13, zi de pensii

Octombrie 14, 2015

zi-de-pensii-bacau-oct-2015

Bacau, Oct 2015

Anunțuri

împiedicatule

Octombrie 12, 2015

trecere-de-pietoni-fara-trotuar-bacau

Bacau, Oct 2015

Care-i scorul!?

Octombrie 11, 2015

Edililor Bacaului:

030

Stadionul Municipal Bacau. Oct 2015

(Mai multe poze)

Cu ce-am gresit de ne-ati smuls iarba domnilor!? Ne-ati vazut serile alergand in numar tot mai mare!? Ne-ati vazut bucurandu-ne de spatiu, gratis!? De ce ne trimiteti la sali de fit(z)ness pe care nu ni le permitem? Care va fost agenda!? V-ati suflecat manecile prea repede inainte de-a vi se fi aprobat si aceasta manarie!? Cat v-a costat sa smulgeti iarba de nu v-au mai ramas bani si pentru tribune!? Sau v-ati ferit de abordarea unui proiect olimpic care ar fi demonstrat impotenta cu care administrati interesele orasului si dexteritatea cu care deturnati fonduri! Ce „proiecte” mai aveti pe teava!? Taiati arbusti ca se vede, e simplu si da bine. Mie unu’ nu-mi place faptul ca ati belit parcul si i-ati distrus intimitatea. E drept, labagii nu si-o mai pot freca printre tufe iar cacatii se vad prea usor pe gazonul britanic care suge multa apa de la clima pe care Bacaul un o are. Functioneaza stropitorile? Va rog, furati daca v-ati nascut hoti sau asa v-ati format ca noi va iertam si pentru asta dar faceti ceva si penru noi, pulimea, de care nu va pasa. Zilele Bacaului cu bere Timisoreana (Ce s-a intamplat cu berea Margineni facuta la Bacau, ca mie-mi placea!?) Targul de haine si încalțăminte (Ati inlocuit fabrica de confectii care lucra pentru export cu Cora). Presa latra, timpul trece, bogomilii raman.

Poate m-am trezit prea tarziu dar as vrea sa revin la mine in oras, sa ma plimb pe Alecsandri, sa-l vizitez pe Nicu Enea, acolo unde-a locuit, sa ma-ntalnesc cu Ciosu sau Măric sa ne putem auzi pe trotuarul Aleii Parcului unde-ati dat drumul circulatiei in ambele sensuri si ati uitat sa montati regulatoare de viteza pentru avortonii carora le-ati dat permisul pe spaga. Ah, era sa uit parcul din care ati facut parc de utilaje si depozitati pamantul pe care-l scormoniti ca niste imbecili prin cartiere. Ce firme angajati domnilor?!

As vrea sa revin in orasul meu in care teatrul de vara a devenit teatru de iarna, caruia i-ati ridicat, in baza nu stiu caror avize, o cupola, ca sa ne impiedicati sa vedem cerul instelat al serilor de August, la un film in aer liber. Acolo se tin acum, in secret parca, sedintele partidelor politice si cate un concert Holograf. Bitman. Al cui e de fapt Bacaul!? As reveni in orasul meu in care pietonii au pierdut meciul cu masinile pentru un singur motiv: sa-l citesc pe Bacovia atat de apasat incat sa-si ridice privirea impietrita din marmura soclului.
Care-i scorul domnilor!?

Gooooool!

Octombrie 9, 2015

022

Stadionul Municipal Bacau – o alta hotie a administratiei Stavarache. Oct 2015

Toata seria Stadionul Municipal Bacau

Cu toamna pe stadion

Octombrie 7, 2015

Stadionul Municipal Bacau

Stadionul Municipal Bacau, Oct 2015

Toata colectia photo)

At the playground

Septembrie 13, 2015

As a parent I get to see the playground quite often. More often in the past and not so often now.  „Babysitting” can offer some fun moments if you are into photography. As long as you don’t forget too long about your own child, you can walk away with a few shots from this fast-paced realm.

playground-jump

playground-dogs

playground-bride

(www.nosylens.com)

A devenit o regula ca in luna august sediul Politiei Bacau – sectia Eliberare Acte de Identitate sa fie luata cu asalt de strainerii carora le expira actul. Ei stiu deja ce-i asteapta: temperaturi ridicate, cozi intermineidentificabile, coate, copii scanciti, o usa dubla deschisa tot timpul doar pe jumatate unde vrand nevrand schimbi transpiratie, usi care se deschid misterios si pe care intra sau ies indivizi pe care nu i-ai vazut pana la acea ora si ale caror fete comunica o oarecare usurare (nu, nu ies de la toaleta) pe care tu nu crezi ca o vei trai vreodata cand deschizi palma transpirata si desfaci bonul de ordine mototolit pe care scrie: 187. Si, ca pentru a scapa de un vis urat in care ti s-a taiat aerul, incepi sa mergi fara directie prin sala de asteptare serpuind printre alte sute de indivizi cu actul expirat cautandu-ti un colt in care poti sa-ti tragi sufletul. Speri sa intalnesti o adiere de vant cine stie cum intrata in acceleratorul de particole al Politiei care sa-ti mai linisteasca gandurile. Si tensiunea. Studiezi pe cei din jurul tau si te intrebi cum de-ai cazut in aceeasi oala, carui concurs de imprejurari ii datorezi ghinionul.

Azi nu mai sunt bonuri de orinde. Ti se spune de catre ofiterul de serviciu ca trebuie sa ajungi cat mai de dimineata pentru ca se fac liste cu cei care asteapta afara si daca vrei sa fi servit tot azi trebuie sa te afli printre primii 200 la coada. Azi la ora 8 bonurile erau terminate iar listele care circulau libere prin curtea politiei printre alte sute de nenfericiti erau de fapt pentru maine. M-am trecut si eu al 51-lea. Nu-i rau mi-am zis, numai cei care se vor aseza la rand la 3 dimineata sa nu se simta lezati si sa-si faca alta list.

Imbucurator este ca nu se ia nimeni la bataie iar multimea cauta un sistem de lucru cat de cat echitabil. Cei de la tejghea te asigura, dezvinovatindu-se in acelasi timp, ca ei primesc cu mult mai multe dosare decat pot face fata intr-o singura zi. Deci de la un anumit numar de ordine in sus deja ti se face o favoare. Nu cer favoruri mai ales atat de transpirate. Cu speranta ca va fi si mai bine pentru cei multi, renunt la cartea de identitate si la cele legate de ea si plec la plaja.

 

FUJI1630

FUJI1631

 

FUJI1628Eliberare Carti de Identitate si Pasapoarte, Bacau

Simbioză curioasă

August 3, 2015

Mă aflu într-un oraş în care materia pare revoltată… în felul ei. Locuitorii acestui oraş sunt şi ei revoltați. Există aici o simbioză de neînțeles, o simbioză curioasă între indignare şi delăsare. Pare să aibă loc o contopire fatidică a simțurilor aşa cum acest copac care trăieşte pe malul Bistriței şi-a asimilat o „ramură” de fier.

Simbioza

Probing the subjects

Martie 3, 2015

Today I felt like taking pictures and when I say that, I mean I felt like I have the balls to stop in the middle of the road, point the camera at the faces close to me and shoot. Some kind of urge of reckless behavior that doesn’t visit me too often .

Tuesdays are busy days in our little town. It’s market day and people of all calibers fill up quietly the quiet stage. The winter shook its coats once again today, entering the postlude of a capricious winter. So no mood for roaming unfettered between stands.

As I walked towards the market I got the camera out from my bag and I was ready for action. In the distance I saw something which could be of interest so I devised my plan. A few seconds later I posted myself close to a bus stop full of people, I pointed the camera and I took a shot. No reaction. I arranged the zoom for a wider angle and  I took another picture. It felt good. The whole action lasted less than five seconds and I was on my way again.

Bus-stop-SuchaBeskidzka

With swell confidence I proceeded to the market place and I took a few random pictures on the way, just to warm up.

Democracy-SuchaBeskidzkaDemocracy

papucki-market-SuchaBeskidzka

 

transactionTransaction

 

netcurtains-maintaining-the-privacyMaintaining the privacy

horse-harness

I got to a stand with nicely stacked bread and I took a shot of it with the two guys selling it in the background. One of them objected and asked me to delete the picture. I refused. He got annoyed and came next to me and from what I understood he threatened(?) to call the police because I am not allowed to take pictures of anyone’s face without permission. Fair point. (Or is it!?) I invited him, in my broken polish (sorry about my English too) to call the police which should be able to tell me whether I am allowed or not to take pictures of people in a public place such as the local market. I continued my stroll around the market waiting for the police to arrive when I see The Baker and a market security man walking toward me. We got into a conversation but couldn’t establish whether I am entitled to keep or not the picture containing The Baker’s face. (The picture had not yet been used in any way!)

While they were discussing I changed my mind. The picture didn’t have much value anyway and, to settle the argument, I decided to delete the picture. Why? Police would not arrest me for this. In worst case they’d ask me to show my identification which I did not carry with me, not when going to buy potatoes. I still want to go to this market without any grudge against me. So I showed the guy I deleted his picture and tried to explain how I see it. Business is public, your product is public, the street is a public place. The market couldn’t be more public. Your thoughts and actions may not be public but your face, is. Otherwise,  zostać w domu!

men-in-the-market

A few other men stopped. They were not carry shopping bags. Puzzled looks. I assume they were trying to understand what was going on. Stern faces – perhaps sellers from other stands in the market were not entirely accepting my arguments, all the same curious about the verdict. Can their faces along with their products be photographed by.. Nobody? Another younger merchant seeing that I offered to delete the baker’s picture he asked me to also delete the picture of his lorry packed with  bags of carrots and potatoes. Why did I took that picture? To probe the subjects of my little town. His face was not in the picture. I deleted it anyway.

I still wanted to find out whether I am or not allowed to take pictures of the market and the people in it so the security guy took me (invited me? obliged me? Hard to tell.) to their office to talk to his superior. We are in Poland. Writing these words two hours later, my moving from the market to the security office does not seem so voluntary anymore and I don’t know why. And this post seems more like a declaration. Nevertheless it helps me remember the details of the event.

The superior explained, as I was kind of expecting it, that I can take pictures as long as the faces of people are not in them. Fine.

What really bothers me now is that they asked me to show what other pictures I took and if I have any identification with me. I do not remember whether out of a genuine desire to add to my personal photographic collection I offered them to show what I have in my camera or they asked me to do that. The fact that I do not speak very well their language makes it difficult to recall this important aspect. And, even more annoyingly important, are they entitled to ask me to give them my name and address? With nothing to hide of course I gave it. But, do security men have the authority to ask for identification? I know they have been put there to solve conflict in the market and protect commerce but shouldn’t my identity, on this instance be treated as private since The Baker got his picture deleted from my camera and didn’t press charges? I mean, how short is the road from taking street pictures to being questioned for it?

polish-embroidery

With five polish apples in my bag, I took one more picture of a national polish costume and I left the market. Today I gave some people something to talk about. Shame it’s only a few.

I’m sitting at my desk looking outside… For a few minutes large snowflakes frolicked in the air… Should I expect a visit?

On my way home other stories awaited to be packed in a few millions pixels. A film camera might have got me in trouble. And, when I was convinced there’s nothing left for me in this little town to take pictures of, a whole new world opens up.

yellow-flower-lorry

 

graffiti

 

juhas-socialist-supermarket-suchabeskidzka-poland

I was considering myself a photographer or rather and observer of life. Today I learned that life photography ain’t only about split moments, lines, shapes and shadows. Perhaps a degree in journalistics would have instructed me to respect the faces on the street and ask for permission before shooting. Would I really want that? The lesson here is: discretion. But I’m not sure I always want that either.

 

Update 04.03.2015: On the same car park where the Tuesday market takes place  I was surprised to see on a Saturday morning two or three weeks ago this small group of not sure what to call them… pseudo-soldiers?

young-guns-miliary-sucha-beskidzka-IMG_1450

Update 23.03.2015: The answer came later keeping an eye on the news:  http://www.reuters.com/news/picture/polish-militia-volunteers-surge?articleId=USRTR4U908

 

Viața – un copac

Februarie 24, 2015

În categoria Despre muncă mai scriam despre … muncă. De când caut de muncă nu mai scriu despre muncă; mă gândesc în schimb tot mai des la vorba asta pe care chiar nu-mi mai amintesc unde am auzit-o. Suna cam aşa:

Life is like a tree my friend!
Some, study the roots, others …
pick up the fruits. 

Am adus un gând din târg

Septembrie 28, 2014

La inceput a fost cuvantul. Probabil aici e hiba, ca abia pe urma a venit judecata. Asa ca, vorba la judecata de apoi si-a avut si ea, rostul.

La rusi in targ printre şmelţuri se vand si carti: Gandirea si Miscarea – Henri Bergson 6 Ron, Istoria unei Secunde – Adrian Paunescu tot 6 Ron. Ambele in conditii bune. Soarele le-a aerisit si nu sunt nici ingalbenite. Le-am scos pe-amandoua in 10 Ron. Not bad!

Asta-i necitita, imi spune vanzatorul, un batran maruntel cu piele alba stravezie si ochi vii vazandu-ma ca incercam sa desprind doua pagini galbene ca ceara a unei carti al carei autor nu-l mai retin dar despre care tot el mi-a spus ca-i destul de cunoscut. A scris intre cele doua razboaie zice privindu-ma destul de mirat. L-o fi intrigat ignoranta mea sau inocenta cu care am facut cunoscut faptul ca nu cunosc autorul?

Scuzati-ma domnule ca m-am aflat in calea dumneavoastra si era sa ma dati jos!

De ce sa-mi fie jena? Ce-ar putea sa mi se intample. Cel mult primesc o replica la care nu am raspuns. Plec ochii si privesc in continuare ego-ul amestecat printre nimicurile intinse la vanzare.

(Ea încearcă să repare, singură, locul unde a cazut toporul.)

De ce sa te opresti din tot ce faci, de fiecare data, inainte de a simti un chin dulceag? Ti-e frica de ce ti s-ar putea intampla? E ca si cum ai baut intotdeauna mustul si nu ai aflat ce-i vinul.

Un tiganus striga: Costica, Costica ce faci?

Costica: Ma chinui sa traiesc.

Tziganusul: De ce, ti-e frica nu mori?

 

Lumea iese din biserca. Azi au invatat sa fie mai ingaduitori. Ce nu au inteles insa, e ca nu poti sa fi ingaduitor oriunde si oricum. Ca sa intelegi asta iti trebuie ceva gandire. Asa ca-i mai usor a fi ingaduitor mai tot timpul, mai cu oricine.

Cerul rade, doua haine de piele neagra urca leganat dambul.

 

Femeie batrana in targul de la rusi, Bacau

Duminica prin târg la rusi. Bacău

 

 

Cosmopolitism

Iulie 27, 2014

La părculeț,

Prietenii de-o zi.

Nisip în ochi.

 

La Bacău.

Problema noastră nu cred că este atât lipsa, cât este dorinţa urmată de nereuşită.

Nici macar un gest de curtoazie? Nu gestul in sine dar nici măcar schiţarea lui.

Dacă nesimţirea etalată faţă de concitadini ar fi pusă în slujba perfecţionării unei atitudini mai detaşate faţă de propriile problemele, românii ar fi mai fericiţi.

Biserici multe, smerenie rară.

Neîncrederea – liantul care angrenează societatea românească.

 

 

 

O primăvară decadentă

Martie 9, 2014

Cred că ieri, 8 Martie, a fost prima zi de primăvară aici la Bruxel. Zile cu cer albastru, soare cald strălucitor si briza cu miros de primăvară au mai fost dar nu stiu cum, parcă aranjate să se termine chiar inaintea weekendului. Toamna-i undeva departe.. betia culorilor pe care-a lăsat-o-n urma ei mi-a deschis pofta pentru o nouă betie, cea verde si fecundă a primăverii.

Am iesit să captez 8 Martie, în schimb, ziua de ieri mi-a amintit motivul pentru care este iubit Bruxelul: decadența. Poate ar fi trebuit să mai umblu.. Dar până unde?

IMG_2361

Botanique

IMG_2301

P3080149

P3080150

P3080144

P3080145

P3080157

P3080146

P3080166

Faptul ca exploatarea a demarat sub nasul nostru este un mare semnal de alarma. Imi exprim si eu solidaritatea cu cei mai aproape de inima tarii. Cu simtire de roman care ar dori sa se intoarca in tara lui sunt revoltat de ceea ce se intampla in inima Transilvaniei. Nu stiu de ce in momentele astea imi vin in minte versuri din fostul imn al Romaniei „Hai sa dam mana cu mana cei cu inima romana…”, imn inspirat din compozitia lui Ciprian Porumbescu (http://www.youtube.com/watch?v=ImnLXyjTM5s)

Nopti bacauane

August 20, 2013

Luna pe cerul Bacaului

4:20am. In linistea noptii cainii fara stapan s-au incaierat intre turnurile cartierului. Cantecul greierilor a fost sfasiat de latratul celor opt boturi dublat de ecoul cimentului. Aceasta hoarda netrebnica ma trezeste de nu stiu cate ori pe noapte. An de an haitele isi disputa supematia in pata de verdeata ce desparte blocurile. Macelul sonor a devenit un ritual nocturn pentru suta de apartamente cu geamurile spre aceasta gradina. Luminile raman stinse si nimeni nu scoate capul afara pe fereastra. Nimeni nu se trezeste sa vada despre ce-i vorba. S-au obisnuit asa, sau poate se trezesc dar raman sub plapuma rugandu-se ca acest cosmar sa treaca mai repede sa poata adormi si ei la loc.

In gand:

Ce fel de lume traieste aici!? De ce nu ne ajutam primarii, prefectii, organele de ordine? Haideti sa ne maturam ograda singuri! As incepe cu inceputul: infiintarea unui Corner al Vorbitorului, ca in Hyde Park, unde fiecare cetatean sa-si spuna pasul in gura mare iar ceilalti sa-l asculte daca au chef.

Caiinii urla iar eu turbez la gandul ca traiesc printre iepuri. Ganduri criminale si metode de exterminare se deruleaza ca un film in fata ochilor potolindu-mi creierii care-mi suna in cap la fiecare latrat amplificat de ecou. O arma de vanatoare cu infrarosu, dar nu am permis. O prastie din aia pe care mi-o confectionam in copilarie. As putea construi din nou una. Una cu bile. Mancare otravita acestor caini fara stapan! Daa, o moarte machiavelica fara a ma manji de sangele lor imputit.

Cand veninul imi clocotea mai tare, ma fulgera un gand care-mi domoli instantaneu setea de razbunare: Dar daca ei se poarta asa tocmai pentru ca sunt caini fara stapan? Adoptati un Caine ar fi solutia care mi-ar aduce cinste. Nu mai conteaza, voi rade de pe fata pamantului aceasta masa de caini care asediat orasul si voi trai in liniste. Apoi voi extermina marlanii cu motoare si voi schimba semnele de circulatie in cartier. Un triunghi rosu cu o ureche va avertiza motociclistii ca aici locuiesc oameni cu auz fin si cu preocupari si un mod de viata care cer linistie. Acei motociclisti ale caror motoare depasesc limita admisa a decibelilor sa nu-si conduca motoarele in zona pentru ca risca sa intre pe carpeta de cuie asezata cu grija de cetatenii care s-au hotarat sa nu-i mai tolereze. Un triunghi rosu cu un caine cu trei picioare va avertiza caiinii care vocifereaza sa nu mai latre in zona. In noaptea asta fiecare javra latra pe limba ei iar eu nu mai inteleg nimic.

Cu o pornire disperata ma dau jos din pat, deschid larg geamul, trag aer in piept, ma aplec afara si urlu cat ma tin plamanii asa cum l-am auzit pe bunicu strigand la caine ragetul amenintarii : Tzibaaaa! 

Au rasunat blocurile si am reusit sa acopar pentru catrva secunde latratul fiarelor, linistea noptii cazand ca o plasa de hingher peste blocuri. Revenindu-si din surpriza produsa de urletul nemaiauzit pana atunci jivinele isi reiau latratul. Mai intai una, apoi altele, pe rand. Mai scot o data data capul pe fereastra si urlu inca o data, mai tare de data asta: Tzibaa!

Am oprit infernul citadin si am redat greierilor linistea noptii. Ma asez din nou in pat cu vena jugulara pulsand salbatic. In pacea instalata alarma unei Dacii anunta incheierea actului. Prima masina strabate strada in viteza. Dau zorile. 6:45. Prima cursa aeriana a zilei, Bacau – Milano, decoleaza si ea de pe aeroprortul „international” Bacau situat la mai putin de 5km de inima orasului. Buna dimineata! Ce fac? Raman sa fac curatenie, mai pun un rand de termopane sau plec in cautarea unui loc mai bun?

10:00am si cobor in parcare cu treaba. Sositi parca din peronul lui Paler, patru dulai tolaniti la rotile unor masini isi odihnesc boturile (chiar sub ochii mei!) pentru o noua noapte de asediu.

La Bacau, la Bacau…

Mai 19, 2013

Criza economica a imbunatatit calitatea aerului in Bacau, zice ziarul local. Combinatul Chimic Amurco (fostul C.I.C), recidivistul responsabil pentru degajarea in mod sistematic a amoniacului in atmosfera orasului, e in prag de faliment. 600 de angajati urmeaza a fi trimisi acasa. E bine? E rau?

Un preot batran a inteles latura practica a spiritualitatii. Printr-o colaborare cu autoritatile locale duce munca de lamurire cu satenii ca acestia sa se asocieze si sa-si lucreze pamanturile impreuna. Daca reuseste, sper ca rezultatul cresterii productivitatii sa se se intoarca in ograda lor.

Tot la Bacau, fostele unitati militare au facut loc unor terenuri virane de proportii aviatice. Asteapta goale si netede cupele excavatoarelor si bratele macaralelor stavilite doar de finalizarea unor planuri urbanistice.

Treci calea ferata si in departare, pe drumul ce trece subcarpatii spre Onesti, cladirea de fier si sticla a proaspatului Business Centre marcheaza punctul terminus al laturii vestice a orasului. A devenit tot mai evident in ultimii ani ca Bacaul se extinde pe latura vestica. Intreprinzatori imbiati de pitorescul Magurei dezvolta orasul nou.

Au trecut mai bine de doua saptamani de la Pasti dar lumea afirma in continuare ca Hiristos a inviat.

In fata fiecarei biserici, si-s Doamne multe, semnul crucii inlocuieste ireversibil zambetul.

Casa memoriala a lui Geoarge Bacovia tace inchisa pe strada cu acelasi nume. Am trecut de patru ori pe la ea cu dorinta de a o vizita dar de fiecare data poarta era inchisa. Nici un semn de viata post-mortem. El, Bacovia, slab, sta tot asa, cu capul plecat.

Taxiuri galbene la fiecare colt de strada. Fiecare cu marca lui. Dupa posibilitati sau infatuare.

Duzine de dulai castrati, lenesi, dorm prin parcari la umbra rotilor. Asteapta linistea noptii si Luna buna de latrat. Ecoul cartierelor ii intarata.

Din Fabrica de Hartie Letea, care implinea 100 de ani de existenta pe cand eram eu pionier, a mai ramas doar poarta care, inchisa cu lant, pazeste in camp inverzit. Vizitez de fiecare data aceata zona a orasului de case vechi din caramida rosie de care ma leaga amintiri din copilarie. La Strandul Letea am invatat sa inot. Aveam vreo 5 ani…

La Registrul Comertului sau la Administratia Financiara, functionari coplesiti de sistem isi executa sentinta pe scaunul biroului. Vorbele ies afara doar cu clestele.

Produsele de panificatie se vand bine. Painea alba nefeliata de Pambac se ofera acum in pungulite de plastic.
In frigiderul meu mai persista produsele cumparata la Pasti. A mai ramas putina Pasca pe care cred ca o voi arunca si un sfert de cozonac cu vinisoare subtiri de nuca ce strabat galbenul feliei in S-uri largi si bucatele mici de rahat inaltate toate spre partea superioara a cozonacului bine crescut de altfel.

“Va invitam sa vizitati Targul de imbracaminte si produse alimentare din perioada 15 – 19 Mai de la Central Plaza” anunta difuzoarele montate pe platforma unei Dacii papuc ce se plimba prin oras.

Ieri, edilii orasului asezati randuri pe treptele prefecturii au asistat la o parada a absolventilor unui liceu mai rasarit. Fostul Lucretiu Patrascanu pentru ca nu-i stiu numele actual si nici nu m-am preocupat sa-l retin. Printre multe alte inlocuiri de nume, am retinut doar faptul ca Parcul Libertatii se numeste acum Parcul Cancicov. Cine-o mai fi fost si asta!?

Nu astept weekendul. Cimentul cartierului ofera un habitat prielnic dulailor fara stapan si motociclistior. Cei din urma sant atrasi de parcarea din spatele blocului, zona foarte linistitia de altfel, unde-si regleaza cateva ore paraitul amenintator al motoarelor inainte de asaltul strazilor. Probabil sant aceeasi care de Pasti au scos boxele pe balcon pentru a asculta muzica italiana a anilor 80.

Calitatea emisiunii locale TV Desteptarea s-a imbunatatit. Se poate observa o abordare mai lucida, mai matura a vietii orasului si judetului Bacau. Cel putin a fost demascata impotenta unei administratii bune.

Unii vecini inca mai blocheaza iesirile din garaje ale co-locatarilor. Rezultatul e lesne de imaginat.

Imbucurator, s-au inmultit ciclistii! Fenomen inexistent acum un an doi. Adaptarea trotuarelor principalei pentru bicilete mi se pare o realizare slaba. Troturarul a pierdut in latime o data ce a fost refacut cu pavele si injumatatit odata cu aparitia „pistei” de biciclete. Acelasi tip de pavele  si pentru biciclisti si pentru pietoni. Un amestec nebun de picioare si roti.  Frictiune maxima.

Doua vecine strang semnaturi pentru destituirea sefului de scara. Motivul? Pe scara nu s-a facut nimic. Tubul ciuruit pe care se varsa gunoiul e acelasi de la infiintarea blocului. Va invit sa nu va imaginati mirosul de pe scara! Varul si vopseaua sunt aceleasi de prin anii 70 cand a fosat ridicat blocul. Liftul si zgomotele sale accentueaza sentimentul unei iminente caderi in gol. Cred ca au dreptate, macar troliul trebuia schimbat.

Vremea de Mai e generoasa. Soare cald, vant racoros iar praful apara cu stoicism imaginea de targ prafuit a Bacaului. Operatiunea “trotuare cu pavelele” are probabil legatura cu acest fapt.

Trec destul de des pe langa ceea ce a fost in urma cu 20 si ceva de ani Teatrul de Vara al orasului si ma incearca un sentiment de revolta in fata acestui monument de lipsa de profunzime si virtute in gandirea romaneasca. Teatrul de Vara, shakespearian ca si idee, a fost transformat intr-o sala odioasa de spectacole a carei sonorizare a fost prost conceputa. Capacul architectural asezat recent peste acest lacas de cultura destinat specatacolelor sau filmelor difuzate odata sub bolta instelata a serilor calde cu miros de salcam, a astupat parca prostia liderilor post-revolutionari cimentuind pentru totdeauna spiritul firav al viitorului culturii bacauanilor.

Se naste idea ca de fapt orasele sunt doar fabrici de bani a caror locuitori sant impartiti in doua categorii: producatori si consumatori. Beneficiari sant doar acei care stiu si pot trage foloasele. Multimi asezate pe metru patrat supraetajat. Consumatori usor de stors si controlat.

De la fereastra mea de la etajul 5 ma uit spre dealurile inverzite ale Bacaului… Imaginea unei lumi trecute, lasata in pace, imi da tarcoale.

Dealurile Bacaului

Pentru că-i Vineri…

Mi se pare cel puțin ciudată rutina Poliției din Bruxelles să umble din ușă-n ușă să verifice locatarii.

Am exagerat ușor formularea ca să subliniez acest concept legal. Nu cred că sună la ușă. Probabil verifică dacă numele de pe listele evidenței populației corespund cu cele afișate pe etichetele soneriilor la intrarea în clădire. Nu știu nici dacă ăsta e un exercitiu de rutină sau poliția caută pe cineva anume. Cert e că aruncând întâmplător ochii pe fereastră, am surprins această activitate de două ori în decursul a câtorva luni. Ultima oară s-a întâmplat chiar săptămana asta, Miercuri, pe la orele amiezii.

În Belgia , pentru a-și intra pe deplin în drepturile (și obligațiile) cetățenesti, noii sosiți trebuie să se declare la Poliție. Și la Politie! Pentru că Comuna cere să treci pe la ea mai întâi.

Într-un stat liber, mie mi se pare o măsură cel puțin înjositoare dacă nu chiar abuzivă. Cred că e și cam târzie dacă ai scăpat nu numai criminalitatea dar și imigrația de sub control.

România, nu deveni o Belgie!  Asta nu-i ideea mea ci a lui Eminescu. Eu doar asist la repetarea istoriei. (A se vedea Mihai Eminescu, lucrările jurnalistice. Dacă-mi amintesc bine  Statul: Funcțiile și misiunea sa.)

Pentru mine nu ar fi primul aspect negativ în ceea ce privește Poliția belgiană. Fumatul pe stradă în timpul serviciului, blocarea circulației într-un mod cam macho  pentru a purta o conversație șoferescă, de la geam la geam, nu-i conferă o imagine prea măgulitoare. Dar să nu generalizez. Poate în alte zone decât ale Bruxelului poliția își păstreaza demnitatea și ține la imaginea ei.

Dacă tot au intrat în balon, nu pot să nu remarc costumul lor tip salopetă de un albastru muncitoresc și faptul că vestele portocaliu fosforescent pe care le poartă cei de la Circulație sânt îmbrăcate în Anglia de măturători. Dar la cât de mizerabile găsesc străzile Bruxelului, aș propune  salopeta  ca uniformă de oraș. Aici includ și dalele de piatră, adevărate capcane sub care se adună apa și în care, dacă ai norocul să calci cu dreptul, te-ai udat pe tot stângul. Includ și colturile de stradă unde găsești câte unul care se pișă pe sau între containerele de reciclare. (De-acum voi face poze!) Nu mai spun nimic despre scăpăul întins pe trotuare și a cărui masă îl face greu de catalogat. Treci mai departe respingând ideea că ar putea fi a unui biped… Ah, tocmai s-a deschis o ușă! Un cățelus a țâșnit afară și-și caută impacientat o porțiune de trotuar nefolosită.

Știi, uneori parcă i se potrivește… Orașul Pișoar. Ghici care-i unul dintre cele mai vizitate puncte de atracție ale orașului? Băiețelul care face pipi.

La o biserică în centru am văzut amenajat pe unul din pereții exteriori un pișoar. O soluție ieftină oferită enoriașilor prezentată ca atracție în pliantele turistice.

În unele garaje publice, colțurile mai întunecate s-au transformat în adevărate saline cu miros înțepător. Aici, pereții prezintă liniile filoanelor de sare marcate după statura nesimțiților.

Nu știu cum am ajuns de la poliție la pipi dar veniți și vedeți! Apoi plecați, că nu învingeți decât amărăciunea că trăiți într-o țară unde câinii se ușurează la tufă.

Agent de politie belgiana

(Trebuie să spăl puțin geamurile că încep să nu mai iasă pozele.)

Săptămâna Paştelui Catolic…

Pe la orele amiezii, în josul unei străzi din Madou, un burghiu pneumatic zbârnâia în carnea unei clădiri. Cineva ambiţios dădea ultima gaură pe azi.

În urmă cu trei ani, românii din Bruxelles sărbătoreau Sfintele Paşte cum se cuvine. Adică cu mici, vinuri şi sarmale. Paştele Ortodox a căzut în aceeaşi perioadă cu cel Catolic iar asta a constituit o bună ocazie pentru promovarea folclorului românesc printre străini. Iată câteva instantanee surprinse între două porţii de mici la spectacolul organizat cu sprijinul centrului de cultură belgo-română în Piaţa Saint Catherine. A fost o Duminică rece de aprilie dar atmosfera caldă, românească, parcă se mai simte.

Piata Saint Catherine Bruxelles

P1040196

Spectacol de Paste.  Bruxelles 2010

Dansatoare romanca de muzica populara

Dansator de hora

Cantareata de muzica populara romaneasca

Solista romanca de muzica populara

Dansator

Dansatori de muzica populara romaneasca

Hora romaneasca

Dansatoare romanca de muzica populara

Dansulul calusarilor

Solisti de muzica populara romaneasca la Bruxelles. Aprilie 2010

Solisti de muzica populara romaneasca. Bruxelles 2010

Hora printre spectatori. Bruxelles 2010

Tinerii au incins o mica hora in jurul celor doua cutii de bere

Straini incitati de alcool si hora romaneasca

Artist roman la tambal. Bruxelles 2010

George Nicolescu la Bruxelles 2010

Geoarge Nicolescu cu unul din membrii fundatiei ARTHIS. Bruxelles 2010

Solista din Republica Moldova

Saxofonist din Republica Modova

P1040350

P1040343

Spectatori romani

Public romanesc. Bruxelles 2010

Necunoscuta

Tanar beat in Piata Saint Catherine. Bruxelles 2010

Oala cu sarmale in Piata St Catherine.

P1040337

P1040307

Barbati romani la Bruxelles

Femei romance la Bruxelles

Femeie romanca la Bruxelles

P1040260

Fum de gratar la Bruxelles

Fetita pe umerii tatalui

Pui de emigrant roman

Centrul ARTHIS Bruxelles in 2010