Meniul zilei

iulie 10, 2020

Ar trebui să vin în țară dar răsfoind presa României mesajul îndeamnă să te grăbești în direcție opusă. Un mood macabru alimentat meticulos de hoarda jurnaliștilor flămânzi unei populații dornice de bârfă și informații inutile. Voi înșira binecunoscutele sperietori cu majusculă așa cum îmi vin la gură. Vazându-le și citindu-le parcă te mai liniștești, dai piept cu necuratu’. Așadar, această hoardă a dracilor apocaliptici:

Caniculă, Inundații, Secetă, Cutremure, Țevi sparte, Legi proaste, Proxeneți, Bastoane de cauciuc, Găști, Interlopi, Câini mutilați, Ambuteiaje, Putin, Descarcerări, Înspăimântări, Dineuri cu proști, Grindină, Majorări, Judecători corupți, Calote topite, Preoți păcătoși, Falimente, Copii abandonați, Copii vânduți, Avorturi, Profesori neputincioși, Pacienți incendiați, Tornade, Bătrâni izolați, Salcâmi demenți, Polen, Fraudă, Căpușe, Cod galben, Lipsă de paturi, Gogoneaua montană, Basarabia pământ românesc, Intoxicări cu carne, Braconieri, Cimitirul ‘vesel’, Autonomie maghiară, Depozite în flăcări, Art nouveau (inegalități), Noii covizi.

Lipsesc: Activarea vulcanilor noroioși, Deraierile de trenuri, Fisurarea barajelor, Crăparea podulu ide la Cernavodă, Rușii la Prut, Ungurii la Kolosvar, Bulgarii la Agigea, Autonomia ținutului secuiesc asediat in mijlocul ținutului românesc, teminarea fondului de pensii, suspendarea livrării gazelor, mutarea capitalei la Adjud. Lista continuă.

Covid-19

aprilie 26, 2020

There must be a few out there resenting the idea of going back to normal. Long trips to work, meetings with colleagues, traffic, smoke, cancellations etc. Working from home the pressure can be even higher coping with  chores, family and work at the ‘same’ time. Out of work instead seems like an unusual thing, an impossible or even forbiden prolongued idle stretch of time. This quaranteen thing doesn’t seem too bad as long as there’s food in stores.  Give it enough time and the much dreaded shift in counsciousness is irreversible.
For the past two months the Covid-19 restrictions in movement are in place and thank to that we have a snapshot of what life could be if people thought twice before leaving their rooms. How do you like your city?
The quarantine didn’t change the picture too much for me and in the greater scheme two or three months does not seem like a very long time. Though long enough to see the uselesness of many dos we indulge in as society. But man cannot and should not sit still in one room more than necessary. Or should he? Or mustn’t he? Anyway, he mustn’t when he should and he should when he mustn’t. Wtf!?

The pandemic quarantine didn’t change much for me. Still enjoying the space of my room.

2014 found me living in a ground floor flat on a street in Brussels. An old building with wooden floors and high ceiling. The tall windows were behind a parking meter. One thin sheet of glass between the street and the sofa. Coins slided into the machine, coins rattling in the change box, ticket printed. A few seconds later the figure emerged into my lens. This was a day in july.

Brussels, july 12th 2014

Waiting place

aprilie 17, 2020

Oh, the Places You’ll Go!

 

“Do you dare stay out?
Do you dare go in?
And IF you go in –
Should you turn left or right?
Or right and three-quarters?
Or maybe not quite.
You can get so confused that you’ll start in to race,
Down long wiggled roads at break- necking pace
And grind on for miles across weirdish wild space,
Headed I fear, toward a most useless place.
The Waiting Place…
For people just waiting.
Waiting for a train to go
Or a bus to come, or a plane to go
Or the mail to come, or the rain to go
Or the phone to ring, or the snow to snow
Or waiting around for a Yes or No
Or waiting for their hair to grow.
Everyone is just waiting.
Waiting for the fish to bite
Or waiting for wind to fly a kite
Or waiting around for Friday night
Or waiting perhaps for their Uncle Jake
Or a pot to boil, or a Better Break
Or a string of pearls, or a pair of pants
Or a wig with curls…
Or Another Chance.” 

– Dr. Seuss

Domestos

martie 14, 2020

Making breakfast for child, for dog, for myself, wash big plates, desert plates, tea mugs, wine glasses, forks, spoons, tea-spoons, knives, blender, choping boards, fry pan, boiling pan and the dog’s pan. Dishes. Calling them one name helps getting the job done. Swipe the floor in the kitchen, in the corridor, lounge, study. Clear negligently forgotten instruments of consumption from big table and coffee table. Wash these up. Clear the rack off dried up accessories of consumption and make space for wet ones. Make space in the fridge to replace perrisable items left on random kitchen places. No, I’m not a house wife, I’m a domestic man working from home havin a day off.

Dar

ianuarie 29, 2020

Dacă vi cu mâna-n fund nu-i nici o problemă dar dacă pleci cu ea tot acolo ești de rahat.

Nichita

ianuarie 26, 2020

Care-i treaba cu Nichita?

Venit in tară insetat de limbă si cultura romanească am inceput sa urmaresc programele televiziunilor locale Cluj si Timisoara, Iasiul si Craiova. Unele emisiuni sunt preluari de pe postul national, altele productii proprii chiar reusite. Cum nu ma pricep la critică o să spun doar lucruri bune.

Nu rareori, si nu foarte des, Nichita Stănescu este adus in discutie asa mai mult parcă pentru a mai linisti bataile de aripă ale vreunui debutant. Pentru că nu putem cobora icoana poeziei romanesti, il scoti pe Nichita, narcisul poeziei, adolescentinul care ne invită să fim părtasi la miopie, parghia institutiilor de formare a spiritului modern globalizat prin care individul este convins de unicitatea eului sau si de importanta createi lui indiferent de valoarea ei.

Care-i treaba cu Nichita? Cu ajutorul lui Nichita fiecare poate deveni poet (si toti critici). Asta-i treaba cu Nichita. A pavat drumul spre egoismul literar spre gângureala psihadelică a unei epoci demult planificate.

Hai să spunem c-am gresit. Cum ajungem totusi la Nichita? Nichita e ca o placă de jazz. Din infinitatea tulburătoare a posibilitătilor acustice, accidental poti da la iveala acea unda sonoră care mangaie. O dată. Cel mult de două ori. O stea sclipitoare dar.. căzătoare.

Precauție

decembrie 12, 2019

Înainte de a merge la curve fă o plimbare prin oraș vez cin’ le fute.

Indicație

decembrie 6, 2019

Bunătate jos, iar sus, cineva s-o apere cu răutate.

Răul

noiembrie 29, 2019

In paradigma sociopatică reflexul psihosomatic caudin preambulatoriu si neconditionat face ca individul incearcă a-si clarifica situatia si a-si usura alegerea in fata căreia este pus. Probabil instinctiv din două posibilităti nefavorabile incearcă sa aleagă răul cu un coeficient de nefavorabilitate mai scăzut. El stie  sau a auzit că un rău nu vine niciodată singur. De la această premisă incepe acum să insire bagajul fiecărei rele. Mai tarziu isi dă seama că fiecare rău al fiecărui rău atrage alte rele. Tot asa precum paradigma sociopatică si reflexul psihosomatic caudin (preambulatoriu si neconditionat) repezinta două concepte inexistente, debitate aleatoriu pentru o mai buna intelegere a derivabilitătii căcatului autohton. Rău cu rău dar mai rău fără rău. Doar in ultima propozitie se pot număra sase ă-uri.

Mandria

noiembrie 27, 2019

Mandria e buna… Nu-ti permite sa faci anumite lucruri tampite dar tot ea te impinge sa faci anumite lucruri tampite.

Relatii

februarie 9, 2019

A WEDDING PLANNER: Dacă păstrezi un aspect îngrijit, vorbeşti frumos şi te speli pe dinți poți trăi şi fără nevastă. Nu duci lipsă nici de pizdă, nici de prietenie.

Ca fost practicant si purtator al centrurii negre cu un dan in Karate Shotokan m-am gasit zilele astea gandindu-ma mai pe-ndelete la acei ani frumosi de munca, rabdare si.. incapatanare. Anii ’80.

Parerile sunt strict personale si le redau mai jos cu speranta ca insiruirea ideilor si a cuvintelor nu va atinge vreun nerv. Chiar daca o face nu aceasta a fost intentia si-mi cer scuzele de rigoare.

In anii ‘80 artele martiale intrau incet-incet pe piata romaneasca si chiar se bucurau de un sprijin destul de viu in centrele universitare. In Bacau, oras intinerit industrial, Karateul avea la acea vreme un caracter clandestin fiind considerat de autoritati o activitate nesanatoasa spiritului ideologic rigid de atunci. Tocmai aceasta disidenta trezea incapatanarea rebelului de a continua pe directia aleasa de buna voie – singura lui erezie. Astfel, mai in gluma, mai in serios nu de putine ori auzeai vorba „Karateul? Mai mult decat un sport, un mod de viata”.
Intr-adevar, cu putine alternative prin preajma, dramul de libertate imaginara castigat prin practicarea cu regligiozitate a acestui sport oferea individului o dubla satisfactie, cea a exclusivitatii prin aderenta la grup restrans, elitist, si dobandirea cunostintelor de auto-aparare considerate necesare(?). Alternativa ar fi fost de a-l gasi pe Dumnezeu, sau calea interioara, prin yoga dar surghiunul yoginului era poate mai aprig daca e sa ne gandim la Bivolaru.
Ajutat si de filmele cu arte martiale care umpleau videotecile, Karateul castiga tot mai multi adepti. Doua din trei filme in „vidourile” organizate clandestin erau cu Karate. O disciplina frumoasa, cu istorie indelungata, care forma oameni puternici devotati unei ierarhii bine conturate ar fi trebuit sa convina modelului ideologic comunist din Romania. Revenind asupra ideii de oameni puternici ma refer la oameni cu o dorinta puternica de a-si continua practica si la varste mai inaintate cand in multe discipline sportive oficiale viata competitionala incarcata ducea spre un abandon final garantat, acesta insemnand de multe ori resemarea sportivului intr-o pozitie de antrenor. Totodata, lepadat de ambitiile personale sportivul incepea sa devina un maestru pentru generatiile viitoare.
Intrebarea ramane valabila, Mai poate fi Karateul un mod de viata? E destul de usor sa ne descotorosim de aceasta posibilitate cand ziua de azi ofera atata galagie si tentatie. Tocmai din acest motiv Karateul ar trebui sa redevina un mod de viata; mai ales ca se bucura de acceptul cadrului sociopolitic actual. Ca el nu mai reprezinta fructul interzis nu ar trebui sa ne descurajeze. Scrutand putin natura acestui fruct, idea de libertate primeaza. Plasarea acestuia pe soclul dorintelor individuale ii da castig de cauza. Mai concret, de ce nu prea mai are cautare forma traditionala a artelor martiale? Ar fi usor sa dam vina pe formele de arta martiale promovate in ultimele decenii cum ar fi BJJ, K1 si MMA, produsele unei lumi intr-o continua manifestare a naturii umane la toate nivele ei. Nu ne poate scapa imaginea democratica a unei lumi egalitariste sugerata de shortul supraelastic purtat in MMA versus lumea traditionala imbracata in uniforma.
Idea centrala a Shotokanului frizeaza absolutul in materie de instrument martial. A fi suficienta aplicarea unei singuri tehnici decisive la momentul oportun pentru asigura o victorie totala pare a evada sfera realitatii. Dar oare nu prin astfel de tehnici singulare sunt castigate si cele mai spectaculoase reprize de box, judo sau mma?
Dar am pomenit cuvantul „arta”. Fiind o arta, fiecare individ trebuie lasat sa se exprime liber as cum ii permite structura lui morfofiziologica. El nu o poate face prin kata ci numai prin kumite (lupta libera cu adversar). Dar si aici, interventia compulsiva a arbitrului fragmenteaza un episod care altfel ar putea imbraca forma unei confruntari mai reale (sau, bineinteles, fara echipamentul de protectie a unui veritabil macel). Aceste intreruperi inoportune, oricum putin intelese de spectatori dar impuse de regulament, forteaza pe cel in devensiva intr-o submisie mentala a unui atac nici vazut si nici simtit. Ea, intreruperea, priveaza pe acesta de sansa de a retalia in urma unui atac poate de multe ori nesimnificativ pentru capacitatea si rezistenta acestuia.
In Karateul traditional, asa cum poate s-a dedus din cele spuse anterior, exista problema atacului non-contact. Problema controlului. Ceva lipseste! Aplicarea ani la rand a tehnicilor cu retinerea ceruta creeaza o necunoscuta in mintea practicantului el nestiind care este capacitatea lui de a face fata unei situatii reale, de a primi si de a contraataca. Aceasta necunoscuta poate fi datatoare de speranta dar in acelasi timp a determinat evolutia artelor martiale la forma la care au ajuns ele astazi.
Speculativ as putea pune si intrebarea, cat de traditional e Karateul traditional modern asa cum l-am primit noi? Pare sa fi pierdut ceva pe drum… el ramanand totusi o disciplina de inceput sau un punct de intoarcere pentru cei care-l considera un mod de viata in care ierarhia, disciplina si respectul joaca un rol important.

Un SHODAN

Lene

aprilie 1, 2018

Încercam sa-mi amintesc in care din editiile Humanitas citeam parerea lui Cioran despre poloneze. As putea afla intinzand simplu mana deasupra capului. Daca ar exista un motor de cautare analog.. un fel de moara de rontait cuvinte la care sa te poti duce cu sacul. Dar ce sa ma puna in miscare? Doar curatenia in sertarul cu ciorap, spalatul pantalonilor.. sau că poimaine-i Marți.

Mi-e cam foame. Mancarea e facuta doar ar trebui incalzita. Bucataria pare o fată morgană pâlpâind la flacara aragazului. Mi-ar trebui o voce sa ma îmbie continuu la masa iar eu sa ma las chemat. Bate clopotul in Saint Josse. To whom? Weekend Fericit! Si uite-asa, din lene tot umpli o pagină.

Stinge lumina!

martie 18, 2018

Exercitiu de solidaritate romaneasca :: Stinge lumina!

Citeste si da mai departe!

A little impure for a Sunday but entertaining and educational. Do you get any better?

Corelatie

martie 4, 2018

Aseara a nins peste strazi, peste masini. Pervazuri albe.
E altfel. Soferii conduc mult pre incet de cum sunt obisnuiti.
Nu se mai aude nici un claxon… Precum nu mai e nevoie
nici de semnele de circulatie.
Se traieste un fel de groaza intestinala intre pedala de
acceleratie si viteza de urnire a masei. Corelatia care
determina nivelul fericirii. Raspunsul pare insirat pe aceeasi
axa a timpului – dorinta-actiune-rezultat.

S 3 Mar ’18, Bxl

Scrum

februarie 19, 2018

Remind me Ayn, what is SCRUM?

Learning at a pointed gun.

*

Hamuri noi la boi batrani

*

Managerul ca managerul… dar c o l e e g i i . .

Elevul Gigel nu este fruntaş dar el simte ceva.

Se constată o ofervescență cronică în viața României. Atenția nu străpunge zările spre viziuni sănătoase pentru destinul românesc. În schimb ea este ghidată tot timpul la o mână distanță, acolo de unde vine pumnul. De mai bine de un sfert de secol elita se lupta cu fantome fără nici un plan de împlinire al țării. Legi avem slavă domnului dar unde este acel plan de Ţară? Cine ar trebui să aibă timpul şi dispoziția necesare, ca să nu vorbesc de conştiință, să-l aştearnă pe hârtie măcar? Acest plan nu numai că nu există dar nici nu poate exista oficial. El trebuie să curgă prin vinele românilor şi să producă acea mutație sufletească mult-aşteptată. Asta dacă mai vor un plai al lor. Degeaba citim Poetul dacă nu gândim ca el.
Se vorbeşte mult despre statul paralel. Înseamnă că există. Dar mai mult încurcă – sabotează statul de drept. Foarte bine. Face ceva. Între timp ar trebui să tragă spuza pe turta României. Dacă există un stat paralel, de ce n-ar exista şi un popor paralel? Pe lângă faptul că a redevenit „terenul viran al Europei”, în gândirea lui Gigel, România e un fel de coroniță fără elevi fruntaşi, dar silitori, în care fiecare îşi bagă capul cum vrea.

 

Alte surse pentru Planul de Ţară:

http://www.presidency.ro/ro/angajamente/proiectul-de-tara-al-presedintelui-klaus-iohannis

http://www.contributors.ro/administratie/cele-40-de-vulnerabilitati-ale-romaniei/

http://funeriu.blogspot.ro/2018/02/apel-catre-elite.html