

Fără noimă

noiembrie 18, 2013

Când ard câmpiile ai să’nțelegi…
Atunci să vii!
Cărări greșite.
E prea târziu s’ajungi, să stai, să pleci;
E prea târziu să spui ceva.
Zâmbet pe buze,
Rosturi neștiute.

 

 

Gata, Lunea a cazut pe locul doi!

Joia i-a luat locul si m-a gasit descoperit gata-gata sa-mi pierd echilibrul. In virtutea inertiei repet mutarea. Luni, marti, miercuri. Joi! Si ei vor sa ies la pensie aproape de 70!? O gluma!  Nu cred ca mai rezist pana atunci. Dar stai asa, pensia ramane blocata.  Oricum pierd…

Nu cred ca sunt pe drumul cel bun. Ah da, mai e si Vineri. Oare mai poat schimba ceva? Vreau si eu sa incep saptamana Marti si Vineri sa joc golf.

 

Office view I
Office view II

 

 

Dor de ducă

februarie 25, 2013

Drumul prăfuit m-a adus la o cotitură unde bate râul. Râpa acoperită cu răchită şi flori mici galbene stă umbrită de arinii împrăştiaţi pe celălalt mal. Până aici apa şi drumul au şerpuit împreună.

Praful drumului nisipit de arşiţi fuge-ncoace şi-n colo iscat de vântul fierbinte. În depărtare, firul neputincios al râului mai coteşte o dată spre dreapta, către pădure.peisaj-desen-sepia-old-style

Drumul continuă drept înainte prelungind voinţa omului spre orizontul încins al amiezii. Plopii drepţi au luat locul arinilor. Soarele, incitat parcă de perversitatea jocului ce şi-l permite, e când la râpă, când liber în mijlocul vreunui luminiş, când ascuns printre trunchiurile copacilor.

Iz de iarbă cosită la roua dimineţii.
Pietrele râului ies acum din praf ca nişte capuri de oase julite. Nimeni în faţă, nimeni în spate. Doar greieri, lăcuste şi clipocitul înfundat al apei jos la râpă. Aerul tremură încins în depărtarea albastră. Nici o casă, nici o mişcare. Numai tendinţa timpului de a sabota peisajul.