Tolstoi

Tolstoy Ploughing – Ilya Repin

Sursa: https://www.powells.com/images/blog/tolstoy-ploughing.jpg

My 6 week job

Thank you and Kind regards,

Kind regards,

Regards,

Rgds,

r,

F y.

Scrum

Remind me Ayn, what is SCRUM?

Learning at a pointed gun.

*

Hamuri noi la boi batrani

*

Managerul ca managerul… dar c o l e e g i i . .

Need or greed

I’ve always been saying, if ain’t need it must be greed. And if it ain’t greed it must be slavery.

Upd. Some would excuse it as higher purpose.. to charity or change.

pretul cafelei a urcat

2016. Cifre mari din neon clipesc € 1.01. Pretul cafelei a urcat cu 2 centi. In sistemul binary 101 este echivalent lui 5. Eu ma gandeam mai mult la Room 101. Un pret… ca sa te scobesti prin buzunare de euro-centul ala pe care niciodata nu-l ai. Cupru bate fierul. La automat gustul si pretul au ramas la fel, 0.30 euro centi.

 

nişte români la muncă

Bruxelles. Feb 2016

arborele genealogic cotit

Ramuri răsfirate,

Muncă păstrată în clepsidrele Saharei.

Ce formă are coroana lui?

Fructe oprite.

 

someone’s office

Now, I think I’d like to meet this person.

email

Unei colege

 

Programatorule,

 

Mi-e dor sa mai lucrez cu tine la proiect,

eu prost sa ma prefac iar glasul tau

sa-mi spuna ce sa fac.

La ce bun sa le ofer solutii when

gandul meu viseaza rezolutii.

Sunt prins acum,

ceva ce-mi cere mult tutun

rabdarea n-o mai am si sincer,

mi-as pastra-o pentru ceva fara mult DAO.

Limbajul zilelor de azi,

MENSA, design si geometrie

sarma ghimpata ploilor sarate

pumnal in aRGiBiul culorilor adevarate.

Daca proiectul nostru nu mai vede anul

De pe Selena, cea prafuita si pustie,

O sa imi cer transferul, voi face pasul.

Tie, itivoitrimite de la soare

gandul ca poate-am fost odata Fanus Neagu.

 

Regards,

Tiberiu

 

„There are no solutions, only cowardice masquerading as such.” – Emil Cioran

‘Carte de Muncă’ – Costi Rogozanu

Ce m-a facut s-o cumpar? Titlul. Si n-am gresit de data asta. Un snapshot al societatii romanesti de la revolutie incoace. Scrisa concis, pe un ton moderat si intr-un limbaj vioi caracteristic baietilor misto, nonconformist, cu doze fine de cinism reparate la timp, cu capitole scurte si fraze la obiect, cartea se adreseaza unui public larg dar mai ales corporatistilor din generatia autorului. Costi, nascut imediat dupa cutremurul din ’77 cum spune el, matura prin socitatea romaneasca praful capitalist autohton care pare s-o sufoce. O pot citi si pensionarii ca sa ne compatimeasca desi am esuat impreuna. O pot citi si cei care aspira mai de voie mai de nevoie la viata corporatista ca sa inteleaga mai usor de ce dupa cinci ani vor s-o taie cat mai des in Thailanda. Fara a putea fi acuzat de nostalgie (orientarea sa politica e declarata), Rogozanu presara in lucrarea sa referinte marxiste, necesare relevante dupa parerea mea, si promoveaza site-ul de orientare stanga www.criticatac.ro la care colaboreaza.

Format in perioada post-comunista, Rogozanu isi da seama ca apartine unei generatii in deriva. Ceva n-a mers in comunism. Dar nu merge nici in capitalism. Cum sapi in constiinta unei intreagi clase de mijloc deja adaptata putregaiului moral romanesc? Aici bate el. Nu prea te poti pisa impotriva vantului dar cartea ofera si ceva raspunsuri.

O citesc acum cand in Europa se isca parca un vanticel rosu-negru care sper sa nu aduca ciuma. In Belgia statul scoate coltii in urma atentatatului de la cafeneaua din Paris. (shit, ar trebui sa-mi duc jurnalul in alta parte) Deh, aia mici latra tare. Auzi la ei, o CIA a Europei! Simplificand, dac-as mai permite-un comunism ar trebui sa fie unul descentralizat; un capitalism fara titluri de proprietate prea mari, monarhie fara servitori, ortodoxie fara domenii, pluripartitism, in care padurile si plajele nu fac titlu de proprietate. Un alt fel de socialism altfel aplicat, asa cum a fost descris el de vizionari precum Henry George in Progress and Poverty. Dar sa nu bat campii. Probabil si eu fac parte din categoria aia de corporatisti pe care Rogozanu o identifica foarte clar. Aceea care e multumita, nu spune nimic si care nu vrea decat normalitate, ca-n Europa civilizata.

Inainte de a v-o recomanda cu incredere, precizez ca nu am nici un contract de promovare nici cu C. Rogozanu nici cu editura. Am doar un contract cu practicalitatea si de aceea am pus linkurile mai jos.

Motivul pentru care Rogozanu a scris Carte de Munca il puteti citi aici:

http://www.criticatac.ro/24271/de-ce-carte-de-munc/

http://www.edituratact.ro/produs/carte-de-munca/

 

No Outlook

A venit, a venit toamna… acopera-mi inima cu ceva, ar putea fi titlul de astazi. Ploaia fina, frunzele chircite, tipetele subtiri din curtea scolii, freamatul de pe sosea, inca o pagina rupta din calendar, cuiburile parasite din varful stalpilor, toate astea, fara a fi incheiat vreun pact cu timida toamna, imi baga pe gat sentimentul unui nou inceput. Cumva, asta mi se pare contra firii cand anotimpul ploios sopteste parca altceva. Interpusa intre mine si firea lucrurilor, civilizatia ma pune in miscare, ma constringe sa ma mai incordez un an pana cand soarele va incalzi din nou apa si pamantul. Sunt obosit… As vrea o turma de oi. S-o privesc din adapost cum paste in lacustra, sa rumeg sirul anilor, sa ma pot culca odata cu ea.

Chiar daca vor mai fi zile calde, la munte a venit toamna. Culmile s-au incovoiat putin sub pelerina lor verde adancindu-si bocancii in tarana umeda. S-au ungherit pentru taifasul veacului. As vrea sa-mi permit rabdarea lor, nepasarea lor.. De ce m-as justifica vreodata? Barfiti-ma! Umblati-ma cu bocancii vostri! Sapati-ma!

Azi, nu stiu de ce, am deschis Outlook-ul pentru prima data dupa un an. Se implineste exact un an de zile fara corporate email. Am trait si inca mai traiesc acel an biblic care s-a lasat prea mult asteptat. Un an in care firea lucrurilor si-a (c)urmat cursul. O rupere de ritm, desi dorita pe undeva, de neinchipuit pentru multi. Atata timp cand doza te timp liber universal acceptata e intre 14 si cel mult 25 de zile (in cele mai multe cazuri neconsecutive)? Pare infricosator. Este! Si nu pentru ca te gandesti ce vei face dupa acea perioada de „stagnare”, ci pentru gandul ca iti vei iesi din mana si nu vei mai putea functiona la fel de efficient ca inainte; you’re losing your edge cu alte cuvinte. Evident ca-ti pierzi din indemanare stand pe tusa. Odata cu indemanarea dispare si dorinta. Dorinta de a lucra din nou mai ales daca ti se acrise de ceea ce faceai. Acreala asta persistenta te ajuta totusi sa nu-ti mai pese. Intervine „nepasarea muntelui”. Adica o nepasare care nici imacar nu te mai nelinisteste. Stai ferm pe pozitie si ai convingerea ca nici nu se mai numeste nepasare. O vezi ca pe o virtute. Virtutea de ramane pe o pozitie oarecare cand totul pare trecator si umblator. Te reincarci amintindu-ti de meritul de care-ti vorbea marele C., „cioranul cioranilor” (multumim Horatiu!), ca meritul tau nu consta in ceea ce esti ci in faptul ca te-ai dorit sa fi asa.

Deci cum spuneam si eu mi-am dorit sa fiu asa: no email, no meetings, no reporting, no solving other people’s problems, no documents, no boss, no stupid calls. One year, and I don’t think I want to go back to it. Traiesc intr-o zona periculoasa; cea a facerii sau desfacerii cand no Outlook poate insemna chiar no outlook! Sunt pe cale de a deveni altcineva. Palpitaant!

The eight-hour day

„The eight-hour day, a norm that is still under challenge 150 years later, was first achieved by Melbourne stonemasons in 1855, though it was not established more generally, even in Australia, until the early 20th century. The weekend, making Saturday as well as Sunday a day of leisure, came even later, around the middle of the 20th century in most developed countries.

…

We need a vision of a genuinely better society. For this reason, the time is right to re-examine Keynes’s vision of a future where economic scarcity, real or perceived, no longer dominates life as it does today.”

Read the entire article here: http://aeon.co/magazine/society/john-quiggin-keynesian-utopiav1/

Career evolution

Programming is hard but:

 

I did it long enough so it began

                         to make sense.

I did it long enough so it begun

                       to be interesting.

Then, I kept doing it until

it bacame easy.

I did it long, very long, until,

it became boring.

Then, I carried on doing it until

it bacame frustrating.

Then, I did it so long that

it became hard again.

It guess I passed my chance to be good at it.

T.K.

John Ruskin on existence and work

„We have certain work to do for our bead, and that is to be done strenuously; other work to do for our delight, and that is to be done heartily: neither is to be done by halves and shifts, but with a will; and what is not worth this effort is not to be done at all. Perhaps all that wave to do is meant for nothing more than an exercise of the heart and of the will, and is useless in itself; but, at all events, the little use it has it may be spared if it is not worth putting our hands and our strength to. …  There is dreaming enough, and earthiness enough, and sensuality enough in human existence, without our turning the few glowing moments of it into mechanism; and since our life must at the best be but a vapour that appears for a little time and then vanishes away, let it at least appear as a cloud in the height of Heaven, not as the thick darkness that broods over the blast of the Furnace, and rolling of the Wheel.”

Viața – un copac

În categoria Despre muncă mai scriam despre … muncă. De când caut de muncă nu mai scriu despre muncă; mă gândesc în schimb tot mai des la vorba asta pe care chiar nu-mi mai amintesc unde am auzit-o. Suna cam aşa:

Life is like a tree my friend!
Some, study the roots, others …
pick up the fruits. 

AMR (II)

vii  vi  v  iv  iii  ii

Usoare emotii in fata maruntelor atributiuni rasarite nu stiu de unde, tocmai acum inaintea plecarii. Chestii ce tin de ultima zi. Chestii de inchiere, chestii de inceput. Lista creste.

Gandul ca as putea sa nu fac nimic din tot ce-am notat, ma linisteste. O chestie sau doua mi-ar crea probleme, restul nu prea conteaza. Refuz sa ma mai gandesc la ele. Le voi elimina una cate una.

 

Muncă necalificată

Dezvoltator Web. Dacă stau să mă gândesc la toate interviurile pentru job-urile pe care le-am luat, realizez că lucrez ca muncitor necalificat. Nu poți să nu te simți măgulit când nu ți se cere niciodată să arăți vreo diplomă sau vreun certificat cărora le acordai toată încrederea. Un test a fost tot timpul de ajuns. (E o constatare, nu fală.)

Răsturnare serioasă a paradigmelor.

Zile pline dar puține

Cum nicioadata nu prea am stiut ce vreau sa fac sau ce mi-ar fi placut sa fac, am avut noroc ca imprejurarile m-au impins spre o meserie de neconceput pentru unii, prea putin imbratisata de reprezentantele sexului slab frumos, si care se cauta inca foarte bine (de meserie zic).

De fiecare data cand am cautat de munca, am gasit. Din cauza asta nici nu prea am avut ocazia sa ma bucur de perioade mai indelungate in afara campului muncii; un aspect lipsit de importanta. Faptul care conteaza este ca nu am avut niciodata rezerve suficiente incat sa-mi permita sa nu caut de munca o perioada mai lunga, patru anotimpuri sa zicem, fara sa devin dator vandut iar asta nu am vrut-o nici in ruptul capului. Un an in care as fi avut timp sa-mi reasez gandurile, si, cine stie, poate sa ma reinventez cu totul. O imposibilitate implacabila in calitate de angajat si parinti “enigmatici si cuminti” iesiti din comunism si, ramasi la mana Statului.

Doua saptamani portia de concediu? Patetic. Cu trei saptamani deja sari calul, te simti vinovat s-o ceri, iar colegii intra la banuieli dac-o obtii. S-ar bucura si ei de ea dar nu indraznesc s-o ceara, se gandesc s-o consume mai incolo cand vor trebui sa sustina niste examene la niste cursuri pentru care au facut imprumut la banca.

Doua saptamani…! In prima, bulversat de niste tampenii inevitabile in campul muncii mai ales in ultima zi inainte de concediu, nauc de cap sub efervescenta pregatirilor dinaintea plecarii, abia reusesti sa uiti ca muncesti ca sa traiesti. Nici nu te-ai trezit bine si realizezi ca esti deja in a doua saptamana, in care ai reusit sa te bucuri de cateva zile pline, ale tale, si incepi sa te intrebi daca nu cumva traiesti ca sa ma muncesti. Ce ai acumulat in timpul anului a topit in spate zile cu familia la mare. Te uiti la manutele lor ridicand castele de nisip batatorit. Apoi te uiti in larg si ramai acolo pentru mai mult timp… Ai facut ceva care sa le schimbe soarta si nu vor trebui, la randul lor, sa treaca prin acelasi rahat prin care au trecut ai tai, ai lor, si prin care treci si tu acum? Ce rost mai au?

?

?

I-așa frumos afară și nu stiu de ce îmi face impresia că azi au venit la muncă doar premianții, olimpicii și eu, care trebuia să fiu la ștrand cu ăilalți.

..

Viața are grijă să te simiți pedepsit când te scremi prea mult.

Step in with care

Changes in a troubled project must be dealt with care.

If your stakeholders are no longer happy with how the project progresses and you feel the urge to make radical changes to show your higher managers that you do anything possible to save the project, step in with care.

A radical change is not the answer unless the stakeholders are not expecting any results for a long time ahead.  It’s like you’ve worked hard to have a light aircraft off the ground, and as soon as you see it flying you expect it to easily evolve into a rocket. Bad!