priveste cerul…

Octombrie 6, 2015

 

priveste-cerul

Am descoperit acest mesaj joia trecuta (1 octombrie cand am facut si poza) pe o cladire (scopul scuza mijloacele, nu?) de prin centrul Bacaului. Si am privit cerul…

Cateva zile mai tarziu mi-a fost greu sa descriu serendipitatea descoperirii in ziarul local a mesajului unei cititoare care descrie destul de frumos efectul indemnului spreiat cu litere de-o schioapa. Amandoi l-am luat ca pe un indemn dar punctele de suspensie pot deruta. Epifania este intensifica si de faptul ca ochii se izbesc de el (de mesaj) abia dupa ce ai urcat cateva trepte.

Va las sa vedeti ce spune cititoarea ziarului local Desteptarea: Indemn la privit cerul

Anunțuri

Bacaul onomatopeic

Septembrie 12, 2014

Si care-i impresia pe care ti-a lasat-o orasul la reveneriea dupa ceva timp? ma intrebam eu singur.

(Imi cer scuze dinainite ca nu vorbesc cu diacritice)

Pai prima impresie e si cea care persista, nu? Daca doriti s-o auziti va pot spune ca Bacaul mi se pare mai linistit decat de obicei. Este probabil linistea premergatoare inceperii scolilor, Luni.

Ieri, joi, pilotii militari si-au zburat reactoarele pe deasupra orasului. Baza aeriana e chiar in coasta orasului si am impresia ca cei din cartierul Magura stau chiar sub burta avioanelor. Un fel de Hounslow bacauan. Nu cred ca locuitorii orasului au aminfestat vreo nemultumire in legatura cu poluarea sonora.

Colectia mea de zgomote cuprinde: cauciucuri rulate in viteza, paraituri feroce de motocicleta ptin mai rare in ultimul timp (Cred ca Septembrie si Octombrie sunt cele mai bune luni de locuit in Bacau), cucuriguuuul la o casa dintre blocuri, biic,biic-biic-biic-biic, bic…-ul interminabil al cate unei Dacii in marsarier, biip-biip-biip-uuaahg-uuaagh-biip-biip-biip… -ul cate unei alarme de masina (Cornisa ar fi trebuit sa fie un catier destul de linistit?), guu-guu-stiuc, guu-guu-stiuc.. de gugustiuci, slujba religioasa de la ora 9 am a vecinei din perete pe care cred ca o prefer rap-ului romanesc.

Boom-ul infundat, cutremurator al rolelor de ascensor chemat de vreun vecin matinal caruia coboratul si urcatul scarilor chiar i-ar prinde bine.  Si Cioran, chiar la o varsta inaintata, refuza cu incapatanare sa foloseasca ascensorul. Descoper indolenta cetateanului de bloc. Obosit, prafuit, plin de sacose cu te miri ce, nu mai poate urca scarile. Norocul lui ca sta la turn. Putin cardio workout i-ar prinde bine.

Brrrrr-ul fericit al bormasinei lucratorilor care la 9 dimineata inaugureaza inceputul unei noi zi de lucru pe schelele agatate de peretilor exteriori ai blocului de vizavi in scopul izolarii apartamentelor care au ramas neizolate cand izolarea blocului s-a facut acum doi ani. Izolarea trebuie facuta, nu? Sper sa nu izoleze si aprtamentele izolate. Va rog nu beti prea mult in timpul programului!

In acest univers sonor exista si gauri de liniste in care parca astepti ca ele sa fie umplute de o explozie grozava. O teava de gaz, un reactor NATO ce tocmai a lovit plafonul sonic deasupra blocului tau, un transformator scurt circuitat care alimenta cartierul cu curent electric (da, cu-curent).

Dar spune-mi, oamenii, cum sunt oamenii? ma mai intrebam eu

Oamenii!? Vizitati statuia lui Bacovia. Multi batrani, pensionari probabil, circula necontenit inspre si dinspre piata.

La Bacau se traieste apasat.  Tabelul lui Mendeleev se opreste la Pb. Marginalizatii sa traiasca marginalizat! Dar asta e prima impresie, ce vreti. O sa mai circul (pe bicicleta), o sa mai vorbesc cu lumea,  o sa ma mai gandesc si poate revin. Pana atunci continui cu impresiile.

Probabil Bacaul e pe noua linie de frontiera. Din asset economic aeroportul poate foarte usor deveni tinta de bombardament. Probabil anti-aeriana va fi amplasata in cartierul URA iar Magura carpetata de bombe ca nu cunoastem exact pregatirea pilotilor. Ma gandesc la un scenariu de razboi. Ce planuri de aparare/evacuare are Bacaul in caz ca de data asta nu mai vine apa? Oricum sunt multe cladiri urate care trebuie sa dispara.

Primarul e la parnaie pentru nu stiu cat si se pare ca tot ce-i administrat de primarie se afla intr-un vacuum de putere. Ieri dupa ce am iesit de la strand, pentru ca tot eram in zona, am intrat putin la Clubul Sportiv Letea. O grupa de copii faceau antrenament la fotbal. Stadionul era ingrijit. In sala mare de lupte unde se formau campioni de talie internationala(Adrian Munteanu!) a fost injumatatita pentru a introduce o sala de forta. Omul cu care am vorbit, fratele antrenorului, mi-a arata sala si instalatia noua da incalzire cu calorifere si cea de iluminare tot noua. Nu-i rau, peretii insa ar trebui re-tencuiti in intregime. Ferestrele mici si aerisirea destul de precara au pazit totusi un usor iz de sudoare olimpica. Cum sa scoti luptele din programul olimpic!? Omul m-a asigurat ca puteri prea mari sunt impoicate ca asa ceva sa se intample:  Rusia, Turcia, China.

 

Sportul de performanta, ca si cultura, reflecta sanatatea unei comunitati. Nu mai este nevoie sa mentionez ca atunci cand exitsta bunastare, pentru ca economia functioneaza, omul isi muta grijile in alte sfere. Cultura, sport, cercetare, pauze mai lungi si dese. Nu? Bacauanul ar avea timp sa mearga la strand. Ar avea curajul sa infrunte apa rece.  Daca, daca, daca…

Marele challenge al celor fara putere de cumparare dar cu destul de mult timp la dispozitie ar fi abandonarea treptelor primare in ierarhia nevoilor si agatarea intr-un fel sau altu de acele trepte existentiale mai inalte. Adica intoarcearea piramidei nevoilor umane a lui Maslow cu susul in jos. Vor reusi bacauanii sa nu ramana cramponati de insuficientele materiale, si printr-o genialitate de alta natura sau macar o zburlire cataleasca, sa recladeasca sportul si cultura, nu pe soclul economic gaunos ci undeva deasupra lui, indepndent de el? Probabil aceasta este chiar atitutdinea de dorit in conditiile in care prospectele economice sunt destul de incerte. Dar cum? Simplu, regasirea de sine si practicarea omeniei. Nu iesiti flamanzi pe strada!

Ah, ca sa nu uit. Ieri am trecut si pe la Registrul Comertului, o cladire de sticla cu 3 sau 4 etaje daca-mi amintesc bine si la parterul caruia functioneaza asa-zisul Club de Afaceri. Un bar modern dar slab luminat in care fumul de tigara este un partener fidel mediului de afaceri bacauan. Ieri am avut senzatia ca am intrat in Clubul Fumatorilor. Am strabatut lobby-ul cladirii cu respiratia oprita pana ce am dibuit scarile. Au si lift modern de sticla dar m-as fi simtit penibil sa-l iau pentru un etaj. Pe masura ce inaintam ps scari in sus, aerul devenea mai respirabil. Fotografia pe care o port in urma acestei scurte vizite e cam voalata. Amabilitatea si zambetul domnei de la ghiseu atenueaza oarecum fumul gros de tigara.

Luni incep scolile. Oare ce surprize mai rezerva orasul de pe Bistrita? Ma va izbi aroganta sau blazarea cadrelor didactice? Disciplina sau frivolitatea tineretului roman? Vedem.

La scaldat

Septembrie 10, 2014

Septembrie.

O zi calda, insorita. Gratie soselei de centura aerul orasului a ramas respirabil. Cateva taxiuri se invart ametite cautand umbra vreunui pom. Pietoni molesiti asteapta in statiile de autobuz. Unii ies din farmacii cu retetele in mana. Agentul de circulate a ramas in umbra cladirii din colt. La umbra unei terase Cativa tineri discuta la o cafea. La Universitate (Bacaul are Universitate. Nu stiu ce scoate dar exista. Probabil absolventi fara pretentii prea mari.) cativa studenti isi dau restantele.
Pe o asemena vreme e ultimul loc in care mi-as dori sa fiu. Nici la rand la buletine nu mi-as dori sa fiu, cum de altfel nici la munca. E vremea scaldatului. Am incalecat pe bicicleta si am strabatut in goana orasul cu gandul la cele cateva lungimi de bazin si plaja de la asfintitul soarelui. Am fost inspirat sa merg direct la strandul Letea pentru ca piscina de la Gepex au inchis-o deja. Daca am inteles bine, Bazinul Olimpic e in curatenie. Strandul Letea si baza sportiva sunt in administratia Primariei. Precis functionarea prelungita a strandului nu are nimic in comun cu arestarea prefectului Stavarache. Iar daca are, sa-l mai tina putin. Macar cat tine vremea buna pentru ca eu vrea sa inot!
Pe la ora 5 cand am ajuns eram aproape singur in strand. Cu exceptia unui nebun care facea lungime dupa lungime. Impresionant. Motivant. Apa era rece dar curata, in pofida nuantei verzui data de planctonul adunat pe fundun bazinului. Gepex-ul, Magura, Baratiul – fite. Letea – un strand al clasei muncitoare construit pe langa fosta fabrica de hartie Letea ce ar fi implinit peste 100 de ani de existenta (http://www.magazinistoric.ro/fabrica-de-hartie-letea-in-primul-razboi-mondial-3091/) si din care nu a mai ramas nimic. Cresc tufe pe locul instalatiilor care faceau hartie de bani.
Strandul nu mai beneficiaza de apa incalzita furnizata odata de fabrica. Probabil de aceea si-a cam pierdut si clientii. Mame cu copii, bunici cu nepoti si barbatii care prefera o balaceala intr-o apa calduta eu renuntat la cei 50 de metri-lungime de apa rece. De acest strand sunt legat. Aici am invatat sa inot in vara anului ’78. Tot aici aveam sa-mi primesc mai tarziu prima palma pentru a fi atat de nesimtit si a impinge fetele in bazin. Apoi nu le mai impingeam, le udam la patura cu apa carata de la ciusmea.
Astazi bazinul a fost doar al meu. Sper ca cei ce-l administreaza sa nu-l inchida tocmai acum cand se pare ca vara si-a intrat iar in drepturi. Cel putin pana la 15 septembrie voi alerga si voi inota in fiecare zi.

 

Strandul Letea Bacau

 

Strandul Letea din Bacau

La iarba verde de'ntai Maiu

Parinti in plimbare la Gheraesti

Fotograful

La Bacău.

Problema noastră nu cred că este atât lipsa, cât este dorinţa urmată de nereuşită.

Nici macar un gest de curtoazie? Nu gestul in sine dar nici măcar schiţarea lui.

Dacă nesimţirea etalată faţă de concitadini ar fi pusă în slujba perfecţionării unei atitudini mai detaşate faţă de propriile problemele, românii ar fi mai fericiţi.

Biserici multe, smerenie rară.

Neîncrederea – liantul care angrenează societatea românească.

 

 

 

Planul era ca şi făcut. Aproximaţia cu care mama avea a servi prânzul, răsfoirea la întamplare unei ediţiei îngălbenite a almanahului Săptămâna scoasă din rafturile părinţilor, moţăiala de amiază pe fotoliul adânc al bunicului de pe care-şi urmărea cu regularitate programele TVR conturau zilele Paştelor cu o precizie destul de iritantă. Neurastenie binevenită..

Soarele se ridica glorios pe infinitatea imaculată a ceriului de Voroneţ ca şi cum ctitorii zilei vărsară găleata de albastru pe toată întinderea Moldovei până la Bacău, aşa că rosturile se schimbară într-o clipă. Privind culmile Măgurei pe geamul apartamentului, m-a năpădit iar dorul de ducă.

Am crezut că trebuie să inventez o goangă destul de mare ca să-i mobilizez şi pe cei mai in vârstă, asta ca să zburăm împreună pe dealurile Bacăului. Măgura, cea mai înaltă terasă a Bistriţei, se contura ca o coamă jurasică în bătaia soarelui. Şi ne invita, numai bună de călărit.

Ruşii au atacat Ukraina aveam să comunic telefonic unui suflet de ofiţer la pensie. Am vrut să-i testez reacţia, instinctul. Fugim sau nu fugim în munţi? N-a fost nevoie, pe-aşa o zi, până şi la Austerlitz soldaţii şi-ar fi abandonat misiunea pentr-o plajă şi-un grătar.

Mobilizarea a fost destul de lentă dar deznodămantul a fost strălucitor. Şoseaua şerpuia printre dealurile împădurite ale Măgurei. La borna kilomtrică 19 am tras pe dreapta într-o parcare improvizată în care iarba nu se tocise încă, un punct strategic de unde puteam observa umbrele norilor pe coamele din zare. În depărtare vedeam o stână sau un adăpost de oi iar mai la vale, vaci păşteau liniştite. O cărare îngustă cobora lin din parcare spre împărăţia verde şi necunoscută a pasului Oituz. Abia în parcare ne-am dat seama că şoseaua devenise mai zgomotoasă. Am apucat-o în jos pe cărare şi numai după vreo 30 de paşi buni zgomotul şoselei a fost înghiţit de liniştea veşnică a pădurii. O intuiţie primară mi-a şoptit: capitalismul intră pe şosea. Cărarea nu cunoaşte timpul. 

Carare pe magura Bacaului

Ramuri cu flori de ciresh

Albastrele

Gargarita

Pasul Oituz

Nopti bacauane

August 20, 2013

Luna pe cerul Bacaului

4:20am. In linistea noptii cainii fara stapan s-au incaierat intre turnurile cartierului. Cantecul greierilor a fost sfasiat de latratul celor opt boturi dublat de ecoul cimentului. Aceasta hoarda netrebnica ma trezeste de nu stiu cate ori pe noapte. An de an haitele isi disputa supematia in pata de verdeata ce desparte blocurile. Macelul sonor a devenit un ritual nocturn pentru suta de apartamente cu geamurile spre aceasta gradina. Luminile raman stinse si nimeni nu scoate capul afara pe fereastra. Nimeni nu se trezeste sa vada despre ce-i vorba. S-au obisnuit asa, sau poate se trezesc dar raman sub plapuma rugandu-se ca acest cosmar sa treaca mai repede sa poata adormi si ei la loc.

In gand:

Ce fel de lume traieste aici!? De ce nu ne ajutam primarii, prefectii, organele de ordine? Haideti sa ne maturam ograda singuri! As incepe cu inceputul: infiintarea unui Corner al Vorbitorului, ca in Hyde Park, unde fiecare cetatean sa-si spuna pasul in gura mare iar ceilalti sa-l asculte daca au chef.

Caiinii urla iar eu turbez la gandul ca traiesc printre iepuri. Ganduri criminale si metode de exterminare se deruleaza ca un film in fata ochilor potolindu-mi creierii care-mi suna in cap la fiecare latrat amplificat de ecou. O arma de vanatoare cu infrarosu, dar nu am permis. O prastie din aia pe care mi-o confectionam in copilarie. As putea construi din nou una. Una cu bile. Mancare otravita acestor caini fara stapan! Daa, o moarte machiavelica fara a ma manji de sangele lor imputit.

Cand veninul imi clocotea mai tare, ma fulgera un gand care-mi domoli instantaneu setea de razbunare: Dar daca ei se poarta asa tocmai pentru ca sunt caini fara stapan? Adoptati un Caine ar fi solutia care mi-ar aduce cinste. Nu mai conteaza, voi rade de pe fata pamantului aceasta masa de caini care asediat orasul si voi trai in liniste. Apoi voi extermina marlanii cu motoare si voi schimba semnele de circulatie in cartier. Un triunghi rosu cu o ureche va avertiza motociclistii ca aici locuiesc oameni cu auz fin si cu preocupari si un mod de viata care cer linistie. Acei motociclisti ale caror motoare depasesc limita admisa a decibelilor sa nu-si conduca motoarele in zona pentru ca risca sa intre pe carpeta de cuie asezata cu grija de cetatenii care s-au hotarat sa nu-i mai tolereze. Un triunghi rosu cu un caine cu trei picioare va avertiza caiinii care vocifereaza sa nu mai latre in zona. In noaptea asta fiecare javra latra pe limba ei iar eu nu mai inteleg nimic.

Cu o pornire disperata ma dau jos din pat, deschid larg geamul, trag aer in piept, ma aplec afara si urlu cat ma tin plamanii asa cum l-am auzit pe bunicu strigand la caine ragetul amenintarii : Tzibaaaa! 

Au rasunat blocurile si am reusit sa acopar pentru catrva secunde latratul fiarelor, linistea noptii cazand ca o plasa de hingher peste blocuri. Revenindu-si din surpriza produsa de urletul nemaiauzit pana atunci jivinele isi reiau latratul. Mai intai una, apoi altele, pe rand. Mai scot o data data capul pe fereastra si urlu inca o data, mai tare de data asta: Tzibaa!

Am oprit infernul citadin si am redat greierilor linistea noptii. Ma asez din nou in pat cu vena jugulara pulsand salbatic. In pacea instalata alarma unei Dacii anunta incheierea actului. Prima masina strabate strada in viteza. Dau zorile. 6:45. Prima cursa aeriana a zilei, Bacau – Milano, decoleaza si ea de pe aeroprortul „international” Bacau situat la mai putin de 5km de inima orasului. Buna dimineata! Ce fac? Raman sa fac curatenie, mai pun un rand de termopane sau plec in cautarea unui loc mai bun?

10:00am si cobor in parcare cu treaba. Sositi parca din peronul lui Paler, patru dulai tolaniti la rotile unor masini isi odihnesc boturile (chiar sub ochii mei!) pentru o noua noapte de asediu.

Pe urmele lui Bacovia

Mai 23, 2013

Ieri dimineata am revenit la Bruxel dupa periplul meu de aproape o luna pe rutele europene E40 si E60 ticsite cu TIR-uri. Ar trebui sa-mi deschid o firma de coletarie Bruxel-Bacau via Koln, Dresda, Wroclaw,Katowice, Poprad, Miskolc, Debrecen, Oradea, Bacau si return Bacau, Oradea, Budapesta, Viena, Nuremberg, Koln, Bruxel dar cu entuziasmul meu de fotograf amator si drumet care cauta perna cand se lasa noaptea, carnatii ar ajunge stricati.

La Bacau, orasul natal, am avut de indeplinit doua lucruri importante care au si constituit, asa cum orice neplacere constituie samburele unui oftat, bazele acestei si viitoarei publicari. Poate ambele la fel de importante. Au mai fost si altele mai marunte printre picaturi. Am gasit niste oameni sa-mi curete fantana la casa bunicilor, mi-am reinnoit buletinul si am ciocnit oua cu rudele de Pasti. Primul lucru, infiintarea unui PFA despre a carei experienta tulburatoare am simtit nevoia sa scriu si al doilea, vizita la casa memoriala George Bacovia de pe strada cu acelasi nume.

Am trecut de patru ori prin fata acestei casa vechi, oarecum intretinuta prin anumite fonduri Regio, cu speranta ca o voi gasi deschisa. Prima data chiar in momentul in care am revenit in oras pe la orele 16 in Duminica de Pasti. Era inchis. Nu trageam nadejde sa fie deschise tocmai in acea zi de Duminica dar nerabdarea m-a impins sa revad ceea ce am omis nepasator atatia ani. Am inspectat din strada fatada, placa memoriala, poarta, curtea fara flori, semnul din tabla al proiectului Regio, treptele de la usa casei, cablurile economiei digitale care trevarsau curtea, casele din stanga, casele din dreapta si copacii inverziti probabil martori ai amurgului bacovian. Am mai trecut intr-o dimineata dar pesemne aceasta casa nu poate fi fotografiata decat in ultimele clipe ale apusului, cand, intre un echinoctiu si-un solstitiu, aprind pentru cateva minute, ca o torta inchinata geniului, peretele crepuscular al camerei de la strada. Poarta era inchisa si atunci. Am mai trecut o data cu bicicleta pe la amiaza, intr-o zi de sambata. Inchis si atunci. Sant lucruri carora le dai a doua sansa si lucruri carora le-o dai si pe a treia. Bacovia e unul caruia i-am dat  a patra si am revenit intr-o dupa amiaza senina cu aparatul foto pentru cateva poze, singurele amintiri care insotesc acum gandul la dorinta neimplinita de a vedea masa unde-a luat fiinta Plumb.

Gradina pamantie fara flori poate a fost intentionat lasata asa… Macar de-ar fi asa!

Casa memoriala George Bacovia din orasul Bacau

Casa memoriala George Bacovia din orasul Bacau

27.07.2014: Pata gri nu e la intamplare. Mascheaza o masina care era parcata chiar in fata intrarii. Asa functioneaza cenzura comunista Aia capitalista, cu stil, iti scotea elegant masina din peisaj fara sa fi stiut tu vreodata ca acolo ar fi fost ceva.

Casa memoriala George Bacovia din orasul Bacau

Fatada casei memoriale George Bacovia din orasul Bacau

Placa de marmura cu Poema Finala de pe casa memoriala a poetului George Bacovia

Pe placa de marmura a fatadei sta inscris:

“Eu trebuie sa plec, sa uit ceea ce nu stie nimeni.

Mihnit de crimele burgheze fara a spune un cuvant

Singur sa ma pierd in lume nestiut de nimeni,

Altfel, e greu pe pamant…”

                                                            (Poema finala)

Redau mai jos una din poeziile mele favorite si imaginile pe care le-am facut cu speranta ca data viitoare usa va fi deschisa publicului. Si aici, probabil e nevoie de un public care sa bata puternic la poarta. De-ar fi asa!

In 1903 poetul absolva liceul din Bacau. Scrie poezia Liceu ca raspuns la un chestionar adresat de minister absolventilor din acel an, in vederea reformei invatamantului initiate de Spiru Haret. (Din date biografice.)

„Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
Pedanţi profesori
Şi examene grele…
Şi azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare…
Nimic nu mai vreu –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…

Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!”

George Bacovia (Sursa versuri: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/liceu.php)

Statuia poetului George Bacovia din orasul Bacau

Statuia poetului bacauan George Bacovia

Alte link-uri despre Bacovia:

http://www.desteptarea.ro/?s=casa+memoriala+george+bacovia&x=0&y=0

http://melidoniumm.wordpress.com/2013/03/17/stefan-lucian-muresanu-sensul-onomatopeelor-in-creatia-lirica-bacoviana/

La Bacau, la Bacau…

Mai 19, 2013

Criza economica a imbunatatit calitatea aerului in Bacau, zice ziarul local. Combinatul Chimic Amurco (fostul C.I.C), recidivistul responsabil pentru degajarea in mod sistematic a amoniacului in atmosfera orasului, e in prag de faliment. 600 de angajati urmeaza a fi trimisi acasa. E bine? E rau?

Un preot batran a inteles latura practica a spiritualitatii. Printr-o colaborare cu autoritatile locale duce munca de lamurire cu satenii ca acestia sa se asocieze si sa-si lucreze pamanturile impreuna. Daca reuseste, sper ca rezultatul cresterii productivitatii sa se se intoarca in ograda lor.

Tot la Bacau, fostele unitati militare au facut loc unor terenuri virane de proportii aviatice. Asteapta goale si netede cupele excavatoarelor si bratele macaralelor stavilite doar de finalizarea unor planuri urbanistice.

Treci calea ferata si in departare, pe drumul ce trece subcarpatii spre Onesti, cladirea de fier si sticla a proaspatului Business Centre marcheaza punctul terminus al laturii vestice a orasului. A devenit tot mai evident in ultimii ani ca Bacaul se extinde pe latura vestica. Intreprinzatori imbiati de pitorescul Magurei dezvolta orasul nou.

Au trecut mai bine de doua saptamani de la Pasti dar lumea afirma in continuare ca Hiristos a inviat.

In fata fiecarei biserici, si-s Doamne multe, semnul crucii inlocuieste ireversibil zambetul.

Casa memoriala a lui Geoarge Bacovia tace inchisa pe strada cu acelasi nume. Am trecut de patru ori pe la ea cu dorinta de a o vizita dar de fiecare data poarta era inchisa. Nici un semn de viata post-mortem. El, Bacovia, slab, sta tot asa, cu capul plecat.

Taxiuri galbene la fiecare colt de strada. Fiecare cu marca lui. Dupa posibilitati sau infatuare.

Duzine de dulai castrati, lenesi, dorm prin parcari la umbra rotilor. Asteapta linistea noptii si Luna buna de latrat. Ecoul cartierelor ii intarata.

Din Fabrica de Hartie Letea, care implinea 100 de ani de existenta pe cand eram eu pionier, a mai ramas doar poarta care, inchisa cu lant, pazeste in camp inverzit. Vizitez de fiecare data aceata zona a orasului de case vechi din caramida rosie de care ma leaga amintiri din copilarie. La Strandul Letea am invatat sa inot. Aveam vreo 5 ani…

La Registrul Comertului sau la Administratia Financiara, functionari coplesiti de sistem isi executa sentinta pe scaunul biroului. Vorbele ies afara doar cu clestele.

Produsele de panificatie se vand bine. Painea alba nefeliata de Pambac se ofera acum in pungulite de plastic.
In frigiderul meu mai persista produsele cumparata la Pasti. A mai ramas putina Pasca pe care cred ca o voi arunca si un sfert de cozonac cu vinisoare subtiri de nuca ce strabat galbenul feliei in S-uri largi si bucatele mici de rahat inaltate toate spre partea superioara a cozonacului bine crescut de altfel.

“Va invitam sa vizitati Targul de imbracaminte si produse alimentare din perioada 15 – 19 Mai de la Central Plaza” anunta difuzoarele montate pe platforma unei Dacii papuc ce se plimba prin oras.

Ieri, edilii orasului asezati randuri pe treptele prefecturii au asistat la o parada a absolventilor unui liceu mai rasarit. Fostul Lucretiu Patrascanu pentru ca nu-i stiu numele actual si nici nu m-am preocupat sa-l retin. Printre multe alte inlocuiri de nume, am retinut doar faptul ca Parcul Libertatii se numeste acum Parcul Cancicov. Cine-o mai fi fost si asta!?

Nu astept weekendul. Cimentul cartierului ofera un habitat prielnic dulailor fara stapan si motociclistior. Cei din urma sant atrasi de parcarea din spatele blocului, zona foarte linistitia de altfel, unde-si regleaza cateva ore paraitul amenintator al motoarelor inainte de asaltul strazilor. Probabil sant aceeasi care de Pasti au scos boxele pe balcon pentru a asculta muzica italiana a anilor 80.

Calitatea emisiunii locale TV Desteptarea s-a imbunatatit. Se poate observa o abordare mai lucida, mai matura a vietii orasului si judetului Bacau. Cel putin a fost demascata impotenta unei administratii bune.

Unii vecini inca mai blocheaza iesirile din garaje ale co-locatarilor. Rezultatul e lesne de imaginat.

Imbucurator, s-au inmultit ciclistii! Fenomen inexistent acum un an doi. Adaptarea trotuarelor principalei pentru bicilete mi se pare o realizare slaba. Troturarul a pierdut in latime o data ce a fost refacut cu pavele si injumatatit odata cu aparitia „pistei” de biciclete. Acelasi tip de pavele  si pentru biciclisti si pentru pietoni. Un amestec nebun de picioare si roti.  Frictiune maxima.

Doua vecine strang semnaturi pentru destituirea sefului de scara. Motivul? Pe scara nu s-a facut nimic. Tubul ciuruit pe care se varsa gunoiul e acelasi de la infiintarea blocului. Va invit sa nu va imaginati mirosul de pe scara! Varul si vopseaua sunt aceleasi de prin anii 70 cand a fosat ridicat blocul. Liftul si zgomotele sale accentueaza sentimentul unei iminente caderi in gol. Cred ca au dreptate, macar troliul trebuia schimbat.

Vremea de Mai e generoasa. Soare cald, vant racoros iar praful apara cu stoicism imaginea de targ prafuit a Bacaului. Operatiunea “trotuare cu pavelele” are probabil legatura cu acest fapt.

Trec destul de des pe langa ceea ce a fost in urma cu 20 si ceva de ani Teatrul de Vara al orasului si ma incearca un sentiment de revolta in fata acestui monument de lipsa de profunzime si virtute in gandirea romaneasca. Teatrul de Vara, shakespearian ca si idee, a fost transformat intr-o sala odioasa de spectacole a carei sonorizare a fost prost conceputa. Capacul architectural asezat recent peste acest lacas de cultura destinat specatacolelor sau filmelor difuzate odata sub bolta instelata a serilor calde cu miros de salcam, a astupat parca prostia liderilor post-revolutionari cimentuind pentru totdeauna spiritul firav al viitorului culturii bacauanilor.

Se naste idea ca de fapt orasele sunt doar fabrici de bani a caror locuitori sant impartiti in doua categorii: producatori si consumatori. Beneficiari sant doar acei care stiu si pot trage foloasele. Multimi asezate pe metru patrat supraetajat. Consumatori usor de stors si controlat.

De la fereastra mea de la etajul 5 ma uit spre dealurile inverzite ale Bacaului… Imaginea unei lumi trecute, lasata in pace, imi da tarcoale.

Dealurile Bacaului