Eşti

martie 13, 2015

Când ei te vor
pentru ceea ce eşti,
omul lor tu te numeşti;
Idei alese să serveşti,
Continuă! nici nu gândeşti,
tu eşti acela ce greşeşti.
Căci numai peste-acele vise care
ți se potrivesc şi par a tale
eşti liber să domneşti.

T.K.

Reclame

Zile pline dar puține

august 10, 2014

Cum nicioadata nu prea am stiut ce vreau sa fac sau ce mi-ar fi placut sa fac, am avut noroc ca imprejurarile m-au impins spre o meserie de neconceput pentru unii, prea putin imbratisata de reprezentantele sexului slab frumos, si care se cauta inca foarte bine (de meserie zic).

De fiecare data cand am cautat de munca, am gasit. Din cauza asta nici nu prea am avut ocazia sa ma bucur de perioade mai indelungate in afara campului muncii; un aspect lipsit de importanta. Faptul care conteaza este ca nu am avut niciodata rezerve suficiente incat sa-mi permita sa nu caut de munca o perioada mai lunga, patru anotimpuri sa zicem, fara sa devin dator vandut iar asta nu am vrut-o nici in ruptul capului. Un an in care as fi avut timp sa-mi reasez gandurile, si, cine stie, poate sa ma reinventez cu totul. O imposibilitate implacabila in calitate de angajat si parinti “enigmatici si cuminti” iesiti din comunism si, ramasi la mana Statului.

Doua saptamani portia de concediu? Patetic. Cu trei saptamani deja sari calul, te simti vinovat s-o ceri, iar colegii intra la banuieli dac-o obtii. S-ar bucura si ei de ea dar nu indraznesc s-o ceara, se gandesc s-o consume mai incolo cand vor trebui sa sustina niste examene la niste cursuri pentru care au facut imprumut la banca.

Doua saptamani…! In prima, bulversat de niste tampenii inevitabile in campul muncii mai ales in ultima zi inainte de concediu, nauc de cap sub efervescenta pregatirilor dinaintea plecarii, abia reusesti sa uiti ca muncesti ca sa traiesti. Nici nu te-ai trezit bine si realizezi ca esti deja in a doua saptamana, in care ai reusit sa te bucuri de cateva zile pline, ale tale, si incepi sa te intrebi daca nu cumva traiesti ca sa ma muncesti. Ce ai acumulat in timpul anului a topit in spate zile cu familia la mare. Te uiti la manutele lor ridicand castele de nisip batatorit. Apoi te uiti in larg si ramai acolo pentru mai mult timp… Ai facut ceva care sa le schimbe soarta si nu vor trebui, la randul lor, sa treaca prin acelasi rahat prin care au trecut ai tai, ai lor, si prin care treci si tu acum? Ce rost mai au?

Castele de nisip

Cinci zile

iulie 29, 2013

Saptamana mi se parea prea lunga. Cinci zile astfel aranjate incat sa nu-mi mai ramana timp pentru mimic mai serios. Dimineata cand sucurile creatiei ar fi curs nestingherite, semnez condica.
Pana si taranului ii ramaneau cateva luni libere pe ani, ale lui, in care sa-si bea vinul resemnat cu ce i-o lasat toamna. Revin la lucru derutat de cele 48 de ore libere scrutand vise nascute inoportun tocmai cand trebuie s-o iau de la capat. Marti prestez servicii evaluate la 8 unitati de timp. Miercuri sant prea prins in problemele altora pentru a ma ocupa de ale mele. Joi, zi de targ la unii, nu vand mimic. Vineri, ajuns la buza prapastiei, aceleasi unintati de timp – opt. Cum ies din acest tipar, pentru ca cine si de ce l-a introdus nu cred ca mai are rost sa mai intreb. E clar ca cineva are nevoie de abilitatile mele si i s-a permis sa ma foloseasca in mod sistematic. Continui asa?