Ce ne-ar spune Zuza azi
ianuarie 24, 2022
Ce ne-ar spune Cuza azi?
Comemoram, atat! Reamintim, doar atat. A lupta pentru ce a fost e ca si cum am turna apa intr-o galeata sparta. Indemnul aproape ca nu inseamna nimic pentru cei mai multi. E ca un zgomot pe care toata lumea a invatat sa-l ignore.
Zgomotul de astazi are trebui sa fie un indemn la o lupta pentru ce-am putea fi noi maine. Altfel tragem frana ca prostii si ne tot luptam pentru tot felul de glorii trecute. Sa ne bucurma de ce-am facut si ce avem azi! Daca toata atentia si energia sunt indreptate spre trecut blocam pasul inainte. Pastram ce-a fost doar construind pentru maine.
Sa profitam de neliniaritatea timpului istoric!
Cand constiinta romanului va evada din mantaua cu epoleti a trecutului si va imbraca hainele unui nationalism modern, cand straiele si chipul vor oglindi acea lumina, acea dorinta launtrica pentru o renastere, respect de sine, o schimbare chiar si a numelui (s-a avut grija ca ‘Romania Ponosita’ sa ocupe subconstientul national), numai atunci putem vorbi de speranta unei vieti mai bune.
Traiasca ce-i al nostru!
Cuvântul anului
decembrie 24, 2020
Stinge lumina!
martie 18, 2018
Citeste si da mai departe!
Elevul Gigel şi Statul Paralel
februarie 18, 2018
Elevul Gigel nu este fruntaş dar el simte ceva.
Se constată o ofervescență cronică în viața României. Atenția nu străpunge zările spre viziuni sănătoase pentru destinul românesc. În schimb ea este ghidată tot timpul la o mână distanță, acolo de unde vine pumnul. De mai bine de un sfert de secol elita se lupta cu fantome fără nici un plan de împlinire al țării. Legi avem slavă domnului dar unde este acel plan de Ţară? Cine ar trebui să aibă timpul şi dispoziția necesare, ca să nu vorbesc de conştiință, să-l aştearnă pe hârtie măcar? Acest plan nu numai că nu există dar nici nu poate exista oficial. El trebuie să curgă prin vinele românilor şi să producă acea mutație sufletească mult-aşteptată. Asta dacă mai vor un plai al lor. Degeaba citim Poetul dacă nu gândim ca el.
Se vorbeşte mult despre statul paralel. Înseamnă că există. Dar mai mult încurcă – sabotează statul de drept. Foarte bine. Face ceva. Între timp ar trebui să tragă spuza pe turta României. Dacă există un stat paralel, de ce n-ar exista şi un popor paralel? Pe lângă faptul că a redevenit „terenul viran al Europei”, în gândirea lui Gigel, România e un fel de coroniță fără elevi fruntaşi, dar silitori, în care fiecare îşi bagă capul cum vrea.
Alte surse pentru Planul de Ţară:
http://www.presidency.ro/ro/angajamente/proiectul-de-tara-al-presedintelui-klaus-iohannis
http://www.contributors.ro/administratie/cele-40-de-vulnerabilitati-ale-romaniei/
acasă
decembrie 1, 2015
Oricât de fericit aş fi, supărarea mare-i că ceva acasă n-a fost niciodată cum trebuie. Nici când era bine nu era bine. Şi nu mă poate acuza nimeni de pesimism. Moare dorul de acasă..
Gânduri pentru România țara mea
Cu toamna pe stadion
octombrie 7, 2015
Toamnă ostilă
septembrie 30, 2015
Septembrie 2015, România
Pe urmele lui Cioran (Răşinari)
aprilie 20, 2014
13 Aprilie 2014. De la Sibiu la Răşinari
Sibiul văzut de la benzinaria Lukoil
Sibiu
Deasupra Sibiului
Satul Poplaca
Dealuri in jurul Rasinarilor la apus de soare
Turme pe dealurile Răşinarilor, seara 13 Aprilie 2014
Toaca pe dealurile Răşinarilor la apus de soare
Casa în care s-a născut Emil Cioran (13 Aprilie 2014)
Casa Emil Cioran (seara, Aprilie 2014)
O casă in Răsinari
Casa memoriala Octavian Goga, Răsinari
S-au aprins luminile în Răşinari
Răsărit de lună la Răşinari
Biserica construită în sec. xviii, Răşinari
Roata Vieţii (pictură), Răşinari
Cer de seară la Răşinari, 13 Aprilie 2014
Alte ganduri despre Cioran:
Ganduri culese pe marginea drumului
aprilie 18, 2014
Germania, Austria, Ungaria, Romania. Strainii se trezesc cu chef, romanii cu nerabdare.
Povestea ungureasca. Duminica 13 Aprilie 2014, Duminica Floriilor. Activitate agricola destul de intensa in Campia Panoniei mai precis pe campurile dintre Szeged si Nadlac. Irigatii. O apreciere cu ochiul liber din goana masinii, o suta de metri daca nu doua de instaltie montata pe roti mari de tractor stau parcate undeva la jumatatea distantei dintre parbriz si linia orizontului. Pe marginea soselei asezarile rurale par miniaturi. Parca si TIR-urile ce gonesc catre si dinspre Nadlac devin mai compacte in parcarile lor… compacte. Campurile din afara localitatilor nu au fost invadate de marketingul salbatic. Pistele de bicicleta se incadreaza in peisaj. Am vazut o livada de plopi. As putea jura ca erau plopi. O fi bun la ceva acel puf?
Ei au ramas agricoli dar o fac bine. Drum… cimitire paralele: catolic pe stanga, evreiesc pe dreapta.
La Mako m-a oprit politia ca nu aveam farurile aprinse. Cei doi agenti rupeau bine romaneste. O mica problema. Farurile nu aprinse. Amenda. 40 Euro. Mi-au aratat o hartie A4 laminata cu contraventiile pentru care iesisera la produs. Cu Vigneta eram in regula, imi luasem inca din Austria. Cat unul imi arata foaia, celalalt mai oprise doua masini pt. acelasi motiv. Intr-o inspiratie de moment m-am uitat in intersectie la traficul ce curgea dinspre autobanda si vad altul fara lumini aprinse pe care ei nu-l vazura pentru ca trecuse deja de punctul de control dar evident stopurile nu erau aprinse. I l-am aratat cu degetul si le-am spus, tot pe romaneste, sa se uite, ca nu e just ca eu sa platesc iar ala nu. Am accentuat cuvantul just, Nu e just! si nu mi-a venit a crede ce-mi aud urechile: „Nu vazut, gata. Farurile merge, nu vazut.” Imi da actele si ma lasa sa plec. onsternat iau actele nu zic nimic ma urc la volan si plec fara a mai aprinde luminile. Contestatia mea si faptul ca deja mai aveau doi in plasa cei doi pareau deja coplesiti de captura. Zic mersi c-am scapat de data asta.
Impresia generala: ordine… liniste… rost.
„Necazurile se termina la Viena.” Sa fi avut Cioran dreptate?
O singura linie, personal redus in Vama Nadlac
Calatoria catre si prin „Gradina Carpatica” a rodit ca de fiecare data, ganduri..
In Duminica Floriilor cand Iisus a intrat pe poarta Ierusalimului unde multimea l-a intampinat cu ramuri de salcie dupa care a urmat saptamana patimilor – o stire intamplatoare purtata pe frecventele radioului romanesc la orele amiezii. Radio Romania Cultural.
Prima statie Lukoil anunta hotarul imperiului rusesc. Nadlac. Actele la control. Drum bun! Nu inchid bine pasaportul, pe dreapta un iaz cu pescari. IN VAMA! Nu mai intrasem in tara prin Nadlac. Din 2006.
Camp romanesc. Plopi pe marginea drumului. Catel. Trei gaini pasc iarba cruda din santul drumului. Recalme. In Arad shoppingul se face la Armonia! Autobanda A1. De doua ori semnul de circulatie: Raul Muresul Mort. Ce nevoie am sa stiu ca trec peste raul Muresul Mort!?
O râpă.
Romania nu se dezvolta pentru ca soarta ei nu-i clara. La radio, Modern Talking and CCCatch ma arunca inapoi cu 30 de ani. TIRuri multe. Nu as da carnet soferilor sub 40 de ani. La radio se transmite la fiecare jurnal, starea vremii. Bla bla, coloana de mercur. Coloana de mer… Am scapat de cotele apelor Dunarii.
Oameni. Orice afisare de trai ca-n afara pe teritoriul national pare aberant, dislocat.
Tara ca tara, omul face cum stie, da pestele de la cap se’mpute. Ce fac desteptii?
Prima data’i ca prima rata.
… alte ganduri prostesti la volan. Sunt pe urmele lui Cioran… acus ajung la Rasinari.
Autostrada A1
Mâine, concediu (un gând frugal înainte de plecare)
aprilie 11, 2014
Odată se pleca în concediu de acasă, acum se pleacă acasă iar eu mâine plec acasă.
De data asta vreau să trec prin mult vorbita Grădină Carpatică (The Carpathian Garden). O traversez mereu dar nu mi-a trăznit niciodată prin cap că de fapt eu conduc printr-o grădină până când Uniunea Europeană a decis chestia asta. În cazul ăsta ar trebui să o consider cea mai modernă, avansată, multilateral-dezvoltată grădină. Făcând abstracție de starea drumurilor, ați mai văzut grădini asfaltate? Look at the bright side! Sper să reușim și autostrada care să ne poarte peste merii și perii înfloriți și prin care turiștii vor fi martorii unei întoarceri în timp.
Pornind de la această premisă, aștept cu nerăbdare impresiile. Pe curând!
Misty hills in the Carpathian Garden
Poza din Grădina Carpatică făcută acum 2-3 ani pe Valea Muresului, zona Ciucea, drumul european E60 @ 5am
O familie…
ianuarie 24, 2014
Ea, devotată lui;
El, devotat Partidului;
Partidul, devotat Uniunii.
Uniunea, devotată lor.
Cercul năzuințelor.
O mică seară românească
ianuarie 23, 2014
În seara asta m-am dat de gol că sunt român. Cu gândul la Bordeaux-ul care mi-a mai rămas în sticlă de ieri seară, am intrat la un magazin turcesc şi mi-am luat seminte. Scuzaţi paharul cam de parastas, e ultimul. Ar trebui să-l sparg şi mâine să iau un set mai potrivit.
Ce să-ți mai spun?
ianuarie 15, 2014
„Tu rămâi la toate rece, De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece, Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă si socoate Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate: Vreme trece, vreme vine.”
Domnule, ce să-ți mai spun?
Mai existăm
Copii? Se mai nasc. Tot paji.
Aleșii? Cum i-ai lăsat.
Poarta? Chilipiruri. Femeile-s luate.
Ceilalți? Cu drepturi depline.
Cioran? L-ai fi-nțeles.
Teii? Câțiva.
Codrii? Freamătă, îngână vremile.
Iile? Plecat-au.
In rest, cum ai spus tu despre Toate.
Nu-i nimic, nu te-am uitat
Tot ce ai lăsat a rămas adevărat.
Și așa frumos cum ai cântat
Pe-acest chip atemporal
Al tău vers ți l-am aflat.
Sursa foto: Mulțimea prietenilor necunoscuți
Alte gânduri pentru Eminescu:
Lecţie facultativă de geo-politică
ianuarie 12, 2014
În ţara mea soarele răsare din mare.
Ţara mea are forma unui peşte tropical
ce înoată spre Atlantic. Aşa s-a hotărât.
În ţara mea Carpaţii au format semnul matematic
care arată că Vestul este mai mare decât Estul.
Problema dorului a rămas nerezolvată
ianuarie 4, 2014
„Working men have no country.” – Karl Marx
Prăbusirea economiilor si deschiderea portilor migrării populatiei din Estul Europei către Vest ar fi avut un rezultat neprevăzut fără asigurarea transportului fortei de muncă de la obarsie la sursa de venit și-napoi. Depărtarea siberică de locurile natale ar fi dat impresia muncitorilor salariati că sunt tinuti mai degrabă cu forta in locurile mai prospere ale continentului. Le-ar fi stârnit sentimentul de victime al propriului lor succes in căutarea unui trai mai bun. Totuși, acest sistem care asigura libera circulatie a căutătorilor de joburi nu rezolvă problema dorului. Ba dimpotriva, o amplifică. A putea pleca cand te împinge dorul, a putea da curs impulsului de a vizita un loc de care ți-ai amintit intr-o dupăamiază de Duminică, a putea trăi surpriza plăcută a revederii vreunui cunoscut intr-un colt al orasului in care ai ajuns rătăcind la întâmplare pe străzile nu goale ci pline de amintiri, nu se poate vorbi decat atunci cand trăiesti in microcosmul tău natal.
Azi nu i se mai pare nimănui ciudat să plece in vacanță acasă, cand de fapt ar trebui ca el să călătorească departe de casă spre a reveni și a-si petrece apoi cea mai mare parte a timpului ACASA. Astăzi dorul trebuie planificat, altfel toată logica ta economică de a căuta un job printre străini se cutremură din temelie. Mie, de cateva ori pe săptămană mi se face dor de cate ceva sau de câte cineva de acasă. Verific din instinct singura modalitate convenabila dorului (zborul cu avionul) și, vai! Cateva sute de euro un drum peste câteva zile dar trebuie sa mă si intorc. Mi se uscă gura uitandu-ma la preturi. Înghit în sec. Dacă aș da curs acestor impulsuri, dorul meu nătang m-ar duce la faliment. Mai convenabil ar fi cu autocarul… sau mașina proprie dar stressul drumului îmi va ucide dorul. Un elicopter personal ar fi ideal. De ce nu ne putem telporta încă? Renunț. Mai bine mai cumpăr ceva. În cazul asta ceva alcool, să uit. Și mai e o problemă: n-am concediu cand mi-e dor.
Renunt la jocurile dorului că am învățat sa fiu tare. Mă uit la ce-am realizat. Am nevoie de ceva palpabil altfel intru in panică. Visele, ideile, acel ce-ar fi putut fi mă sperie.
Oare cei care nu s-au adaptat locurilor pe unde au ajuns sunt de invidiat? N-au crezut că o pot face si din cauza asta nici n-au reușit fără nici măcar să-si asume responsabilitatea nereusitei. Ce bine, s-au intors senini si gata. Inflamarea dorului nu a mai avut loc. Trăiesc probabil cu amărăciunea esecului. Cine știe… Oricum, praful romanesc vindecă orice rană. Are puterea asta, e vraci de dor. Șșș, nu mai spuneți la nimeni!
Proiecte finantate de Uniunea Europeana in domeniile creatiei si culturii
decembrie 16, 2013
Saptamana trecuta Uniunea Europeana a publicat documentul strategic pe o perioada de 7 ani pentru finantarea proiectelor in domeniile creatiei si culturii. Aceste finantari vizeaza initiativele de pe teritoriul national dar si cele de colaborare intre organizatiile statelor Uniunii Europene.
Antreprenorii cu idei in acest sector pot gasi informatii utile aici:
http://ec.europa.eu/culture/creative-europe/calls/index_en.htm
http://ec.europa.eu/culture/news/20131210-ce-calls_en.htm
Alte surse pentru antreprenoriat:
Programul Sirius atrage tineri antreprenori in Marea Britanie
Glasul domnitorului canonizat
iulie 17, 2013
De ce nu scriu nimic? Pentru că Nu simt Nimic!
Ar trebui să las penița…
Singurul remediu, exercițiul imaginației, mi se pare inutil. Trăiesc constant, un fir de praf pe filamentul unui bec.
Supărați-mă, enervați-mă, izbiți-mă! Făceți-mi ceva! Vă implor, fară evlavie! Cumințenia voastră mă exasperează!
Sunt de neatins.
Pe urmele lui Bacovia
mai 23, 2013
Ieri dimineata am revenit la Bruxel dupa periplul meu de aproape o luna pe rutele europene E40 si E60 ticsite cu TIR-uri. Ar trebui sa-mi deschid o firma de coletarie Bruxel-Bacau via Koln, Dresda, Wroclaw,Katowice, Poprad, Miskolc, Debrecen, Oradea, Bacau si return Bacau, Oradea, Budapesta, Viena, Nuremberg, Koln, Bruxel dar cu entuziasmul meu de fotograf amator si drumet care cauta perna cand se lasa noaptea, carnatii ar ajunge stricati.
La Bacau, orasul natal, am avut de indeplinit doua lucruri importante care au si constituit, asa cum orice neplacere constituie samburele unui oftat, bazele acestei si viitoarei publicari. Poate ambele la fel de importante. Au mai fost si altele mai marunte printre picaturi. Am gasit niste oameni sa-mi curete fantana la casa bunicilor, mi-am reinnoit buletinul si am ciocnit oua cu rudele de Pasti. Primul lucru, infiintarea unui PFA despre a carei experienta tulburatoare am simtit nevoia sa scriu si al doilea, vizita la casa memoriala George Bacovia de pe strada cu acelasi nume.
Am trecut de patru ori prin fata acestei casa vechi, oarecum intretinuta prin anumite fonduri Regio, cu speranta ca o voi gasi deschisa. Prima data chiar in momentul in care am revenit in oras pe la orele 16 in Duminica de Pasti. Era inchis. Nu trageam nadejde sa fie deschise tocmai in acea zi de Duminica dar nerabdarea m-a impins sa revad ceea ce am omis nepasator atatia ani. Am inspectat din strada fatada, placa memoriala, poarta, curtea fara flori, semnul din tabla al proiectului Regio, treptele de la usa casei, cablurile economiei digitale care trevarsau curtea, casele din stanga, casele din dreapta si copacii inverziti probabil martori ai amurgului bacovian. Am mai trecut intr-o dimineata dar pesemne aceasta casa nu poate fi fotografiata decat in ultimele clipe ale apusului, cand, intre un echinoctiu si-un solstitiu, aprind pentru cateva minute, ca o torta inchinata geniului, peretele crepuscular al camerei de la strada. Poarta era inchisa si atunci. Am mai trecut o data cu bicicleta pe la amiaza, intr-o zi de sambata. Inchis si atunci. Sant lucruri carora le dai a doua sansa si lucruri carora le-o dai si pe a treia. Bacovia e unul caruia i-am dat a patra si am revenit intr-o dupa amiaza senina cu aparatul foto pentru cateva poze, singurele amintiri care insotesc acum gandul la dorinta neimplinita de a vedea masa unde-a luat fiinta Plumb.
Gradina pamantie fara flori poate a fost intentionat lasata asa… Macar de-ar fi asa!
Casa memoriala George Bacovia din orasul Bacau
27.07.2014: Pata gri nu e la intamplare. Mascheaza o masina care era parcata chiar in fata intrarii. Asa functioneaza cenzura comunista Aia capitalista, cu stil, iti scotea elegant masina din peisaj fara sa fi stiut tu vreodata ca acolo ar fi fost ceva.
Pe placa de marmura a fatadei sta inscris:
“Eu trebuie sa plec, sa uit ceea ce nu stie nimeni.
Mihnit de crimele burgheze fara a spune un cuvant
Singur sa ma pierd in lume nestiut de nimeni,
Altfel, e greu pe pamant…”
(Poema finala)
Redau mai jos una din poeziile mele favorite si imaginile pe care le-am facut cu speranta ca data viitoare usa va fi deschisa publicului. Si aici, probabil e nevoie de un public care sa bata puternic la poarta. De-ar fi asa!
In 1903 poetul absolva liceul din Bacau. Scrie poezia Liceu ca raspuns la un chestionar adresat de minister absolventilor din acel an, in vederea reformei invatamantului initiate de Spiru Haret. (Din date biografice.)
„Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
Pedanţi profesori
Şi examene grele…
Şi azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare…
Nimic nu mai vreu –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!”
George Bacovia (Sursa versuri: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/liceu.php)
Statuia poetului George Bacovia din orasul Bacau
Alte link-uri despre Bacovia:
http://www.desteptarea.ro/?s=casa+memoriala+george+bacovia&x=0&y=0
Jurnal de Cafenea 